K.S. Stanislavski: Oricine ne afectează viaţa în teatru, trebuie să fie ori îndepărtat, ori neutralizat

Publicat pentru prima dată integral în România, volumul 2 al celebrei lucrări „Munca actorului cu sine însuși” de Konstantin Sergheevici Stanislavski, niciodată terminat de autorul lui, se află acum în curs de apariţie la Editura Nemira, în colecţia Yorick, în traducerea Ralucăi Rădulescu. Vă oferim în avanpremieră un fragment despre „sistemul lui Stanislavski”, împreună cu câteva cuvinte ale traducătoarei, care însoțesc acest volum. Stanislavski și cuvintele lui drastice despre ceea ce ar trebui să presupună atmosfera sănătoasă din teatru și… surpriza!, nimic nu e nou sub soare, problemele erau și sunt în mare parte aceleași.

„În Prefaţa la Munca actorului cu sine însuşi în procesul creator de trăire, K.S. Stanislavski îşi anunţa cititorii că urmează ca în scurt timp să apară un nou volum despre Munca actorului cu sine însuşi în procesul creator de întrupare. Din păcate, celebrul actor, regizor şi pedagog nu a reuşit să îşi finalizeze munca asupra acelui volum şi să îl publice în timpul vieţii. Din fericire, în arhivele sale s-au găsit o serie de manuscrise aflate în diferite stadii de lucru care, preluate şi pregătite de o echipă de redactori, au fost totuşi publicate, încercându-se a se respecta cât mai mult structura şi forma gândite de autor.

Volumul de faţă se vrea o redare cât mai exactă în limba română a acelei prime ediţii, conţinând toate capitolele, subcapitolele şi anexele, cu exemplele, exerciţiile sau schiţele demonstrative ale autorului (multe dintre ele netraduse până acum în limba română), precum şi a limbajul său „de lucru”, terminologia utilizată (şi chiar creată) de Stanislavski generând şi în zilele noastre polemici şi în egală măsură numeroase variante de interpretare, de utilizare, de traducere”, scrie Raluca Rădulescu, autoarea traducerii și deținătoare a unui premiu UNITER pentru traducerea primului volum al lucrării de față.

„Oricine ne afectează viaţa în teatru, trebuie să fie ori îndepărtat, ori neutralizat. Şi noi înşine trebuie să ne preocupăm să aducem aici, de peste tot, doar sentimente bune, vii, de bucurie. Aici toţi ar trebui să zâmbească, pentru că fac o meserie cu sufletul. De acest lucru nu trebuie să îşi aducă aminte numai actorii, ci şi corpul administrativ cu birourile, depozitele lui şi aşa mai departe. Ei trebuie să înţeleagă faptul că teatrul nu este un depozit, nu este un magazin, nu este o bancă, unde oamenii sunt gata să îşi rupă unul altuia gâtul pentru profit. Ultimul angajat de la administraţie sau contabilitate trebuie să fie artist şi să înţeleagă esenţa [a ceea] ce lucrează.

Vor întreba: „Şi cu bugetul, cheltuielile, pierderile, salariile cum e?”

Eu vă spun din experienţă că latura materială nu are decât de câştigat dintr-o atmosferă curată. Atmosfera se transmite spectatorilor. În afara conştientului ea îi atrage spre sine, curăţă, generează nevoia de a respira aerul artistic al teatrului. Dacă aţi şti cum simte spectatorul tot ce se face în spatele cortinei închise! Dezordinea, zgomotul, strigătele, ciocăniturile din timpul pauzei, transpiraţia muncitorilor, agitaţia de pe scenă se transmit în sală şi îngreunează chiar spectacolul. Din contră, ordinea, armonia, liniştea din spatele cortinei închise, fac spectacolul mai uşor.

Mi se va spune mai departe: dar ce-i de făcut cu invidia actorilor, cu intrigile, cu setea de roluri, de succes, de supremaţie? Eu voi răspunde: intriganţii, invidioşii, nemiloşii să fie daţi afară din teatru. La fel şi actorii fără roluri. Dacă ei nu sunt mulţumiţi de aceste măsuri, atunci să îşi amintească de faptul că nu există roluri mici, ci doar artişti mici.

Cine iubeşte nu teatrul în sine, ci pe sine în teatru, de asemenea trebuie dat afară.

– Dar intrigile şi bârfele, care sunt aşa de celebre în teatru?

– Nu se poate exclude un om talentat pentru că are un caracter urât, pentru că el îi împiedică pe alţii să prospere.

– Sunt de acord. Telentul îşi ia adio de la tot, dar defectele lui trebuie să fie neutralizate de alţi artişti. Când într-un teatru apare un bacil periculos pentru întregul organism, trebuie ca tot colectivul să facă un vaccin, pentru a dezvolta anticorpi care să îi întărească imunitatea şi să facă bacilul inofensiv, situaţie în care intrigile geniului nu mai afectează binele general al vieţii teatrului.

– Astfel, ştiţi, trebuie să adunaţi toţi sfinţii pentru a constitui o trupă şi pentru a crea, mă-nţelegeţi, teatrul despre care vorbiţi, [a protestat Govorkov].

–  Dar tu ce credeai? a intervenit cu însufleţire Torţov. Vrei ca vulgarul şi cabotinul să arunce umanităţii de pe scenă sentimentele şi gândurile înalte şi nobile ale oamenilor? Vrei ca în culise să trăiască viaţa măruntă a unui mic-burghez şi ieşind pe scenă să se îndrepte şi să ajungă la acelaşi nivel cu Shakespeare?!

Este adevărat că ştim cazuri de actori care s-au vândut unui impresar şi banului şi ne şochează şi ne farmecă, atunci când intră pe scenă.

Dar aceşti actori geniali, se coboară în viaţă până la simpli mic-burghezi. Talentul lor este atât de mare, încât în momentul creaţiei îi face să uite de mărunţişuri.

Dar oare este posibil să facă oricine acest lucru? Geniul obţine acest lucru dintr-un „instinct superior”, iar noi trebui să ne dăm pentru asta toată viaţa. Au făcut oare aceşti actori tot ce trebuie să facă, tot ce pot?

În afară de asta, să convenim o dată pentru totdeauna să nu ne luăm drept exemplu geniile. Sunt oameni speciali şi totul la ei se creează în mod special.

Despre genii circulă multe legende. Se spune că ei stau beţi toată ziua şi duc o viaţă desfrânată, precum Kean din melodrama franceză, iar seara trag după ei mulţimea…

Dar nu este chiar aşa. După spusele oamenilor care i-au cunoscut bine pe marii artişti din categoria lui Scepkin[1], Ermolova[2], Duse[3], Salvini, Rossi şi aşa mai departe, aceştia au dus o cu totul altă viaţă, care nu i-a împiedicat să scoată din ea acele genii… Molcealov[4]… da, se spune că el era altfel în viaţa particulară… Dar de ce să îl luăm pe el de exemplu doar în acest sens? El avea multe [altele] mai importante, mai valoroase, mai interesante.

[1] Mihail Semionovici Şcepkin (1788-1863), actor rus, unul dintre întemeietorii şcolii ruse de teatru (n. tr.).

[2] Maria Nikolaevina Ermolova (1853-1928), una dintre cele mai mari actriţe ale Teatrului Malîi din Moscova (n. tr.).

[3] Eleonora Duse (1858 -1924), actriţă italiană (n. tr.).

[4] Pavel Stepanovici Molcealov (1800-1848), unul dintre cei mai mari actori ruşi din perioada romantismului (n. tr.).