Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului și a artelor spectacolului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Lucian Pintilie.
Fanatism înseamnă și devoțiune, și obsesie, și puritate intelectuală; dar înseamnă și tactică – lovitură sigură, concentrată, mortală (lovitura lui Charlotte Corday). Fanatism înseamnă altă noțiune despre existența socială, altă noțiune despre muncă; Living-theatre, cu trupa lui ambulantă, înseamnă fanatism; Grotowski, cu sistemul lui de coduri, înseamnă fanatism – fanatism sub o formă organizată, destinsă, liberă, însușită, fanatismul relaxat, colectiv, formă superioară de solidaritate de conștiințe. La început este o încleștare neagră, disperată, zbatere singuratică, încăpățânată, apoi poate fi convingere împărtășită, act solidar, limpede senin, decontractat. Atunci apare grația, nu se mai simte din spatele actului de creație, gâfâitul monstruos al procreării. Am explicat de o mie de ori ce fantastică libertate actoricească începe din clipa în care actorul conștient acceptă ca o etapă a operației de eliberare, punctul de vedere fanatic, tiranic, al regizorului. Închis într-un butoi, confundă deseori cerul cu bolta doagelor sale; e înfiorător cu ce sălbăticie primitivă de apărăm mizeria noastră confundând-o cu libertatea noastră. Ar trebui ca toți actorii să vorbească cu actorii „tiranizați” de regizorul Manea la Sibiu. Sau, în sfârșit și mai aproape, și mai recent, să încerce să descifreze semnificațiile celor două desăvârșite explozii de libertate ale lui Dinică și Moraru din Nepotul lui Rameau.
Print