„Este pentru a treia oară când pun în scenă Macbeth, cu un decor diferit și o viziune complet diferită”, spune regizorul Luk Perceval, invitat la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova cu această a treia versiune a lui „Macbeth”, montată la Baltic House Theatre din Sankt Petersburg. „Textul continuă să mă fascineze pentru că este una dintre cele mai spiritualizate texte poetice scrise vreodată. De-a lungul a toți acești ani, <piesa neagră> își dezvăluie din ce în ce mai multe secrete. Un coșmar alegoric, o poveste spusă de un idiot despre viață și moarte și o dorință insațiabilă de a anula singurătatea. O luptă distrugătoare împotriva forțelor naturii și a destinului.” Așa ar arăta, pe scurt, concluziile la care a ajuns Luk Perceval despre „piesa blestemată” a lui Shakespeare, pe care puțini regizori se încumetă, totuși, s-o pună în scenă și chiar mai puțini s-o monteze de mai multe ori în viață.
Spectacolul prezentat la Craiova, în sala mare a Teatrului „Marin Sorescu”, la jumătatea festivalului, a fost unul dintre evenimentele importante ale ediției din acest an, desfășurată sub tema „Shakespeare pentru eternitate”. O ediție echilibrată, cu câteva puncte fierbinți, dar care, în ceea ce privește selecția spectacolelor din România a avut câteva goluri importante și nu pot să nu remarc absența tuturor celor trei spectacole montate de Victor Ioan Frunză, „Visul unei noți de vară”, „Romeo și Julieta” și „A douăsprezecea noapte”, care constituie un studiu coerent și valoros al textelor shakespeariene.
În rest, Craiova, de acum doi ani, când ediția din 2014 se desfășura sub genericul „Shakespeare al tuturor”, și-a schimbat complet fața și descoperi un oraș nou, cu un centru vechi refăcut din temelii, un oraș mai potrivit să susțină un festival de dimensiunile Festivalului Shakespeare, dar cu un public local care mai are de învățat câte ceva despre acest uriaș eveniment. Nu de alta, dar taximetriștii (de altfel, un bun barometru) nu știau că în oraș are loc un mare festival, doar unul singur „auzise” că ar fi ceva „un fel de congres”, iar amatorii de terase, de soare și de șaorma din centrul vechi nici atât…
„Macbeth”, de la Sankt Petersburg, a adus în fața publicului de teatru din România care a venit în număr mare la Craiova – mai ales pentru spectacolul lui Thomas Ostermeier, dar și pentru Luk Perceval – o interpretare modernă și deloc bătătorită asupra textului lui Shakespeare, care, evident, și-a propus în primul rând o analiză a felului cum funcționează relațiile de putere între un bărbat și o femeie. Urmărind un efect aproapre hipnotic asupra publicului, Luk Perceval construiește prima scenă în acest sens. Minute întregi – dilatate la maxim prin tăcere –, minute care par nesfârșite, personajele intră încet, fără un cuvânt, se adaugă unei lumi pe care pare că o cunosc dintotdeauna. În fond, această primă scenă creează efectul de „teatru în teatru”, pentru că, folosind o interesantă tehnică psihologică, Perceval lasă impresia că toți cei care intră în scenă știu dinainte tot ce va urma, sunt actori și spectatori în același timp. Așteptarea lor, în tăcere, în lumina vagă de pe scenă, are ceva sisific și fiecare poartă în el damnarea. Asta în timp ce, în mijlocul scenei, un bărbat în cămașă, așezat în genunchi, își bagă din când în când capul într-o găleată cu apă pe care o ține în fața lui. Și stă acolo, până la limita la care respirația i s-ar putea opri, lăsând senzația că apa din găleată e prea puțină cât să-l înghită și că, în același timp, caută în ea o absurdă formă de salvare (curățare?).
Luk Perceval creează pe scenă un decor static, o pădure de bare metalice, o excelentă metaforă a singurătății, a disperării, ca o proiecție a golului absolut dintr-un interior ars, defrișat, pustiu, bântuit de fantasme – femei goale cu părul lung, gânduri și spaime și prevestiri materializate.
Lady Macbeth, cu tocuri înalte, seducătoare, agresivă, intră în joc și reface scenariul vechi de când lumea al ispitirii cu fructul oprit. Iar el, îl primește. Însă interesant este felul cum Perceval construiște relațiile dintre cei doi: ca o poveste de dragoste moartă și putrezită, în care viermele puterii se îngrașă din însăși singurătatea lor deprimantă și se transformă într-un monstru care ajunge să-i devoreze. Coroane de hârtie albe, absurde, nebunești, țin locul puterii adevărate și, în spectacolul de la Sankt Petersburg, cei doi nu sunt nicio clipă monarhi. Doar niște fantoșe caraghioase.
Mare parte din textul lui Shakespeare lipsește, dar este înghițit de felul cum e reprezentată povestea în scenă, iar imaginile păstrează în ele mare parte din firul narativ. În fapt, întreaga poveste a „măririi și decăderii” lui Macbeth, e redusă la persoana I, se petrece în el, el e naratorul propriilor întâmplări, el își este întâlnirea cu vrăjitoarele și prevestirile lor, el își este prăbușirea, el își este coșmarul.
„Macbeth” al lui Luk Perceval repune în discuție într-o altă lumină mitul lui Adam și al Evei, într-o lume modernă, secătuită, goală, ca un fel de scenariu care prin infinita repetare a ajuns să se esențializeze, să se ascută, să rămână doar un schelet.
Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova (19 aprilie 2016, Teatrul Naţional ,,Marin Sorescu” – Sala „Amza Pellea”)
spectacol prezentat de Baltic House Theatre Festival din Sankt Petersburg (Rusia)
Regia: Luk Perceval
Coregrafie:Ted Stoffer (SUA)
Scenografie: Annette Kurz (Germania)
Costume: Irina Riabov (Germania)
Lumini: Mark van Denesse (Germania)
Muzică: Lothar Müller (Germania), Pavel Mikheyev (Rusia)
Distribuție:
Duncan, Regele Scoției – Anatolii Dubanov
Macbeth – Leonid Alimov
Lady Macbeth – Maria Shulga
Banquo – Roman Driablov
Print