Când am aflat că Jurnal de România va fi jucat la Viena, am fost foarte fericită că va fi prezentat un spectacol de teatru contemporan în capitala Austriei. Însă trebuie să recunosc că am fost un pic sceptică la început. Ştiam că montarea lui Carmen Lidia Vidu, cunoscut regizor de teatru multimedia, film și animație, folosește foarte mult text, ceea ce făcea obligatorie supratitrarea în limba germană. Eram cuprinsă de neliniște. Prin cap îmi treceau tot felul de întrebări: va fi oare traducerea bună? Rularea sincronă a supratitrării cu textul vorbit pe scenă va funcționa bine? Care vor fi reacțiile publicului austriac, nevorbitor de limbă română? Cunosc bine acest public, foarte interesat de teatru din alte țări, și din România, care dorește însă să privească actorii și, în același timp, să înțeleagă și textul. Iar Jurnal de România este un spectacol multimedia. Deci provocarea pentru spectatorii autohtoni era triplă: trebuiau nu numai să privească actorii, ci și imaginile proiectate pe ecranul mare din fundalul scenei și, mai mult de atât, să citească supratitrarea.
Grijile mele s-au dovedit a fi inutile. Cele două reprezentații din seara de 15 noiembrie jucate în fața unei săli arhipline la Schauspielhaus din Viena s-au bucurat de un succes fulminant! Dar despre ce este vorba în spectacol? Jurnal de România este un proiect de teatru documentar conceput în anul 2016, care își propune să devină o radiografie foarte umană a vieții artiștilor și să investigheze subtil relația lor cu comunitatea din care fac parte. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectiva antropologic-vizuală a comunităților, privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo. „Vreau să văd cum arată România mai puțin turistică și mai puțin televizată. E un punct de vedere asupra României 2016-2018, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricând lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale. Spectacolul de teatru se dorește a fi un vehicul de comunicare. Îmi propun să cercetez emoția orașelor din România. Prin actori, redescopăr România”, spune regizoarea Carmen Lidia Vidu.
Sfântu Gheorghe a reprezentat primul episod al acestui proiect inedit, iar al doilea a avut loc la Constanța. Şi în data de 15 noiembrie cele două montări au fost jucate pentru prima dată împreună, în aceeași seară, la Viena. Începutul l-a făcut Jurnal de România. Constanța, o producție a Teatrului de Stat Constanța, care a avut premiera pe 3 martie 2017. Iar după o scurtă pauză a urmat Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, o producție a Teatrului „Andrei Mureșanu”, care a avut premiera pe 30 septembrie 2016 și a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2017.
Dar ce face acest proiect să fie atât de deosebit? Fiecare spectacol are câte șase protagoniști care… se joacă pe ei înșiși. Vorbesc despre copilăria lor, despre părinți, rude și copii, despre iubiri neîmplinite și relații nefericite, despre tot felul de excese și acțiuni excentrice din etapele triste ale vieții lor, despre vise și dorințe, dar și despre orașul în care trăiesc și despre teatrul în care lucrează. Sunt relatări 100% autentice, făcute cu o sinceritate deopotrivă șocantă și emoționantă. Sunt abordate și „temele sensibile”, cum ar fi relațiile interetnice din Sfântu Gheorghe sau amestecul politicului în viața culturală a orașului. Pe de altă parte aflăm și amănunte despre obiceiurile minorității tătarilor din zona Constanței. Iar povestea fiecăruia este însoțită de imagini proiectate. Sunt fie fotografii personale, fie imagini din oraș sau din municipiu. Mai mult, poveștile din montarea de la Sfântu Gheorghe alternează cu momente de sport, muzică și gimnastică artistică. Rezultă o formă de teatru-confesiune foarte originală și de o sensibilitate rară.
Nu este de mirare că ambele reprezentații jucate la Viena au făcut vâlvă. Publicul a aplaudat minute în șir pe cele șase actrițe de la Constanța și pe cei trei actori și două actrițe de la Sfântu Gheorghe (cel de-al șaselea actor fiind spitalizat și, deci, în imposibilitatea de a participa). Spectatorii nu s-au mulțumit însă să aștepte până la final ca să-și exprime aprobarea prin aplauze. Semnele de admirație s-au făcut auzite după fiecare poveste în parte! Iar discuția cu publicul care a urmat după spectacol – și a fost moderată de subsemnata – a durat mai mult de trei sferturi de oră. Au fost puse nenumărate întrebări. Spectatorii, deopotrivă austrieci și din comunitatea de români din Viena, erau curioși să afle, printre altele, cât a durat realizarea unui spectacol, dacă poveștile sunt reale, ce efecte au avut „destăinuirile” asupra vieții actorilor, care au fost reacțiile comunităților din cele două orașe românești, de ce cele șase protagoniste ale producției constănțene sunt numai de gen feminin, dar și dacă proiectul va fi continuat într-un oraș european, exterior României. Cu această ocazie am aflat că regizoarea chiar are în perspectivă un „Jurnal de Londra”, ce va avea la bază poveștile românilor din diaspora londoneză. Încă o inițiativă lăudabilă a lui Carmen Lidia Vidu, în special în această perioadă dificilă a tratativelor legate de Brexit. Revenind la discuția cu publicul de la Viena, ar mai fi de menționat că, nu în ultimul rând, un spectator și-a dorit să cumpere DVD-uri cu spectacole „pentru o mai mare promovare” a acestuia și a fost dezamăgit să afle că astfel de înregistrări (încă) nu există. Şi, în final, actorii au impulsionat spectatorii să își realizeze… propriile jurnale.
După eveniment am aflat de la prietene că „am discutat mult timp despre spectacole pe drumul spre casă” sau că „am admirat curajul actorilor de a-și exprima astfel povestea vieții și în același timp mi-au permis să cunosc o bucată din România de azi și viața lor ca actori români. Această seară îmi va rămâne cu siguranță multa vreme în amintire”. Iar pentru a-mi alunga cu totul neliniștea ce mă chinuia la început, o prietenă mi-a spus: „Nu a fost nicio problema cu supratitrarea – era ca într-un film cu subtitrări”.
În final, se cuvine să numesc toți artiștii care au contribuit la acest succes excepțional: din partea Jurnalului de România. Sfântu Gheorghe (costume: Raluca Alexandrescu; muzica: Luiza Zan, Konya Uto Bence; foto: Vargyasi Levente; colaj video: Vetro Baji; distribuție: Sebastian Marina, Daniel Rizea, Ioana Alexandrina Costea, Ion Fiscuteanu, Elena Popa, Costi Apostol) și a Jurnalului de România. Constanța (costume: Lăcrămioara Dumitrașcu; coregrafie: Cristiana Drăgan; editare foto-video: Cristina Baciu; distribuție: Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Laura Iordan Adrian, Alina Mantu, Florina Stănculeț). Aprecierea ar fi însă incompletă fără gratitudinea exprimată ambelor echipe de tehnicieni care au colaborat la Viena în mod exemplar!
Felicitări și organizatorilor, în primul rând Institutului Cultural Român de la Viena – directoarei Irina Cornișteanu, pentru inițiativa de a prezenta în capitala Austriei aceste două spectacole –, cât și Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, Teatrului de Stat Constanța și Asociației Sprait, și, nu în ultimul rând, Administrației Fondului Cultural Național pentru sprijinul financiar acordat și fără de care evenimentul nu ar fi putut avea loc.