Una
cu vioara în cârcă
și căști în urechi
venise la consignație
să-și ia un pachet de țigări
și o cafeluță
ca să-nceapă bine
ziua de școală
Plângea
-Ce-ai, fă? o-ntreabă plescăind
țiganca de vindea în prăvălie
-Suferă din dragoste, tanti!
muscăcește una de căra după ea
o chitară, colegă cu lăcrimoasa,
da’ n-apucă să termine de zis
că numa ce apucă țiganca durdulie
o pungă cu cornulețe de pe tejghea
și o trosnește de două ori în mufa plângăcioasei
Aia nu-nțelege ce-i cu ea,
îi cade vioara,
își dă căștile jos și schiaună:
-Ce-ai, tanti?
De ce dai?
-Păi ești proastă, fă?
Merită vreunu’ din ăștia
(și arată spre mine) să plângi pentru el?
Păi pulărăi ca el (și arată spre mine) găsești pe toate drumurile!
Pfiu! De unde nu-mi dă mie
Dumnezeu vârsta ta
și mintea de acuma
că ți-i învârteam pe toți în lindic
de nu se vedeau
(și arată spre
mine)
Am părăsit prăvălia
cu capul în jos,
rușinat că fac parte dintr-o specie
care pe de-o parte
mototolește suflete de puștoaice
și pe de altă parte
este perfect vulnerabilă
în fața oricărei țigănci supraponderale
cu experiență de viață.
(Poezia face parte din volumul „Poeziilaprimamână” de Andrei Huțuleac, Editura Karth, București, 2014)
Print