Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Lucian Pintilie…
Ce îmi comunică mie, numai mie, visele mele?
În primul rând mă informează despre ravagiile pe care spectacolele mele ratate le-au provocat în inconștientul meu, ravagii agravate de refuzul meu de-a dialoga cu ele, apoi mă informează despre transformările suportate de mașinăria mea de vise, despre noul cod de funcționare, comunicat întotdeauna cu întârziere.
Visele mele au devenit un spital de vindecat (reparat) spectacole bolnave (ratate).
Mai mult, ele îmi comunică și că asupra lor s-a exercitat o agresiune, o deposedare violentă – că au fost într-un fel „militarizate” și că, prin extindere, au devenit un spațiu în care se desfășoară exerciții de mizanscenă.
Cea mai mare parte a viselor mele reprezintă exerciții de mizanscenă. Ele și-au pierdut ingenuitatea – au devenit vise profesioniste, utilitare. (…)
Sunt în interiorul unui vis, pe care nu-l trăiesc, cum să spun eu, loial – ci îl reconstruiesc, îl montez. Îndârjirea de a reconstrui visul în timp ce-l visez reprezintă subiectul visului meu. Firește că nu am nici un control asupra poveștii, dar trăiesc, provoc, totuși evenimente – pe care numai această îndârjire le poate smulge visului.
(Fragment din volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, Editura Nemira, 2017)
Print