cu mare sfială bat la uşa fragilă
făcută de vânturi, făcută de milă
preamagazinului care încape
în linguriţa unei hârtoape
bat fără zgomot la uşa din sticlă
din apă din aer din sunet de-aripă
să-ntreb pe la unu dac-au adus
dacă ţin, dacă e, dacă îs
despre Muntele-munte-al munţilor munte
imagine unică a sute mărunte
înmulţitoare, munţişori, de-nmunţit
imagine unică fără sfârşit
să-ntreb despre Munte-imago, mandală
de care îmi spuse-o Marie Magdală
desprăfuind neatent o sandală
– Devreme
E mult prea devreme. Imaginea unicului
Nu e în schemă
Şi nici nu ţine de Magazinul de Timp
Încercaţi la apus într-un alt anotimp
Vi se revelă, desigur, un soare
Înconjurat de atâta candoare
Încât răzuliţele care-l străbat
Vi-l vor da negreşit pe-acel unu-ntrupat
Avem timpul cărării, umblării, vederii
chiar şi-al greutăţii (cereţi-l pe-al mării)
avem timpul florii şi timpul desfacerii
Dar nu timpul unic, suprem, zis al coacerii
Avem timpul calului înainte de naştere
Sau timp suspendat într-o minus cunoaştere
Avem de-ajuns timp pierdut, timp găsit
Şi chiar pentru unii timp fără sfârşit
(De fel se livrează sub forma istoriei
Naştere-moarte, en gros, şi memoriei
Îi rămâne foarte puţin. Puţin ţintirim)
2
la orele două sfios întrebai
dar dublul, sosia ori cuplul, îl ai?
de Doi întrebaţi mi se pare un risc
în braţele noastre veniţi prea la fix
Niciodată doiul nu se lasă-ntâmplat
Eu nu auzit-am, poate bărbat cu
fiinţa iubită să fie în lume
Dar dublul, sosia ori cuplul sunt glume
Verdele nu se potriveşte cu frunza
Barem unu cu unu, copil cu lehuza
Nici vântul cu aer, lumina cu steaua
Uşurinţa cu zborul, greu cu ocaua
Nimic nu se potriveşte cu doi. Doiul e fix. Nu putem înapoi
Şi nici înainte prin timp judeca
Dacă mâna e-a cincea, dacă apa e grea
Pentru doi timpul este mult prea precis
Încercaţi magazinele pentru dor, pentru vis
Acolo se-ntâmplă ca inima, una
Să fie alături de alta într-una
Afară de asta se poate cuvântul
Să cadă odată (perdelele, vântul)
Odată cu ce denumea şi atunci
E-un doi întâmplat. Dar cuvintele-s spelunci
Unde întâlnirea cu lucrul e-ntâmplătoare
Ascultaţi-mă bine. Lăsaţi loc de mirare.
3
La ora trei hotărât am sunat
Să-ntreb de treime – sfios
copil şi bărbat, Trup, Spirit, Suflet
Să pun în rastelele pentru secundele
Cinelor mele.
-Prea târziu!
Prea târziu aţi venit
Treimea aceasta nu are sfârşit
Tată , Duh şi un Fiu
Trecut, Prezent, Viitor
Naştere, Nuntă, Omor
nu le avem
Noi, prieteni, venim prea târziu
Nu ştiu dacă cerul este pustiu
Nu ştiu dacă marea s-a săturat
de Cuvânt şi-l aruncă în peşti, greţoşat
Nu ştiu de-Nceput, Cuprins şi-Ncheiere
Dar Treiul e poate al altelor ere
dar totul e Trei, noi toţi suntem Trei
Încearcă alături te rog dacă vrei
La drumuri, la gesturi şi lacrimi
Dragi de-mi sunteţi nu puteţi să fiţi sacri-mi
Şi Treiul e-o umbră de aur mai scumpă
Decât însăşi Ideea de trei e o nuntă
Ce mult prea târziu o mai cauţi prin lucruri
Avem lăzi, avem plante şi sucuri
Dar Unu în Trei nu avem, nu se poate
De mult mi s-au pus la acestea lăcate
Ştiu că e pentru cei ce le-au fost refuzate
Şi unul şi doiul şi toate
Dar veniţi prea târziu, de altfel, magazinul
Îşi simte demult decăderea, declinul
Tot mai greu pe aceste prelungi coridoare
Întâlneşti câte-un sine, întâlneşti o mirare
Încearcă să uiţi, este unicul sfat
Dar să nu spui cumva care cum ţi l-a dat
Nu ştiu ce să-ţi spun, să te bucuri, eşti viu
Dar, voi, dragi prieteni, veniţi prea târziu
Print