Festivalul Naţional de Teatru e în floare. De dimineaţa până seara, în diferite spaţii de spectacol din Bucureşti se desfăşoară mai în glumă mai în serios diferite manifestări de Joc şi Joacă. Era cazul să li se pregătească un eveniment şi celor care an de an găzduiesc Festivalul Naţional de Teatru şi nu numai.
Astfel, duminică, 26 octombrie la invitaţia Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, aflat sub îndrumarea managerului Carmen Croitoru şi subordonat Ministerului Culturii, în atriumul central al Bibliotecii Naţionale a României s-au prezentat unul câte unul, în doi sau în grup, după simpatii sau în funcţie de împrejurări, manageri ai instituţiilor publice de cultură din toată ţara. Fie că se află în fruntea unei biblioteci, fie că au în orânduire un teatru sau un muzeu, fie că veghează asupra unui centru cultural sau institut, managerii au dat curs invitaţiei, participând astfel la Conferinţa Naţională a Managerilor Culturali, prima întâlnire de acest soi din România.
Vorbitorii au fost cei dintâi. Delia Mucică, expert în management, legislaţie şi politici culturale şi Demeter Andras, director al Casei de Producţie din cadrul Societăţii Române de Televiziune, sunt cei care au gândit şi au impus legea pentru instituţii de spectacole şi concerte. Manageri culturali de înaltă clasă care îşi îndeplineau îndatoririle din fişa postului când în Romania încă nu fusese introdus termenul de management cultural. Li s-au alăturat Aura Corbeanu, director executiv al Festivalului Naţional de Teatru, Anca Râpeanu, director al Bibliotecii Mitropolitane Bucureşti şi Valer Rus, director al Muzeului „Casa Mureşenilor” din Braşov.
Încălzirea propusă de invitaţi a fost urmată de discuţii libere care au aprins conştiinţa de manager cultural din fiecare director de instituţie prezent. Problemele identificate în grup şi sub atenta supraveghere a moderatorilor au fost preluate şi discutate pe echipe, în funcţie de tipul de instituţie pe care o conduc: Instituţii de spectacole şi concerte, Biblioteci, Muzee, Aşezăminte culturale.
Concluziile au fost următoarele: avem o lege care ar permite îndeplinirea până la capăt a planului minimal pe care managerul unei instituţii publice şi-l propune la început de drum. Mecanismului, în care această lege este forţată să funcţioneze, îi lipsesc însă mai multe rotiţe. Apoi, legea nu este aplicată din lipsa curajului managerului cultural de a face uz de drepturile sale. Cultura în România a fost mereu o Cenuşăreasă care a trebuit să se mulţumească cu resturile rămase de la surorile ei vitrege. Când autoritatea decide să-şi întoarcă faţa către Cultură, managerul uită scopul şi se bucură de mijloacele primite pe principiul: mai bine oricum decât deloc. Iar dacă numirea directorului cu pricina a fost politizată, atunci nici vorbă de vreun Bine făcut în folosul instituţiei sau a beneficiarului de fapt şi de drept. Acest mecanism ar putea fi mai uşor schimbat sau, cel puţin, ar putea fi uns dacă ar exista o voce comună a tuturor managerilor culturali. O asociaţie a managerilor culturali ar putea identifica problemele existente pentru ca apoi să propună soluţii de rezolvare mult mai simplu şi eficient.
Delia Mucică propune drumul către un Management „meseriaş”, sesizând nevoia de profesionalizare a sistemului instituţional. Demeter Andras sugerează o încercare de dialog cu autoritatea. Valer Rus pledează pentru respectarea legii. Primul pas a fost făcut, managerii s-au cunoscut, au dat mâna şi au ajuns la concluzia că se lovesc de aceleaşi uşi închise. Rămâne de văzut dacă sămânţa a fost semănată pe pământ roditor sau dacă nu cumva a căzut pe pământ bătătorit.
Print