„Kean” sau curajul de a înota contra curentului

Proiect început la Studioul ONE de la UNATC, „Kean” a împlinit un an şi s-a jucat deja de 33 de ori, iar de curând s-a mutat la micul şi cochetul Teatru Mignon, pentru al cărui public pare potrivit. Mihai Niţu, Lia Gherman şi Vladimir Albu, coordonaţi de Adrian Titieni, s-au luptat să facă din acest spectacol mai mult decât un examen, s-au luptat să găsească un culoar şi să-l arate publicului şi este evident pentru oricine se află în sală că e vorba despre multă pasiune. Despre un text destul de complicat şi greu de susţinut pentru un actor neexperimentat… Şi despre o dorinţă pe de o parte înduioşătoare, pe de altă parte curajoasă de a dezbate chiar de la sfârşitul facultăţii marile probleme şi dileme ale artei actorului. Se simte, desigur, influenţa textelor teoretice obligatorii, se simte o anume abordare sinceră şi aproape inocentă a ideilor lui Sartre, combinate cu pasaje din Shakespeare… Iar spectacolul, bazat exclusiv pe arta actorului studiată la clasă, are o formă convingătoare de simplitate. Nu e inovator, se ţine departe de problemele social-concrete ale lumii noastre, prezente de obicei în proiectele independente. Este aproape un studiu ca la carte sau continuarea orelor de curs de la facultate.

Într-un decor sumar improvizat cei trei îşi propun să refacă un episod din existenţa celebrului actor Edmund Kean, la momentul la care gloria începea să-i pălească. După un început ezitant, prea lung, prea mult întins, în care Mihai Niţu lasă de mai multe ori impresia că-şi caută tonul potrivit şi starea adecvată, în partea a doua, lucrurile se schimbă şi îşi găseşte și forma, şi sensul.

Povestea e simplă şi, în principiu, tentantă pentru orice actor. Aflat în cabina lui, după ani de glorie pe scenă, Kean caută sensurile artei teatrului. Vorbeşte despre patimă, despre ce înseamnă a juca şi a trăi, despre rolul care te devorează, despre condiţia artistului… Este întruchiparea tradițională a artistului cu viaţă dezordonată, trăită în viciu, cheltuitor, neatent, aproape falit, aproape de închisoare, în stare să piardă totul într-o clipă, care are geniu, dar încurcă rolurile pe scenă, care trăieşte într-un alt plan, după legile proprii. Toate aceste nuanţe şi treceri de la o stare la alta, de la expunerea concepţiei personale despre artă şi teatru la momentele în care flirtează cu Anna, de la brutalitate la gingăşie, de la Hamlet înapoi la el însuşi, fără să ştii vreodată când este Hamlet şi când este el însuşi, Mihai Niţu le surprinde mai bine în partea a doua şi mai ales atunci când interacţionează cu Lia Gherman în rolul Anna. Relaţia funcţionează bine pe scenă, iar energia ei şi amestecul de feminitate şi forţă, de femeie îndrăgostită şi de actriţă care vrea s-o joace pe Ofelia alături de el pe scenă şi apoi să-l ducă acasă şi să-i aşeze viaţa, adaugă un soi de candoare scenelor şi conturează povestea. Mai puţin funcţionează cealaltă relaţie, între Kean şi Salomon, sufleurul şi prietenul lui, lăsând impresia că cei doi, de fapt, nu comunică. Iar legătura dintre ei ar trebui să fie extrem de puternică, bazându-se o formă de afecţiune care la Salomon are o tentă uşor erotică, în niciun fel surprinsă în spectacolul de la Mignon.

Farmecul lui „Kean”, un spectacol care nu trebuie ocolit şi în care, dincolo de imperfecţiuni, vedem trei actori despre care sigur vom mai auzi vine în primul rând din curajul de a înota contra curentului din teatrul independent şi de a veni în faţa publicului cu o poveste ce ar putea fi catalogată ușor drept „out of fashion”…

Trei stele ***

Teatrul Mignon,

Kean, după J.P. Sartre şi W. Shakespeare

Distribuţia: Mihai Niţu, Lia Gherman, Vladimir Albu

Coordonator artistic: Adrian Titieni

Asistent proiect: Alexandru Pavel