În fața artei, sub orice formă ar fi ea, se naște uneori o senzație unică, rarisimă, la limita dintre adevăr și pura imaginație – senzația că ești capabil, la o scară infimă, să empatizezi cu artistul prin intermediul a ceea ce creează. Procesul se poate inversa adeseori datorită unității și unui tipar care se repetă obsesiv și în care întrezărești frânturi din personalitatea celui care nu mai există sau pe care nu-l vei întâlni niciodată. Puțini actori își permit luxul de a crea o paletă relativ unitară de roluri, în care să nu scadă nici calitatea și nici intensitatea, să nu se repete și, în același timp, să evolueze, să se transforme de fiecare dată și să nu facă niciun compromis în arta lor. Contrar tuturor așteptărilor, Leonardo DiCaprio este unul dintre acei actori în care descoperi magia, farmecul și talentul pur al unui Robert De Niro, Al Pacino sau Marlon Brando, dacă îi înlături aura de scepticism creată în jurul lui de mass-media și privești retrospectiv o carieră construită inteligent, pe o piramidă a valorilor, și nu pe cea a succesului timpuriu, așa cum ar fi fost mai simplu și ușor.
Actorul mitizat și crescut de Hollywood
E de ajuns să-i spui numele și primul lucru care îi va veni oricui în minte este „Titanic” și multe premii Oscar ratate. În jurul lui s-a creat o nebuloasă de false interpretări, glumițe, speculații, toate superficiale și neîntemeiate, cu scopul de a face rating de cea mai proastă calitate. Însă puțini știu că primul care a văzut acel „ceva” special în Leonardo DiCaprio a fost chiar Robert De Niro, alături de care a jucat pentru prima oară la 18 ani, că la 16 ani a refuzat oferte doar ca să-l joace pe Arnie Grape pentru care a primit prima nominalizare la Globurile de Aur și la premiile Oscar, că la sfatul tatălui său a ales să-l interpreteze pe Arthur Rimbaud în „Total Eclipse” și că a fost destul de reticent față de șansa de a face parte din proiectul colosal numit „Titanic”; un proiect care, de altfel, era mai mult sortit eșecului înainte de a fi lansat, iar o bună parte din succesul fabulos se datorează protagoniștilor și chimiei extraordinare care s-a născut atunci între DiCaprio și Kate Winslet, chimie care s-a confirmat încă o dată, în „Revolutionary Road”. Iar când a început „leomania”, și-a luat o pauză de un an și jumătate și a încercat să-și clarifice cursul carierei sale. Pe atunci, Martin Scorsese credea că puștiul DiCaprio, după succesul cu „Titanic”, va renunța la actorie ca artă și va îmbrățișa drumul vedetei de cinema. Și nu a fost așa. DiCaprio și-a „terorizat agenții”, care la rândul lor l-au terorizat pe Martin Scorsese să realizeze filmul pe care și-l dorea de 20 de ani: „Gangs of New York”.
Adevărul este că cel care a primit numele „Leonardo”, pentru că a lovit cu piciorușul prima oară pe când mama lui admira o pictură de-a lui Leonardo da Vinci, a vrut dintotdeauna să fie actor. Așa cum recunoaște de fiecare dată, norocul lui a fost că s-a născut în Los Angeles, altfel părinții săi nu și-ar fi permis niciodată să parcurgă drumuri interminabile doar pentru casting-uri. Da, a fost crescut în sânul Hollywood-ului, însă a avut determinarea să se rupă de clișee și să depășească acea condiție care parazitează actorii frumoși și talentați în industria cinematografică americană – condiția de erou cam în orice film. DiCaprio și-a impus să nu accepte niciodată un rol care să nu-l provoace la nivel emoțional, în care să nu creadă sau care să nu-l ajute să evolueze. Nu e de mirare că în filmografia sa nu găsești comedii romantice de duzină și nici producții marca Marvel Comics. În schimb, vei descoperi filme cu care, fără să-ți dai seama, ai crescut – de la „The Basketball Diaries” până la „Catch me if you can”, „The Departed” și „Blood Diamond”.
Deși refuză aparițiile publice și oferă interviuri doar atunci când trebuie să promoveze o producție, deși nu și-a manifestat niciodată dorința de a câștiga numeroase premii, deși are o filmografie extrem de valoroasă și de atent construită, în jurul lui planează prejudecata care s-a născut în tinerețe – aceea a tânărului ca un Apollo care avea lumea la picioarele lui. Și aici parcă vedem imaginea lui Marlon Brando care spunea despre el, mai în glumă, mai în serios, că arată ca o fată. În ciuda mitizărilor și a leomaniilor, DiCaprio și-a împlinit visul din copilărie, a devenit actorul fetiș al regizorului preferat – Martin Scorsese, a câștigat respectul celui care l-a cucerit în „Taxi Driver” – Robert De Niro, iar acum are suficienți bani și putere, încât să joace doar în filmele pe care și le dorește.
Actorul transformărilor, dar mereu în căutarea sinelui
Arnie Grape – un copil cu probleme mintale, în privirea căruia ghicești inocența, sensibilitatea și iubirea pe care vocea și mâinile sale strâmbe nu le pot exprima. Romeo – un personaj shakespearian reinventat în viziunea lui Baz Luhrmann, pentru unii doar o oroare, pentru alții un experiment nebunesc care de data aceasta vizează teatrul. Jim Carroll – un adolescent care se smulge din îmbrățișarea drogurilor și pornește pe drumul vindecării. Frank Abagnale Jr. – un tânăr escroc plin de șarm și charismă care trage pe sfoară pe oricine îi iese în cale, schimbându-și de fiecare dată identitatea. Howard Hughes – vizionarul care, în interpretarea lui DiCaprio, devine un personaj pe cât de puternic, pe atât de vulnerabil, măcinat din interior de fricile ascunse în copilărie în subconștient și persecutat continuu de imaginea maternă; Frank Wheeler – o apariție construită cu răbdarea și meticulozitatea unui actor de teatru, în care fiecare gest, fiecare privire, fiecare țipăt, fiecare respirație transmite tensiune, tumult interior și emoție. Jay Gatsby – un visător și un idealist care emană tandrețe și egoism, ambiție și naivitate, dar a cărui privire spune povestea unei iubiri de mult pierdute. Cobb – un hoț care plantează idei și fuge din realitate într-un vis construit și de acolo, mai adânc, în subconștient. Hugh Glass – un personaj din 1820 care supraviețuiește în condiții extreme și prin care este pusă în valoare o epocă apusă și o catastrofă a prezentului – încălzirea globală.
Întotdeauna rolurile construite de Leonardo DiCaprio au în spate un trecut prin care se cerne prezentul și ale cărui urme sunt vizibile, uneori adânc încrustate în modul în care alege să-și transpună personajele. Niciodată nu se oprește la o singură nuanță, la o singură emoție dominantă sau la o singură trăsătură de caracter. Personajele lui DiCaprio sunt construite din straturi subțiri asemenea foilor de ceapă și funcționează ca un organism unitar, înglobând puterea și vulnerabilitatea, sensibilitatea și cruzimea, ambiția și renunțarea. Iar în iureșul răsturnărilor de situație îți lasă impresia că vor să se întoarcă la sine, la acel loc din interiorul lor care reprezintă siguranța și bunăstarea. La toate aceste calități se adaugă expresivitatea privirii sale, care poate transmite o suită de emoții în lipsa cuvintelor. Nu întâmplător, Martin Scorsese l-a numit un excelent actor de film mut.
Cât despre tehnica sa, din nou, contrar așteptărilor a început să se antreneze și să-și reîmprospăteze calitățile actoricești după succesul datorat „Titanicului”. De la producerea filmului „Aviatorul”, pe care i l-a propus lui Scorsese, a continuat să lucreze cu Larry Moss, considerând că niciodată nu e prea târziu să aprofundezi ceea ce crezi că știi deja sau să înveți noi tehnici de a desface un scenariu.
Actorul numit de ONU mesager al păcii
Când nu e pe platourile de filmare, Leonardo DiCaprio e în Antarctica, în pădurile din Indonezia, în India sau la Nasa. Pentru el, încălzirea globală, poluarea, dispariția unor specii nu sunt probleme minore peste care dai într-o zi obișnuită, apoi mergi mai departe.
În 2014 a fost numit de către ONU mesager al păcii pentru climă, iar cu ocazia asta a și produs un documentar pentru National Geographic, „Before the Flood”, în care încearcă să informeze publicul larg cu privire la catastrofele pe care încălzirea globală iminentă le va declanșa. Pornește povestea sa de la pictura lui Hieronymus Bosch, „Grădina plăcerilor lumești”, care atârna deasupra patului său când era copil, și încheie cu un avertisment dur către cei de care depinde cu adevărat schimbarea, politicienii și liderii lumii.
Dacă acesta ar fi fost un interviu, Leo DiCaprio ar fi început prin a spune că „durerea e temporară, însă filmul rămâne pentru totdeauna”. E prima lecție pe care a învățat-o când îl vedea jucând pe idolul său, Robert De Niro. La 42 de ani, cu numeroase premii, cu o recunoaștere mondială ca actor și activist, lecția e aceeași. Să nu uiți că apariția ta ca actor rămâne întipărită pentru totdeauna în mintea celui care te privește.