După o absență, în opinia mea, mult prea îndelungată, iată că revine pe afișul Festivalului Național de Teatru un spectacol din Republica Moldova. Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a adus la București o versiune proprie, concentrată a, probabil, celei mai celebre și mai jucate piese a dramaturgului israelian Hanoch Levin, Krum. Deja cunoscută publicului din România datorită spectacolelor montate de Radu Afrim la Naționalul timișorean și de Theodor-Cristian Popescu cu actorii Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național din Târgu Mureș.
Cine e Krum? Un frate bun sau un descendent în contemporaneitatea noastră al lui Liliom, personajul lui Molnár Ferenc. Tânărul revoltat, nemulțumit de condiția lui socială pe care e sigur că poate să o învingă. Convins că poate și că i se cuvine mult mai mult. Krum e tânărul zilelor noastre care cu niciun preț nu vrea să ia în calcul avertismentele mamei sale ce i-a spus și îi repetă că nu se numără printre răsfățații sorții. Că jucăriile vieții sale sunt cum nu se poate mai limitate. Krum, fosta vedetă de odinioară a unui cartier de periferie, din care însă se văd cum nu se poate mai bine luminile zonelor selecte, și-a încercat norocul undeva, în Europa. Din păcate, nu a fost să fie. Revine acasă, însă nicidecum cu gândul de a-și accepta eșecul și modesta lui condiție. Crede că are dreptul la o a doua șansă. Și că aceasta va fi reprezentată de romanul pe care e mai mult ca sigur că îl va scrie. Precum Trigorin, odinioară, Krum este mereu atent la cei ce îl înconjoară, ia notițe, se gândește că cine știe ce fragment din realitate îi va fi util în viitoarea lui creație. Este atent la prietenii de odinioară, unii împăcați cu o viață submediocră, alții încă nutrind nădejdea că o plecare poate reprezenta soluția fugii de un destin care îi sufocă, o a treia categorie atinși de boală, o a patra fiind reprezentată de cei ce se dedau cu voluptate criminală plăcerilor culinare care le servesc drept substitut de viață. Krum se simte bine la gândul că încă e privit drept seducătorul de odinioară, își savurează cuceririle sentimentale, cu toate acestea le ia în derâdere, se joacă de-a căsătoria.
Este însă evident că nu își găsește locul. Vrea cu tot dinadinsul să se opună realismului, câteodată cinic, al mamei sale. Își pierde rând pe rând amicii. De ce? Fiindcă unii pleacă din cartier, din oraș sau din țară, alții, și mai grav, din viață, așa cum va fi obligat să o facă singurul lui prieten adevărat, Tugati. Măștile cad, așa cum se întâmplă în cazul cuplului Dolce. Pitoresca Uma caută alte orizonturi mai îndepărtate decât cele pe care i le oferă italianul Bertoldo, Skhita vrea să fie lăsat în pace, este atins de plictiseală, mariajul dintre Teruda și Tachteech rămâne unul doar de formă, rămasă văduvă după moartea lui Tugati. După ce se bucură la gândul că postul de casieră la un supermarket i-ar putea oferi prilejul unui mariaj mult mai izbutit. Lovitura finală îi este dată lui Krum de moartea mamei.
În calitate de regizor al spectacolului, Luminița Țâcu refuză să mizeze pe cartea sentimentală. Care ar risca să eșueze în melodramatic. Spectacolul său este unul dinamic, mișcat (de notat în acest sens contribuția coregrafei Irina Slobodeaniuc și cea a videografului Ian Onica) contrapunctat de o omniprezență a Muscăi, simbolul Morții pe care nu o poate învinge nimeni.
Într-o lume evident modestă, săracă (relevată ca atare de decorul Irinei Gurin) pusă în antiteză cu luminile orașului, palpită durerile înăbușite. Mascate de veselia forțată ori de indiferența simulată a lui Dolce și a soției sale Felicia (cu bune nuanțe aduși în scenă de Ion Mocanu și de Mihaela Decuseară), pozele Umei și minciunile în cascadă ale amorezatului de profesie Bertoldo (Doriana Zubcu-Mărginean și Valentin Zorilă), filosofia cinică a doctorului Shvoigen (Mihai Zubcu), revolta lui Shikita (minuțios marcată de Iurie Focșa), împăcarea cu sine a lui Tachteech (cu binevenită reținere creionat de Dan Melnic), dar și aceea mult mai dramatică a Terudei (Diana Decuseară). Și zborul enervant al Muștii (Tinka Mardari).
Cu totul remarcabili sunt interpreții distribuiți în rolurile principale. E vorba despre Alexandru Pleșca în vijeliosul și perdantul Krum, despre Ghenadie Gâlcă, actorul care joacă împăcarea neîmpăcată în fața morții a lui Tugati și despre Angela Ciobanu, interpretă concentrată și plină de forță a resemnatei în revoltă mamă a tânărului ce se ia la trântă cu soarta.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău
KRUM de Hanoch Levin
Traducerea: Valeriu Turea
Regia: Luminița Țâcu
Scenografia: Irina Gurin
Expresia corporală: Irina Slobodeniuc
Proiecția video: Ian Onică
Cu: Alexandru Pleșca (Krum), Angela Ciobanu (Mama), Iurie Focșa (Shikita) Ghenadie Gâlcă (Tugati), Ion Mocanu (Dolce), Mihaela Strâmbeanu (Doamna Dolce) Dan Melnic (Tachteech) Olga Guțu-Cucu (Dupa), Doriana Zubcu- Mărginean (Uma), Valentin Zorilă (Bertoldo), Mihai Zubcu (Dr. Shvoigen) Tinka Mardari (Musca)
Data reprezentației: 22 octombrie 2018
Foto Ian Onica
Print