Lecție despre (ne)fericire într-o mare de frunze

Printre spectacole de Lev Dodin, Peter Stein sau Krystian Lupa, în selecția Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în ultima seară a fost programat un spectacol de teatru pentru copii… „Prințul fericit” de Oscar Wilde, în regia lui Radu Alexandru Nica, pus în scenă la Teatrul Luceafărul din Iași.

Pentru cine cunoaște traseul regizoral al lui Radu Alexandru Nica, alegerea textului lui Wilde pare o provocare, cu atât mai mult cu cât terenul teatrului pentru copii e mai rar și mai puțin frecventat de regizori. Iar povestea lui Wilde e destul de alunecoasă și riscantă, mai ales atunci când vrei să o pui în scenă „pentru copiii de toate vârstele”, așa cum, cu un clișeu, își fac de obicei reclamă teatrele pentru copii. Nu e cazul aici… Deși „Prințul fericit” de la Iași e în aceeași măsură un spectacol pentru copii, dar și unul pentru adulți. Depinde din ce unghi privești…

Mă întorc în timp și, până să-nceapă spectacolul, îmi aduc aminte de prima mea întâlnire cu „Prințul fericit”, într-o librărie/papetărie comunistă dintr-un orășel mic de provincie, într-o seară cu ploaie. Întâmplarea a făcut fiu atunci, acolo, chiar în momentul în care vânzătoarea a scos de sub tejghea să-i vândă „pe sub mână” unei doamne o carte cartonată, superbă. În clipa aia i-am spus că vreau și eu una la fel. Habar n-am ce trebuia să cumpăr, cert e că vânzătoarea s-a jenat, probabil, și nu m-a refuzat și a scos de sub tejghea o carte la fel. Era „Prințul fericit”, cu niște ilustrații minunate.

Am citit-o și a fost, poate, una dintre primele întâlniri cu… nefericirea. Mulți ani, nu m-am mai întors la textul lui Oscar Wilde, pe care l-am descoperit acum, în varianta lui Radu Alexandru Nica, montat într-o formă care îi atinge în aceeași măsură și duioșia, și ironia tăioasă. O mică feerie pune în scenă Radu Alexandru Nica, o feerie în verde mult și crud, cu o primă scenă care are un efect extrem de puternic, aproape anesteziant. Scena toată e inundată de frunze verzi, miroase puternic a verde proaspăt și energia actorilor care le vântură și le răscolesc creează tablouri spectaculoase într-o scenografie semnată de Ioana Popescu – un amestec de exuberanță frumos susținută de muzica lui Vlaicu Golcea și de întreaga interpretare a trupei de actori de la Teatrul Luceafărul.

Radu Alexandru Nica alege să spună povestea fără patetism, ci dimpotrivă, marșând mai degrabă pe ironia amară și rece ca o lamă de cuțit a poveștilor lui Wilde. Nici prințul care-și dăruiește una după alta toate podoabele de aur și de pietre prețioase, trimițându-le în dar, prin Rândunel, copiilor săraci, nici tristețea Rândunelului care rămâne să moară de frig, pentru că ratează plecarea în țările calde, ca să nu-l lase încă singur pe Prinț, nici toată nefericirea lumii adunată în aceste câteva pagini prin care copiii descoperă pentru prima dată gustul amar și partea întunecată a vieții… nu sunt exploatate de regie într-o direcție melodramatică. Radu Nica alege umorul în forma lui cea mai inteligentă. Iar spectacolul de la Iași, cu toate inserțiile lui ușor brechtiene, cu muzica vie și luminoasă, cu toată coregrafia exuberantă și a ea a lui Florin Fieroiu, cu toată explozia de verde, este, în fond, o interesantă discuție despre cum să-i vorbești pentru prima dată copilului despre ce e dincolo de copilărie…

Într-un ritm care timp de o oră nu trenează nicio clipă, într-o atmosferă în care culorile explodează aproape la propriu la fiecare scenă, cu costume vesele și luminoase cu tot felul de detalii semnificative, Prințul cel fericit al lui Wilde, în interpretarea lui Dumitru Georgescu – un amestec de noblețe calmă, nepământească, și nevinovăție crudă și rece – pălește, încet, încet, și dintr-o statuie strălucitoare devine o piatră banală și cenușie, bună de aruncat… Iar Alex Iurașcu în rolul Rândunelului simpatic, blond și amuzant, cu două pene haioase lipite pe cap, are farmec și umor, creând un personaj credibil nu doar pentru copiii care reacționează fără excepție la apariția lui.

O formă aproape acidă (ca să nu spun blând cinică) de a vorbi despre viață și despre (ne)dreptate, ca o primă lecție – deloc didactică – oferită copiilor, „Prințul fericit” face parte dintr-un traseu regizoral bine conturat pe care Radu Alexandru Nica îl urmează. Emoția are fețe multiple și forme de manifestare subtile. „Prințul fericit” este, în fond, așa cum e pus în scenă la Iași, o lecție despre emoție, care, pariez, i-ar fi plăcut teribil lui Oscar Wilde.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, Iași

Prințul fericit, după Oscar Wilde

Regia: Radu-Alexandru Nica

Dramaturgia: Daniela Magiaru

Scenografia: Ioana Popescu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Muzica: Vlaicu Golcea

Distribuţia: Dumitru Georgescu, Alex Iuraşcu, Beatrice Volbea, Ioana Iordache, Aurelian Diaconu, George Cocoş, Ioana Corban, Minodora Lungu

Foto Maria Ștefănescu