Naomi Guttman
În cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului “Zilele Teatrului Studenţesc În culise”, s-a prezentat o fărâmă din viaţă Annei Frank. Spun o fărâmă pentru că viaţa ei a fost un întreg univers, sfărâmat, şi totuşi împărtăşit în jurnalul ei cu mult umor, căldură şi duioşie.
Pe scurt, povestea Annei Frank a făcut înconjurul lumii imediat după ce tatăl ei, Otto Frank, singurul supravieţuitor al familiei i-a publicat jurnalul. Anne Frank, împreună cu familia ei şi alţi evrei au stat ascunşi în aşa numită “Anexă” a firmei patronate de tatăl sau, ca după doi ani să fie arestaţi şi deportaţi, ca o ironie, cu ultimul transport spre Auschwitz. La numai 13 ani, această fetiţă a scris testamentul care pune sare pe rana evreilor supravieţuitori ai Holocaustului, dar şi dovada clară a unei lupte cu armele aprige ale inocenţei împotriva unei lumi în deplină dezumanizare. La celebritatea jurnalului au contribuit atât cele peste 30 de milioane de exemplare vândute în lume, cât şi adaptările teatrale şi cinematografice, devenite materiale de studiu în multe şcoli din lume.
„Jurnalul Annei Frank” este spectacolul de licenţă al studentei Monica Mihaela Buzoianu, în regia actorului şi profesorului Mircea Anca şi prezintă, cum s-ar numi şi în termeni medicali, „fişa psihologică” a unei fetiţe evreice care trăieşte într-o lume paralizată şi parazitată. Timp de 30 de minute, eşti în caruselul sufletului lui Anne (în interpretarea Monicăi Buzoianu), care te răstoarnă şi te ameţeşte până când îţi dai seama că e inuman tot ceea ce simţi. Anne dezvăluie tot: pe cine a iubit, pe cine a urat, ceea ce a simţit şi ceea ce a îndurat. Simplă completare a unei fişe psihologice, nu?
Interpretarea Monicăi Buzoianu a reuşit să lumineze toate colţurile întunecate ale universului Annei, lucru de admirat, pentru că oferă o notă de optimism şi speranţa chiar şi în cele mai sumbre şi descurajatoare situaţii. Aşezată pe un scaun, Anne îşi citeşte viaţă din paginile jurnalului, revoltându-se împotriva tuturor, chiar şi împotriva ei. De ce? Pentru că, aşa cum îşi aminteşte: „Suntem forţaţi mereu să ne aducem aminte că suntem evrei!”.
Cu un aer inocent, Monica îi conferă Annei bucuria exprimării celor mai frumoase sentimente, fără să devină artificială şi falsă. Deşi la început îl face „plicticos” pe Peter, prietenul ei, Anne ajunge să numere pe degete dacă îl iubeşte sau nu şi îşi înfrumuseţează experienţele adolescenţei, umbrite de condiţiile traiului umil din Anexă printr-o imaginaţie pură şi încântătoare, desenând în Jurnal chipurile tuturor oamenilor din viaţă ei şi decupându-şi un desen cu ea şi Peter, ţinându-se de mâna. Această idee regizorală ingenioasă te duce cu gândul la fiorii primei iubiri. Timide şi frumoase….
Anne îşi descoase cu umor şi energie fiecare relaţie cu membrii familiei şi ceilalţi evrei din Anexă, ajungând la concluzia că „absolut nimic din persoană mea nu are valoare pentru ei”, ceea ce denotă umorul caracteristic evreiesc, „de-a râsu’-plânsu’”. Pentru că nu are prieteni şi confidenţi, Anne îşi construieşte propria lume, fără să îi uite pe cei din lumea reală anostă şi plictisitoare: pe tatăl ei îl respectă foarte mult, deşi ştie că îl necăjeşte deseori, pe mama ei o admiră, pe sora ei, Margot, o îndrăgeşte, deşi nu a reuşit niciodată să se apropie de ea cu adevărat iar pe Peter…. îl iubeşte. Într-adevăr, îl iubeşte „ca pe un prieten”, că doar din acest motiv povestirea primului ei sărut cu Peter este una din cele mai savuroase şi tandre scene din spectacol….
Cu o voce stinsă, Anne îşi strigă durerea: „Vreau să fiu utilă şi plăcută celor care trăiesc în preajma mea!”. Oare este sănătos să ajungi să depinzi de nevoile şi părerile celorlalţi ca viaţa ta să capete şi cel mai mic sens? Pentru Anne, asta a devenit medicamentul nefericirii sale. Pentru că la radio şi în casă se vorbea ciclic numai despre „evrei → mâncare → politică”, singura variantă pe care ea o vedea era dependenţa şi setea…. de viaţă, de oameni, de iubire, de sens.
Deşi spectacolul se stinge uşor, precum şi viaţa Annei, prezenţa ei încă mai rămâne mult pe scenă. O simţi, o înţelegi, o compătimeşti, o îmbrăţişezi…. Şi nu ai cum s-o uiţi.
Cu mai multă încredere şi libertate în jocul actoricesc, Monica Buzoianu îi poate da o viaţă lungă Annei Frank pe scena teatrului. „Jurnalul Annei Frank” a fost singurul one woman-show al promoţiei 2013, reprezentând un act de curaj şi dorinţă în dezvăluirea unei poveşti cutremurătoare. Povestea unei tinere evreice care, în ciuda tuturor, cu ultima răsuflare, încă mai găseşte curajul să spună: „Şi totuşi…. eu cred că oamenii sunt buni”….
„Jurnalul Annei Frank”
cu Monica Mihaela Buzoianu
Spectacol de licenţă, Arta Actorului. Clasa Prof. rector dr.univ. Adrian Titieni
Prof. coordonator de proiect Mihaela Mihailov
Regia artistică: Mircea Anca
Durata: 30 de minute