A noua ediţie a festivalului Măşti Europene la… Masca a etalat cu profesionalism eticheta “made in Moldova”. Sâmbătă şi duminică – 23 şi 24 noiembrie 2013 – au fost două zile dedicate Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău, care a venit cu trei spectacole de top: Cerere în căsătorie, Made in Moldova şi Carmen, total diferite ca gen şi factură.
Made in Moldova este un spectacol gândit de regizorul Alexandru Grecu să taie până la os. Piesa lui Constantin Cheianu este radiografia societăţii de azi. Vorbeşte despre arhitectura corupţiei. Despre cum se intră şi despre cum nu se mai poate ieşi din sistem. Despre iluzia puterii şi despre realitatea morţii. Despre anomie. Constantin Cheianu este cunoscut în România – regizorul Cristian Ban i-a montat la Teatrul Odeon un alt text, la fel de dur, În container. Ceea autorul spunea despre această piesă este perfect valabil şi pentru Made in Moldova: „Este primul text documentar pe care l-am scris, toate faptele relatate în piesă se bazează pe evenimente reale, iar personajele au prototipuri în viaţa reală. Eu nu a trebuit decât să fac din poveştile diferiţilor oameni (unii dintre ei nu s-au întâlnit niciodată în viaţa reală) un subiect unitar.” Actorii au făcut aici dovada pregătirii lor excepţionale: de la replica percutantă, la coregrafia modernă şi muzica rap.
În prima seară am văzut Cerere în căsătorie. Alexandru Grecu a speculat cu fantezie dominanta celor două piese scurte ale lui Cehov – Cerere în căsătorie şi Ursul –, reuşind să le prezinte împreună, cinematografic, în montaj paralel, într-un spectacol unitar, în care tuşele de grotesc se împletesc cu răzleţe fire de tandreţe. Actorii se desfăşoară cu dezinvoltură şi umor, fără să uite însă nicio clipă să păstreze o distanţă convenabilă faţă de personaj.
Carmen, după Prosper Mérimée, este un spectacol-dans, conceput pe muzica Bizet-Shchedrin, în care, din nou, entuziasmează plurivalenţa talentului actoricesc, dăruirea şi performanţa la care se ajunge prin ore şi ore de antrenament. Dincolo de poveste, dincolo de simbol, acest spectacol reuşeşte să emoţioneze. Este, poate, lucrul cel mai important.
Fiecare spectacol merită o analiză aparte, fiecare actor, aplauze. S-au integrat într-un proiect despre care organizatorii şi întotdeauna bunele gazde ale festivalului spun că: „s-a născut în anul 2005, din sentimentul că nu suntem singuri, din conştiinţa faptului că teatrul pe care îl propunem spaţiului cultural românesc – un teatru non-verbal, axat pe gest şi expresie corporală – se înscrie într-o reţea europeană a instituţiilor sau persoanelor cu acelaşi crez artistic. Ca un exemplu concret al acestei apartenenţe, Teatrul Masca face parte din reţeaua Lecoq, care… cuprinde toate teatrele europene înfiinţate de elevi ai fostului mare profesor. Ca urmare a sentimentului de apartenentă la o comunitate europeană, a apărut în mod firesc iniţiativa festivalului. Familiarizarea publicului românesc şi a oamenilor de teatru din ţară cu un stil teatral aparte, foarte puţin practicat în România, acela a teatrului de mişcare, gest, pantomimă, expresie corporală şi clovnerie, a fost mobilul ce a determinat naşterea noului festival.”
Dacă anul trecut, în 2012, invitaţii festivalului au fost Steven Wasson şi Corinne Soum – ultimii asistenţi ai lui Étienne Decroux , „părintele Mimului Modern”, şi fondatorii companiei Theatre de l’Ange Fou – , anul acesta opţiunea Teatrului Masca a fost una specială. Pentru că… fratele său moldovean – Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” – s-a născut tot în 1990, tot din iniţiativa unui om de teatru care şi-a pus în gând să edifice un alt fel de teatru, un teatru altfel, aşa cum a făcut Mihai Mălaimare. Acesta este actorul şi regizorul Alexandru Grecu, discipol al celebrului actor Konstantin Raikin, conducătorul artistic al Teatrului „Satiricon” din Moscova. Munca începută acum 23 de ani, susţinută cu devotament şi pasiune, i-a adus teatrului din Chişinău vizibilitate internaţională – turnee, participări la festivaluri, foarte multe premii. Aexandru Grecu, director artistic şi prim regizor, este şi preşedintele Uniunii Teatrale din Moldova, dar şi o voce importantă în viaţa socio-politică a Republicii Moldova. Cred că se cade să numim ţările în care au fost aplaudaţi aceşti actori totali care preferă textele incitante, în special de satiră şi umor, actori pentru care muzica şi dansul, expresia corporală sunt esenţiale: România, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ungaria, Franţa, Irak, Ucraina, Bulgaria, Germania, Grecia sau Spania. Cum în repertoriul Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău piesele patronului sunt la mare cinste, firesc ar fi ca această excelentă echipă să fie invitată în România cu integrala Caragiale.
Print