Lecția Shakespeare de la RADA

Pe timp de vară, pleci destul de relaxat și agale la un spectacol, știind că majoritatea preferă mai mult marea într-un weekend călduros. Te gândești că au rămas puțini amatori de teatru în București și un sfert de oră e suficient cât să-ți procuri un bilet. Greșit! În penultima zi a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru o mare de oameni aștepta să intre în sală, biletele erau de mult epuizate și spectatorii continuau să vină. Se juca „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, din cadrul Royal Academy of Dramatic Arts din Londra. O școală cu tradiție și renume, cu absolvenți deveniți mari vedete în cinema sau în teatru și cu niște standarde la care unii doar visează, RADA a reușit să umple până la refuz Sala Mare a Teatrului Metropolis. Fericiți au fost cei care au reușit să se strecoare și să se pitească la balcon. Studenți, adolescenți, oameni în vârstă, profesori, se agitau la intrare și întrebau în stânga și-n dreapta dacă mai sunt bilete.

În contextul unui festival al școlilor de teatru, RADA a fost, cu siguranță, un fenomen și un eveniment. A transmis multe despre ce înseamnă să ai tradiție, recunoaștere internațională, mândrie și o mașină decentă de marketing în spate. Când spui că ei „vin din altă lume”, poate părea cam pretențios și laudativ. Dar, dacă privești în detaliu, ajungi la concluzia că da, vin din altă lume. Se trag din acel univers în care lucrurile par organizate și cât de cât clarificate, în care pe site-ul instituției cu pricina poți găsi inclusiv numărul agentului care îl reprezintă pe absolvent, în care există cursuri de primăvară și vară pe care nu ai vrea să le ratezi și în care, desigur, totul se cuantifică în niște taxe exorbitante, care pentru noi par fantasmagorii cu multe zerouri. RADA este una dintre universitățile de artele spectacolului din Marea Britanie unde se intră cel mai greu, este destul de costisitoare și, dacă te uiți peste lista celor care au studiat acolo, ai să înțelegi de ce. Istoria vinde, dacă știi cum să o folosești în interesul tău.

Și spectacolele-examen arată altfel. Nu în sensul că sunt opere desăvârșite sau că studenții au un talent extraordinar, ci în sensul că aleg să lucreze pe texte clasice; temeinic, nu superficial. „A douăsprezecea noapte” a fost o reprezentație în care se vedea cât de mult insistaseră profesorii asupra rostirii versului shakespearian și a înțelegerii logice a cuvintelor, fără să cadă în vetust și monotonie. Timp de o oră și jumătate, studenții de la RADA au captat atenția publicului, și în ciuda barierei limbii au stârnit râsete, emoții și ovații îndelungi la final. Într-un spectacol fără decor, doar cu un spațiu scenic delimitat de o frânghie, tinerii actori și-au pus la bătaie vocile bine lucrate, dicția, abilitatea de a-și însuși un costum de epocă, de a-și individualiza personajul, încât să nu uiți cine, ce a jucat imediat cum ai ieșit din sală, și, nu în ultimul rând, au apelat la charismă atunci când cuvintele nu reușeau să transmită îndeajuns.

„A douăsprezecea noapte” probabil nu este cel mai reușit spectacol de la RADA, însă are consistență, coerență, un ritm anume care se respectă și studenții par destul de stăpâni pe sine, încât să joace un mare text clasic. Pe unii dintre ei îi privești și observi clar potențialul de a deveni poate nu vedete, dar actori profesioniști, demni de marile scene. Poate li se trage de la Shakespeare. Poate contează să lucrezi cap-coadă un text clasic, și nu să termini cei trei ani de studii cu un spectacol-colaj, în care joci un personaj nu foarte diferit de propria ta persoană din viața de zi cu zi. E suficient să ne amintim cât de dificilă a fost pentru concurenți tema propusă la Gala Hop anul trecut. Joculețele, mișcarea fizică, antrenamentele vocale nu sunt întotdeauna suficiente; mai contează și materialul pe care exersezi, or, la noi, generații de studenți se lovesc de Shakespeare doar la Istoria Teatrului Universal. Lecția RADA a fost simplă și de efect: lucrează cinstit și cu simț de răspundere un mare text și s-ar putea să ridici o sală întreagă în picioare, în timp ce se scandează „bravo!”. Încă o dată, Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru și-a demonstrat unicitatea și necesitatea, oferind nu șansa de a ne compara cu ceilalți, ci de a învăța de la ei.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.