Lavinia Șerban, Teatrologie, Anul III, UNATC București
Domino, Atelierul de Teatru, Gong, Aici, Theatron, Yorick, Mircea Albulescu, Oglinzi, AS, StarT. Sunt cele zece trupe de teatru participante la festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis. Mai multe întâmplări ciudate şi o minune (Ideo Ideis) i-au adus acasă, la Alexandria. Unde, câteva zile, s-au jucat serios în frunte cu George Costea, Miţă Prejban/Vlad Purdel, Alin State, Alex Bogdan/Ada Galeş, Sânziana Tarţă, Liviu Romanescu/Denisa Nicolae, Alexandra Fasolă, Bogdan Nechifor, Ana Covalciuc şi la sfârşit, au scos din joben fiecare câte un dar adus de la cealaltă casă, aceea unde locuiesc când nu sunt la Alexandria.
„Domino” a venit de pe Valea Oltului, din Rîmnicu Vâlcea. Şase flăcăi cu media de vârstă 16 plus coordonaţi de Alex Popescu au pregătit pentru marea întâlnire din august un spectacol de pantomimă. Un colaj de situaţii mimate energic şi cu tâlc a denunaţat prostia făcând haz de necaz. Păcălitorului păcălit: unui tânăr i se pregăteşte un cadou surpriză. După un du-te-vino cu năduşeli prin care încearcă să-l convingă pe sărbătorit să ajungă la locul unde se află surpriza, prietenii care au pregătit show-ul sunt luaţi prin surprindere de conţinutul cadoului. Cu toţii ştim că Napoleon Bonaparte, Stalin şi Hitler au întreţinut relaţii deloc prietenoase cu şcoala, dar să vezi acest fapt pe scenă, într-o demostraţie făcută de nişte copii care au intuit că, dacă desenezi pe o tablă secera şi ciocanul, dacă porţi pe cap un ziar împăturit sub forma unei corăbii sau îţi tunzi mustaţa după modelul Führer, spectatorii vor înţelege despre ce vorbesc ei acolo, e şi mai savuros. Finalul spectacolului trebuia să fie cu lovitură de teatru. Deus ex machina şi o actriţă – nimeni alta decât Medeea Marinescu – a urcat pe scenă la invitaţia unui tânăr Domino, interpretând rolul unei domnişoare care stă să fie cucerită. Şi pentru că dar din dar se face rai, spectacolul a primit din partea oganizatorilor o participare la FITS 2015. Cu aşa o reprezentaţie pe urmele lui The Tramp în direcţia lui Charlie Chaplin, nu ne miră. Jos pălăria şi la cât mai multe partide, DOMINO.
Trecem Carpaţii înspre est şi ajungem aproape de Prut. Trupa „Atelier de Teatru” din Botoşani a venit la Alexandria cu un spectacol după un scenariu scris de unul dintre membrii trupei, Ilinca Anamaria Prisăcariu unde altundeva, într-o eră a computerului, decât pe blogul personal. Spectacolul a cărui regie este semnată de aceeaşi Anămărie, dar purtând pălăria altei meserii – unul dintre cele mai curajoase spectacole din festival, spune povestea unei tinere care vine să dea probă pentru a intra în trupa Atelier de Teatru. Se întâlneşte cu Mândrul ei în cale şi odată cu el, cu toate fricile, mustrările de conştiinţă, laşităţile şi complicaţiile, visele şi visurile pe care numai mintea unui adolescent poate să le născocească şi să le trăiască la o temperatură ridicată. „Ampiticipecreier.com” este un spectacol cu şi despre adolescenţi, care se petrece într-o sală de clasă, sub un cer plin de cocori de hârtie. Este modul lor de a amenda nedreptăţi, de a ridica un semn de întrebare în ceea ce priveşte sistemul educaţional, de a-şi exprima părerea sus şi tare, cu argumente şi cu limpezimea unui creier neafectat de crize de grandomanie, de falsităţi şi aparenţe. Aşa da educaţie alternativă. Teatrul este un mod de a simţi.
Pe Prut în jos, în aceeaşi Câmpie a Moldovei, o altă trupă îşi duce traiul. Copiii din trupa „Gong” au venit la Alexandria cu „Satul electronic” şi ne-au arătat că şi în inima unui sat de câmpie, unde trăiesc ţărani emancipaţi care îşi numără oile printr-un software special conceput pentru astfel de operaţiuni, dacă dragoste nu e, nimic nu e. Un spectacol, multe structuri dramatice: mândrul şi mândra, tineri, nevinovaţi, dar mai ales neliniştiţi. El – un Romeo păstrător al tradiţiilor satului, ea – o Julietă căreia nu-i mai place cântul popular, ci ascultă Elvis Presley. Ei se iubesc dincolo de aceste diferenţe culturale, dar familiile lor sunt rivale: concurează pentru titlul de cea mai emancipată familie din sat. Socrul mare este om de ştiinţă – deştept şi mare dezlegător de formule şi constelaţii, socrul mic – mai încet la minte, dar mai avut – este fericitul deţinător al unei farfurii zburătoare. Restul e Shakespeare învelit într-un ambalaj sută la sută românesc: îndrăgostiţii fug la oraş, părinţii se ceartă – aici avem parte de un adevărat duel al soacrelor: Cine are gura mai mare?. Tinerii fac cale întoarsă acasă deoarece traiul la oraş e scump, socrii sunt convinşi să renunţe la orgoliu pentru bunăstarea copiilor şi să facă pace. Din poveste n-ar putea lipsi Baba care dă în cărţi şi ştie să dezlege şi să lege cununiile. Scenele de umor alternează cu cele serioase într-un dialect moldovenesc pur cu care urechile publicului a trebuit să se acomodeze pentru a putea percepe mesajul. Scenografia colectivă a adus un colţ de casă specific satului românesc din Moldova: ştergare lucrate manual, scaune şi măsuţe din lemn, ceramică pictată cu motive specifice Ţării Moldovei.
Pe repede înainte, în cadrul festivalului Ideo Ideis, au mai interpretat:
„AICI”, de la Constanţa. Trupa a prezentat spectacolul „Sub aceeaşi stea” pe un text de John Green. Tinerii în pielea unor copii bolnavi de cancer în faza terminală se îndrăgostesc într-un centru de ajutor pentru astfel de bolnavi. Spaţiul gol sau decor minimal – două mese şi un scaun, timpul şi spaţiu delimitate cu ajutorul unor panouri pe roţi.
„Theatron”, din Vulcan. „Visul unei nopţi de sânziene”, adaptare după Shakespeare. Lumea pestriţă a grupului de meşteşugari a bătut cu 2 la 0 roiul de zâne.
„Yorick”, Bucureşti. Goldoni ar fi mândru de micuţele domnişoare care au fost când aprige şi certăreţe, când galeşe şi împăciuitoare în rolurile Luciettei, Pasquei, Isidorei, Canocchiei sau Checcei, din „Gâlcevile din Chioggia”. Nici flăcăii nu s-au lăsat mai prejos.
„Mircea Albulescu”, Câmpina. „Soacra cu trei nurori”, adaptare după Ion Creangă. Daţi sfară în ţară: cine ştie proverbe şi zicători, are asigurată căsătoria cu unul dintre băieţii soacrei cu un ochi în frunte. Cel puţin, aşa sună povestea celor din trupa de teatru Mircea Albulescu. Nici aici, soacra nu are parte de un happy-end.
„Oglinzi”, Sinaia. „Poveşti de familie” de Biljana Srbljanovic. Dacă fiecare dintre noi ar fi jucat în copilărie jocul de-a mama şi de-a tata cu aceeaşi seriozitate cu care s-au jucat cei din Sinaia, am fi îmbătrânit cu toţii înainte de vreme.
„AS”, Bucureşti. „Clasa noastră”, după Tadeusz Slobodzianek. Dora, Zocha, Menachem, Heniek, Jakub Katz sunt doar câteva nume uitate pe nişte liste care au scris un bilanţ al morţilor în pogromul din anii ’40 din Polonia. Câţiva dintre copiii din trupa AS ar trebui invitaţi să ţină prelegeri despre cum suntem datori cu toţii să fim oameni, înainte de toate, înainte de orice concept care suna a gol precum religie, naţiune sau politică.
S-a terminat. S-a terminat. Bilanţul acesti ediţii îl găsiţi pe site-ul Ideo Ideis. O dată pe an la Alexandria se adună elevi – în principal –, studenţi, organizatori, locuitori şi scriu încă o pagină la povestea ce se cheamă Ideo Ideis. Există voci care zic că festivalul se transformă uşor într-un brand şi că e cool să fii la Alexandria în august, să încerci să intri şi tu în minunata lume a artiştilor. Ideo Ideis le miroase a putred celor mai puţin încrezători tocmai pentru că e bine şi pentru că de la an la an adună poveşti ale unor tineri pe care i-a format într-o direcţie pe care ei au simţit-o a lor. Drumul lor. Ca vizitator (pe viu sau internaut), n-ai cum să trăieşti magia Ideo Ideis. Dar magia există.
Print