M.I.S.A PĂRUT. Ba nu, chiar aşa e

1stars

Political correctness-ul nostru cel de toate zilele, dă-ne nouă astăzi încă un subiect controversat pe marginea căruia să ne lamentăm şi ne ajută nouă în îndeplinirea agendelor noastre şi ne fereşte de minţile care gândesc de unele singure! Această sintagmă din limba engleză cu multe litere dublate, pe cât de lungă şi de enervant de tastat şi pronunţat se dovedeşte a fi, e încă şi mai periculoasă şi mai violentă în manifestare şi exprimare liberă, dar ce liberă!, şi câştigă tot mai mult teren în faţa bunului simţ tradiţional. Nu mai e suficient să ai aşa ceva. Trebuie mort-copt ca bunul tău simţ să se supună rigorilor acestei corectitudini politice, invenţie de ultimul răgnet în materie de manipulare şi false probleme aruncate pe post de praf în ochii oricui ar vrea să privească în direcţia în care nu-ştim-cine nu vrea să privim. Şi vai ce ne mai oripilăm de tot şi toate şi ce sensibili am devenit peste noapte. Toţi. Ni s-a subţiat obrazul ceva de speriat de când îl pomădim cu political correctness şi nu mai suportăm mai nimic personal. Mă întreb oare dacă sexul nu e cumva prea personal? Sau defecarea? E oare politically correct să faci aşa ceva?

Iar arta se îmbulzeşte mai ceva ca pensionarii la superoferte de tigăi şi bormaşini să se alinieze acestor standarde cool-icioase pe care le cântă în ode sub formă de performance. Spectacolul „M.I.S.A PĂRUT” de Alexa Băcanu, regizat de Dragoş Alexandru Muşoiu în cadrul proiectului cultural „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” al platformei Reactor Social este exact despre ce spune că este. Despre MISA. Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Da, da. Pipi, guru, spirală. Fix aia e. Ca să nu avem dubii. Un spectacol de o oră și jumătate în care patru actori fac echilibristică printre puncte de vedere într-un demers artistic care musteşte de diplomaţie corectă politic în mod declarativ, dar încearcă să ne strecoare aşa pe ici, pe colo, în punctele esenţiale varianta off the record în care ce bine e să fii yoghin de sufragerie. Personajul principal este Ana, o adeptă MISA care de la vârsta de 16 ani tot cochetează cu mişcarea şi cu absolutul şi ajunge până pe la 20 şi ceva de ani să fie internată forţat la balamuc de familia ei mult prea iubitoare. Apar invariabil în poveste şi „popa” cel rău, şi doctorul cel la fel de rău şi, pe scurt, ideea e că fata nu avea nici pe dracu’ era sănătoasă tun, din toate punctele de vedere, dar neamurile ei habotnice şi prea înguste la minte i-au cam fu… stricat viaţa. Şi, ca să fie treaba treabă, avem parte şi de comentarii brechtiene wannabe în care ascultăm citate din ziarele vremii în care mirobolanta mișcare de integrare în absolut e acuzată şi terfelită în frunte cu Gregorian cel proaspăt fugit şi condamnat. E un never ending story, parcă.

Lăsând la o parte agenda şi corectitudinea politică a vieţii, pretinsă numai, pentru că, în fond, spectacolul este o pledoarie cusută cu aţă albă pentru nevinovăţia şi binefacerile MISA, atâta timp cât e un spectacol pe o scenă, o ficţiune, deci, pot admite să asist şi la propagandă. Oricât de ostentativă, oricât de violentă, oricât de colorată ar fi. Interesant e că asistă şi minţi mai puţin încăpăţânate decât a mea şi mai permeabile şi se pot molipsi de binefacerile de tot felul. Dar până la urmă, cu maximul de corectitudine politică de care pot da dovadă, admit că fiecare e liber să decidă şi să gândească după cât de adânci îi sunt circomvoluţiunile. Aşadar, din punct de vedere social ne-am lămurit. Dar artistic? Cât de artistică e toată lamentaţia? Prea puţin. O spoială cu pretenţii care se vrea ciudată şi totodată pe înţeles. O expunere cu ochi ficşi în care patru actori pare că se străduiesc să nu clipească şi să fie, vezi Doamne, cât mai impersonali, cât mai obiectivi. Crispant şi fals şi aproape iritant pentru spectatorul căruia nu doar că i se bagă degetul în ochi în mod grosolan, dar i se mai şi scot ochii pentru că, nu-i aşa, îngrămădit în gândire precum a fost până nu demult, a judecat politically INcorrect.

Nu e loc de performanţă actoricească. Singura care are o partitură prin care poate cât de cât să îşi folosească talentul este Oana Mardare care îşi asumă personajul mamei cu adevăr şi gând coerent. În rest, multă demonstraţie, mişcare scenică destul de complicată, dar lipsită de orice consistenţă, simboluri aruncate ca fumigene şi din toate câte puţin cât să pară interesant. Microfoane, că fără nu se poate, decor puţin, că „banuţii sunt puţini”, stroboscop din belşug că dă bine şi poate-poate declanşăm cuiva o criză epileptică, un blestem la mişto şi un descântec rostit sumbru ca şi când ar fi cea mai mare ameninţare la adresa umanităţii, câteva versuri porno scrise de Eminescu taman bine cât să-l demitizăm şi pe ăsta, ce pana noastră, şi actorie groasă cât să priceapă şi Grivei, atunci când avem de interpretat personaje, şi actorie lipsă, când comentăm cult în cap. Miza oricum nu pare a fi calitatea artistică ci expresia unui crez social şi aplicarea unei agende. Să milităm! Aproape fără discernămât. Cu political correctness-ul la rever şi cu gura plină de el, dă-o-ncolo de artă. Mesajul să ajungă. Cât mai diplomat, cât mai voalat şi cât mai ponderat cât să nu bată la ochi.

Orice nou val îşi are dreptul la viaţă. Cu toate pericolele pe care le presupune. Aşa că hit me political correctness. Hai cu tot arsenalul tău de înelegere şi compasiune şi toleranţă. Dar, atât te rog, dă-te jos de pe scenă că o murdăreşti! Rămâi pe Facebook şi în media şi militează dându-te cu fundul de pământ! Dă-i înainte! Combate şi afirmă-te! Dar lasă-te, Doamne iartă-mă, de teatru, că arta asta se face cu adevăr, gândire şi asumare. Or, tu n-ai nevoie de aşa ceva.

Reactor Social Cluj

M.I.S.A.PĂRUT de Alexa Băcanu

Cu: Cătălin Filip, Raluca Mara, Oana Mardare, Bogdan Bob Rădulescu

Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu

Scenografia: Anda Pop

Muzica: Danaga

„Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente” este un proiect cultural al platformei Reactor Social, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și de Consiliul Județean Cluj.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Print

Un Comentariu

  1. Elena Popa 16/10/2017

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.