Guvernanții continuă să ne dea asigurări că economia duduie și că în anii viitori România ar putea îndeplini toate condițiile să devină tigrul economic al Europei. Totul e ca noi să le dăm votul și ca ei să se perpetueze la putere.
Și, cu toate acestea, săptămânile trecute o delegație a FMI a lansat avertismente clare în privința riscurilor pe care le presupune creșterea deficitului bugetar. Pare-se că oficialii Fondului nu au vorbit de data aceasta nici fără temei (de altminteri, FMI nu glumește niciodată) și nici fără să îi audă nimeni, fiindcă dintr-odată a dispărut zâmbetul de vedetă numai bună de pus pe coperta revistei Cinema din anii ’70 ai veacului trecut de pe buzele Ministrului Finanțelor Publice, dl. Eugen Orlando Teodorovici, care a promis măsuri ferme de combatere a risipei.
Numai că nu știu cum se face că primele care și-au văzut amputate bugetele sunt instituțiile de spectacole. De la ele a început eficientizarea. Indiferent în ce sfere de influență și administrare se află. Câteva exemple ca să nu să spună că aș vorbi și aș scrie doar ca să mă aflu în treabă. Directorii a două mari Opere Naționale, cea din Cluj, care anul acesta ar trebui să își sărbătorească înființarea, și cea din Iași au organizat o conferință de presă comună, în care au dat glas îngrijorării provocate de perspectiva ca la toamnă să nu prea poată să își înceapă în bune condițiuni stagiunea. Spectacolul de operă nu poate fi imaginat în afara fastului, costă, au distribuții consistente, iar bugetele sunt din ce în ce mai mici, abia dacă ajung pentru plata salariilor și a cheltuielilor de întreținere a clădirilor. S-a acumulat deja noian de datorii la capitolul plăților onorariilor colaboratorilor în absența cărora nu se poate concepe nici măcar reprezentarea spectacolelor existente deja în repertorii. De noi premiere nici nu mai poate fi vorba în anul 2019.
Lucrurile nu stau deloc mai bine nici în teatrele dramatice. Se renunță la multe puncte din proiectul de repertoriu, locul premierelor planificate va fi suplinit de reluări, se are în vedere renunțarea la colaboratorii angajați pe rol și pe spectacol și înlocuirea celor care vor trebui să plece cu angajații instituției. Chiar dacă nu sunt chiar conformi cu cerințele rolurilor în cauză. Oricum, publicul aplaudă în picioare.
Sunt câteva instituții de spectacole de teatru dramatic, unele chiar din Capitală, ale căror spectacole sunt altminteri la mare căutare și ai căror directori au decis să închidă stagiunea curentă încă de la 1 iunie. Motivul? Nu dispun de banii necesari pentru a putea să le achite onorariile artiștilor care lucrează pe contracte de colaborare. Așa că, decât să își asume pe mai departe riscul de a acumula alte datorii la acest capitol, managerii au fost siliți să tragă cortina. În pofida faptului că spectatori dornici de teatru sunt în continuare. Și ei nu pregetă să își manifeste nemulțumirea față de noua situație pe care, fiind în necunoștință de cauză, o pun pe seama dorinței artiștilor de a avea trei luni de vacanță.
Teatrul independent trage să moară fiindcă AFCN a fost printre primele cărora li s-a amputat bugetul. Aceasta chiar dacă ministrul Culturii și Identității Naționale spune că nici vorbă și plănuiește tot felul de alte organisme. Primăriile și Consiliile județene, care prin Legea bugetului de stat au în 2019 de efectuat chletuieli cu caracter social suplimentare ridică și ele neputincioase din umăr. Altele sunt prioritățile anul acesta. Nu pot fi lăsați să moară cei ce au nevoie de asistență socială și, la urma urmei, se poate trăi și fără teatru, și fără muzică, și fără spectacolele Centrului Național al Dansului. Aceasta în pofida faptului că nu există niciun om politic cu o cât de mică expunere să nu pretindă cât de mare e interesul lui și al formațiunii politice pe care o reprezintă pentru cultură.
Încă o dovadă despre cât de lung e drumul de la vorbă către faptă.
Print