Cum îl convingi pe spectator să plece cu povestea ta în minte și să nu-i dea drumul nici când intră în magazin, în autobuz sau în casă? Cum îl faci să se reîntoarcă la povestea ta măcar peste câteva zile, ore, minute? Dacă viața tuturor poveștilor ar fi menită să dureze doar o oră sau două, cât ține spectacolul de teatru, atunci ar avea o soartă tristă și complet defavorabilă. Însă, din fericire, există povești pe care le adopți în secret, te culci și te trezești cu ele în minte zile în șir. Îți invadează spațiul intim, îți inundă sufletul și asta e frumusețea lor; iar dacă sunt „povestite” cu măiestrie, atunci devin perseverente, insistente, fascinante.
Andreea Vulpe se numără printre regizorii de teatru cărora, fără doar și poate, le place să pună în scenă povești ample, adânc îngropate în suflet sau care abia acum se întâmplă, sub ochii spectatorilor. În orice caz, personajele sale sunt marcate de trăiri puternice și adeseori dureroase, iar pentru ei „a povesti” devine un soi de terapie, de exorcizare a tuturor demonilor care îi persecută. În recentele sale montări, precum „Vandalul” de la UNTEATRU sau „Barajul” de la ArCuB, este evident acest parcurs al personajelor care se destăinuie și se construiesc, cărămidă cu cărămidă, prin actul povestirii. Însă, în cea mai nouă montare a sa, „Kimberly” de la Teatrul de Comedie, Andreea Vulpe trece de la tipul spectacolului structurat în jurul mai multor povești și construiește un spectacol curat, susținut de niște piloni atât de rezistenți, încât nu ai niciodată senzația că povestea s-ar putea prăbuși, ci curge mereu cu aceeași fluiditate, ca într-un film cu un montaj excelent.
În intimitatea Sălii Studio, scenografa Cristina Milea creează un decor multifuncțional care îndeplinește rolul și de casă, și de mașină, și de bibliotecă, conturând universul lui Kimberly – o lume mică, dominată de câțiva oameni care pot oricând să modifice după cum vor „peisajul”. Fiecare nouă scenă presupune și o schimbare la nivel scenografic, iar rapiditatea cu care decorul poate fi manevrat reprezintă o calitate esențială pentru spectacol.
Viața lui Kimberly se scurge printre degete ca nisipul, așa că niciun moment nu trebuie ratat – aceasta e lecția pe care adolescenta de 16 ani e nevoită s-o învețe pe repede-nainte. Dacă Făt-Frumos din basme crește într-un an cât alții în zece, Kimberly îmbătrânește de patru ori și jumătate mai repede decât orice fetiță de vârsta ei. Virginiei Mirea îi revine rolul de a-și transcende propriul corp și limitele acestuia, ca să-i reproducă spectatorului o lume interioară bogată în tot de felul de emoții și senzații. Afli în scurt timp că urmează să împlinească fatidica vârstă de 16 ani, maximul care poate fi atins în condiția sa. Iar Virginia Mirea creează o Kimberly în care se amestecă inevitabila frică de moarte, bucuria de a trăi, iubirea pentru familie cu iubirea și prietenia proaspăt descoperite prin Jeff – toate învăluite într-o aură de timiditate și rușine disimulată, manifestată printr-o privire înfiptă în podea și care se ridică doar la final, în momentul suprem de libertate.
Familia din piesa autorului David Lindsay-Abaire este una disfuncțională, asemănătoare celor întâlnite în filmele americane care tratează astfel de subiecte. Tatăl, interpretat de Ioan Coman, este un alcoolic care din când în când are și accese de sensibilitate. Posibila agresivitate o înlocuiește cu o indiferență care te îngheață, însă tot timpul transmite senzația că fondul său interior este bun și că nutrește anumite sentimente sincere de tandrețe față de familia lui, așa disfuncțională cum e… Laura Creț creează o mamă cu mai puține nuanțe, limitată doar la durerea fizică despre care nu mai știi dacă e reală sau doar un pretext pentru o victimizare continuă. Mihaela Teleoacă, în schimb, o transformă pe mătușa Debra dintr-o vagaboandă pusă pe furtișaguri, într-o sursă de inspirație și într-un imbold pentru nepoata sa.
Pe parcursul spectacolului, Kimberly își schimbă atitudinea asupra vieții de două ori: când Jeff îi acceptă boala, simțindu-se acceptată și într-o oarecare măsură o adolescentă normală, și când mătușa Debra îi demonstrează încă o dată că, totuși, e iubită și importantă. În tot ansamblul însă, Jeff apare ca o salvare, ca un prieten – acel „complice” care ți se alătură pe ultima sută de metri. Iar Vlad Bîrzanu transformă acest personaj într-un stâlp de rezistență emoțional și care fuge în lume cu Kimberly, însușindu-și noua regulă a vieții: „carpe diem”.
Teatrul de Comedie
„Kimberly” de David Lindsay-Abaire
Traducerea Andreea Vulpe
Regia: Andreea Vulpe
Scenografia: Cristina Milea
Distribuția:
Virginia Mirea – Kimberly
Mihaela Teleoacă – Debra Watts
Vlad Bîrzanu – Jeff
Laura Creț – Pettie
Ioan Coman – Buddy
Foto: Andrei Runcanu
Print