La mulţi ani, Odeon!

Sărbătorile sunt de multe feluri. De la cele religioase, multe dintre ele cunoscute şi ca „zile libere”, până la mai nou-declaratele zile mai mult sau mai puţin mondiale ale râsului, prieteniei, apei, pământului, florilor sau, de ce nu, a urşilor polari. Nu putem uita nici de celebrele zile ale oraşelor, ale unuia sau altui tip de alcool – fie el vin sau bere. Şi nici de zilele de sărbătoare din fiecare familie; cu cât mai numeroasă cu atât mai multe motive de party/masă în familie/ieşire în club. Ideea de sărbătoare s-a demonetizat tocmai pentru că găsim destul de uşor motive să celebrăm ceva. Şi nu ne-ar strica să fim mai selectivi, tocmai pentru a ne bucura mai intens şi mai adevărat, nu doar cu câte un Like şi un „LMA” tastat în goană pe Facebook.

Ziua de naştere a unui teatru este un adevărat motiv de sărbătoare. O sărbătoare autentică. Una din acele zile când timpul are răbdare; când trecutul devine prilej de zâmbete calde şi lacrimi în colţul ochilor. Poate că tocmai acel ceva care face diferenţa în viaţa unui teatru este felul în care îşi tezaurizează şi respectă trecutul. Tocmai pentru că spectacolul de teatru este făcut pentru a se scurge printre degetele spectatorilor şi a se transforma apoi în praf de stele. Teatrul este în mare măsură amintire. A creatorilor şi a publicului. Iar această amintire are toate motivele pentru a fi sărbătorită în cel mai deplin înţeles al cuvântului.

Teatrul Odeon a sărbătorit 70 de ani. Cu oameni dragi şi fast şi respect pentru istoria sa, cu grijă pentru trecut şi totodată cu un spirit tânăr. Sala Majestic s-a umplut luni seara de oameni care au trăit viaţa Teatrului Odeon, numit până în 1990 Teatrul Giuleşti. Priviri vii, copii mari şi foarte mari care se bucurau să îşi dea mâna şi cuprindeau într-un zâmbet admiraţia şi respectul reciproc. Pe 28 noiembrie 2016, în cea mai frumoasă sală de teatru din Bucureşti oameni frumoşi s-au întâlnit pentru a-şi aminti poveşti frumoase.

Evenimentele dedicate acestei sărbători s-au strâns într-o reverenţă adâncă în faţa istoriei acestui teatru, pe care au evocat-o pe cât de minuţios au permis-o resursele specifice fiecăruia în parte. După ce în foaier întâlnirile dintre colegi au luminat mai intens decât reflectoarele camerelor de filmat care surprindeau momentul de venire a invitaţilor, seara s-a deschis cu lansarea monografiei „Odeon 70. Aventură istoric-omagială”, impresionante ca volum de informaţie şi muncă de cercetare depusă de Miruna Runcan alături de secretarii literari Tamara Susoi şi Cristina Tudor. Peste 300 de pagini dense în detalii, organizate într-o poveste spusă cu adevăr. O bibliografie absolut copleşitoare ce reuneşte aproape 325 de fragmente din articole şi cronici care compun din frânturi o amintire aproape palpabilă a spectacolelor jucate în cei 70 de ani de existenţă în cele două săli – cea de la piciorul Podului Grant şi cea de la kilometrul 0.

Apoi, aşa cum îi stă bine unui scenariu gândit isteţ, respectuos faţă de o curbă dramatic necesară, a urmat un „Intermezzo muzical coregrafic” coordonat de Răzvan Mazilu. Cu mult umor, momentele de tango s-au îmbinat ca piesele unui Lego cu refrene de altă dată dizate cu farmec de Ruxandra Maniu, Paula Niculiţă, Anda Saltelechi şi Antoaneta Zaharia în travesti. Urmând momentele subiectului, desfăşurarea acţiunii a continuat cu proiecţia filmului „Teatrul Odeon 70” realizat de Casa de Producţie a Televiziunii Române. Timp de mai bine de 90 de minute istoria de 70 de ani a fost povestită în imagini de arhivă emoţionante, în lectura lui Gelu Niţu. Chipuri în alb şi negru, imagini păstrate pe hârtii îngălbenite de vreme, siluete dragi proiectate pe pânză. Câte o mirare la intervale inegale, câte un suspin, câte o lacrimă nostalgică ce cade în onoarea tinereţii petrecute în Teatrul Giuleşti/Odeon.

Punctul culmimant al serii a fost o surpriză – un documentar produs de UNATC, scurt, autentic şi plin de umor, realizat de Vera Surăţel, care spune povestea din spatele scenei prin impresiile foarte personale ale personalului tehnic din Teatrul Odeon. Câteva minute de sinceritate şi lucruri simple spuse cu drag şi câteva runde sănătoase de aplauze la scenă deschisă care au făcut trecerea de la amintirile trecutului la bucuria prezentului continuu din teatru.

Coborând în foaierul Sălii Studio, cumpele de şampanie au întâmpinat invitaţii care au asistat la un ultim eveniment dedicat zilei de sărbătoare: dezvelirea busturilor Elenei Deleanu şi al lui Ştefan Bănică sculptate de Dragoş Călin Munteanu. Apoi s-a râs şi s-a povestit într-o atmosferă luminată de reflectoare.

Teatrul Odeon 70 de ani – o sărbătoare. Acea sărbătoare de care aştepţi să te bucuri. Ca ziua bunicului tău sau a celui mai bun prieten. Ca ziua de Crăciun. Acel fel de sărbătoare. Nefabricată, neimportată şi atât de necesară. Un motiv de bucurie trăită cu tot sufletul. O zi în care timpul a avut toată răbdarea din lume.

La mulţi ani, Odeon!