La moartea lui Tudor Mărăscu

La 71 de ani, regizorul Tudor Mărăscu a încetat din viaţă pe 22 ianuarie. A fost înmormântat săptămâna trecută, în aceeaşi zi în care a fost condus pe ultimul drum şi colegul său de breaslă, actorul Emil Hossu. Deşi urmele trecerii prin lume ale artistului Tudor Mărăscu sunt multe, ziarele şi canalele de televiziune s-au mulţumit să anunţe sec, în câteva propoziţii, moartea lui şi să menţioneze că a fost regizorul cunoscutei emisiuni de televiziune „Surprize, surprize”.

Într-adevăr, posteritatea aduce mereu „surprize, surprize” şi nedreptăţi jenante. Necunoscute sunt căile ei, cum necunoscute sunt căile ţinerii de minte la oameni. Dincolo de spectacole de teatru, filme artistice şi documentare sau emisiuni TV, Tudor Mărăscu şi profesionalismul lui au rămas în memoria multor foşti studenţi ai Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Ani întregi, regizorul a condus o clasă de regie, ocupându-se în acelaşi timp de propria carieră artistică, una care i-a adus premii, lauri, admiratori. Pentru moment, ele au intrat în uitare, ascunse în cotloanele memoriei, de unde vor ieşi, pe neaşteptate, inexpicabil şi capricios, cum s-a întâmplat în multe cazuri. Până când un profesinist va scrie o monografie sau un volum de evocări, în care să vorbească vocile îndreptăţite să vorbească, spectacolele şi filmele regizorului, care mai era şi scenarist, vor rămâne în umbră. Însă în umbra aceea în care stau liniştite, neameninţate de pericolul devalorizării, creaţiile care au avut ceva de spus.

Tudor Mărăscu, activ şi discret, este unul dintre destul de puţinii artişti din România care au avut succes în teatru şi în film şi care nu s-au despărţit nici de unul, nici de celălalt. În umbra lucrurilor care au contat stau acum „Slugă la doi stăpâni”, un spectacol memorabil de la Teatrul de Comedie, montat în 1985, în care tânărul Marian Râlea, de exemplu, era Trufaldino. Tot acolo, „Totul în grădină”, piesa lui Edward Albee, care s-a jucat la Teatrul „Bulandra” până pe la sfârşitul anilor ’90 şi în care l-am văzut, poate că în chiar ultimul rol de teatru, pe Florian Pittiş. Acestora li se adaugă creaţii regizorale din diverse zone ale dramaturgiei moderne, de la Ibsen şi „Constructorul Solness”, o piesă care se montează rar în România, la Tennessee Williams şi „Dulcea pasăre a tinereţii”, care se joacă şi azi la Naţionalul bucureştean.

Cât despre cinematografie, probabil că numele lui Tudor Mărăscu va rămâne sinonim cu „Bună seara, Irina”, un film (prea) liric, mult îndatorat actorilor Ştefan Iordache şi Valeria Seciu. Un personaj secundar era jucat de Emil Hossu… A existat apoi o comedie care să contrabalanseze excesul de sentimentalism din acest film. Pelicula  se numea „Miracolul”, apărea pe marele ecran în 1988 şi povestea năzbâtia unui agronom care aduce apă în Dobrogea însetată. Iar serialul „Adio, Europa!”, mult premiat, aducea în prim-plan un scriitor de valoare, dar încă nedescoperit, I.D. Sârbu, şi arăta cu forţă dimensiunile lungului coşmar comunist. A fost cam ultima realizare notabilă a regizorului de film Tudor Mărăscu.

Dincolo de astfel de repere, dincolo de o moarte care, vorba romancierului, nu dovedeşte nimic, dincolo de minime gesturi de informare sau comemorative, rămâne un spirit. Unul dintre cele care au avut curajul discreţiei, curaj care se plăteşte acum, la ceasul morţii, cu… „Surprize, surprize”.

 

 

 

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.