La început au fost benzile desenate. Apoi desenele animate şi serialele de duminică dimineaţa. Acum sunt filmele în 3D. Super-eroii sunt, inevitabil, primii prieteni ai copiilor. Fred şi Barney, Mihaela şi Tom şi Jerry au fost înlocuiţi de Captain Planet, Sailor Moon şi Batman în versiunea Cartoon Network în anii 90. Power Rangers veneau direct din Japonia via U.S.A, urmaţi la scurtă distanţă de un Superman cu chip de Christopher Reeve. Apoi Spiderman, X men, Iron man şi fel de fel de bărbaţi în costume colorate cu puteri extrardinare. Principiul este acelaşi, doar numele şi abilităţile se schimbă. Bine vs. Rău, omul în colanţi şi mantie îl învinge pe cel cu coif şi râs malefic.
Dacă la început această tagmă a super-eroilor avea ca public ţintă şcolarii uşor de impresionat cu raze laser ţintite din ochi sau pânză de păianjen ţâşnită din încheietura mâinii, de-a lungul anilor aceste francize s-au rafinat până când au devenit filme de artă. Cel mai nou produs al genului, „Logan”, aduce cu sine moartea unui personaj şi naşterea unei tipologii noi. După nouă filme în şaptesprezece ani în care Hugh Jackman l-a jucat pe Wolverine cel căruia îi ies cuţite din mâini şi se regenerează după orice luptă, acest „Logan” este primul film cu multe bang-banguri şi adrenalină în care se întrezăresc printre pumni, stropi de sânge şi gloanţe mitraliate zvâcniri de calitate actoricească, imagine impecabilă, montaj inteligent, coloană sonoră care locuieşte firul narativ, decoruri care spun o poveste şi o atmosferă serioasă, fără costume de latex, măşti şi bătăi fără noimă.
A fost nevoie de ani buni, o criză a scenariştilor şi maturizarea publicului pentru ca sclipiciul să fie înlocuit cu monocromia. Această înflorire a genului, secondată îndeaproape şi de dezvoltarea alertă a tehnologiilor de captare şi redare, urmează un parcurs cât se poate de sănătos: mai întâi i-a fascinat pe cei mulţi, fără prea mari pretenţii, doar cu efecte vizuale şi personaje uşor de asimilat, replici cheie, tricouri, şepci, căni şi brelocuri. După ce s-a stors tot ce era de stors din câţiva veterani, pasul următor a fost să îi aducă împreună şi să-i vândă la super-ofertă 6-7 în 1, dar cu un twist important: umorul. Personajul de test a fost Iron Man care a prins de minune. Apoi întreaga industrie a virat-o mai brusc sau mai lent în zona funny. „Gardians of the Galaxy” şi mai recentul şi îndrăzneţul „Deadpool” au fost primite cu braţele deschise. Atât de deschise, încât ne pregătim din clipă în clipă pentru premierele sequelurilor. Şi după ce şi acest prag a fost trecut cu brio, a venit în sfârşit rândul poveştii.
Anul trecut „Doctor Strange” a deschis calea spre profunzimi ale mesajului. Nu doar stai în scaun un ochelarii 3D pe ochi, paharul de suc şi punga de floricele în braţe şi te bucuri de culori frumoase care se rotesc în jurul tău, ci ţi se serveşte o întreagă filosofie pe care publicul larg nu o găseşte la preţ de dumping în orice colţ de mall. Spiritualitatea, liberul arbitru, relativitatea timpului, cuvinte pe care consumatorul en-gros de filme de acţiune nu le uzitează prea des. Şi cu toate astea stă în scaun şi priveşte fascinat cum Benedict Cumberbatch creează porţi între lumi şi învaţă că „It is not about you”. Şi poate nu aruncă la coş odată cu punga şi paharul din carton golite această frază-cheie.
Primele semne de enhancement calitativ în zona super heroes au fost indiscutabil filmele semnate de Christopher Nolan. Trilogia „The Drak Knight” a făcut din Batman un erou întunecat, devenit antierou de bună voie din spirit de sacrificiu, care se reinventează, renunţă la sine în mod altruist şi salvează de la distrugere oraşul său natal. Ascunsă sub masca lui Batman, metafora stă sigură în picioare şi continuă să fascineze şi după ce universul Marvel i-a învins de departe la puncte pe rivalii de la DC Comics.
Filmele cu super-eroi nu mai sunt doar pentru copii. De fapt „Logan” este interzis minorilor sub 17 ani fără supraveghere parentală. Super-eroii au crescut standardul odată cu fanii lor. Mesajele, oricât de superficial ar fi transmise, dacă ajung la destinatar, sunt un câştig net în faţa subculturii. Idealuri de altruism, prietenie, simţ al onoarei şi al datoriei, încredere şi devotament sunt oricând binevenite, chiar şi dacă sunt puse în gura unui băiat cu muşchi şi costum mulat, colorat. Iar dacă acest personaj devine un bărbat în toată firea la sacou şi cămaşă albă, cu atât mai bine. Chiar dacă are ghiare de adamantium.
Print