După mai bine de 40 de ani, conform specialiştilor de la IMAS, în care nu a mai preocupat pe nimeni statistica privind consumul de teatru din România sau din Bucureşti, Teatrul „Nottara“ a comandat un sondaj sociologic (sondajul a fost realizat în decembrie 2012, iar rezultatele sale au fost făcute publice în decembrie 2013) privind aceste aspecte. Un sondaj despre ce vrea (motivaţii şi aşteptări, preferinţe) şi ce gândeşte/cum acţionează (opinii şi obiceiuri) publicul bucureştean, adică aprox. 585.500 de persoane cu vârsta de 18 ani şi peste, dintre care jumătate merg foarte rar la teatru – o dată în ultimul an, iar o treime doar ocazional – o dată în ultimele trei luni. Iniţiativa realizării i-a aparţinut teatrologului Marinela Ţepuş, director al Teatrului „Nottara“ din Bucureşti. Am încercat să aflăm în cele ce urmează ce face, cum face şi unde vrea sa ajungă Teatrul „Nottara“ – teatru cu o istorie şi o tradiţie considerabile, fiind în joc atât reputaţia lui, cât şi publicul plătitor care îi trece sau care ar putea să îi treacă pragul.
Marinela Ţepuş este filolog şi teatrolog. Angajată a Teatrului „Nottara“, în perioada 1994-1997, ca secretar literar. Între 1997 şi 1998 – redactor la „Rampa“, supliment al ziarului „Azi“. Între 1998 şi 2001 – redactor al revistei „Scena“, condusă de dramaturgul Dumitru Solomon. Din 2001 până în decembrie 2011 – secretar literar (şef de departament din ianuarie 2002), din decembrie 2011 până în iunie 2013 – manager/director interimar şi, după concurs, manager/director al Teatrului „Nottara“. Director al Teatrului „George Ciprian“ din Buzău, între 2006 şi 2011. Director al Galei Vedetelor – VEDETEATRU, ajunsă la ediţia a X-a.
Irina Ionescu: Lucraţi pentru Teatrul „Nottara“ de peste 15 ani. De ce aţi avut iniţiativa comandării unui sondaj privind publicul de teatru din Bucureşti şi, mai ales, de la „Nottara“? Mijloacele interne pe care le aveaţi la dispoziţie nu funcţionau, nu le-aţi considerat suficiente?
Marinela Țepuș: Lucrez la Teatrul „Nottara“ din 1994, cu o întrerupere de trei ani (benefică în plan profesional, pentru că am colaborat cu prestigioşi oameni de teatru la „Scena“: Dumitru Solomon, Lena Boiangiu, Alice Georgescu). Ca teatrolog însă, consider că s-a produs o falie între oamenii de teatru şi publicul spectator. Cel puţin după 1990, nimeni nu s-a gândit să-i întrebe pe spectatori, apelând la instrumente consacrate (sondaje realizate de către firme de specialitate), de ce merg la teatru, ce doresc să vadă, ce aşteptări au în materie de teatru… Am pus mereu pe seama spectatorilor ceea ce am presupus noi despre aceştia. După ce s-a făcut studiul am realizat că, uneori, aveam dreptate, dar de cele mai multe ori, nu. Publicul are propriul său mod de gândire, de selecţie, şi propriile sale aşteptări. Fie că ne place, fie că nu… Aflând cum gândesc spectatorii, putem să ne concepem strategia, în aşa fel încât nici să nu-i dezamăgim, dar şi încercând să-i aducem cât mai aproape de teatrul de calitate. Ca directori de teatru, în fiecare raport de activitate, trebuie să „dăm seamă“ pentru studiile de piaţă realizate în anul precedent, să vorbim despre „publicul ţintă“, despre aşteptările acestuia, despre preferinţele sale, despre ceea ce facem ca să atragem şi alte segmente de spectatori. Nu ştiu cum au făcut sau fac colegii mei, dar eu m-am săturat să improvizez şi să mă bazez numai pe biletele vândute la spectacole (comedia, evident, se vinde mai bine decât oricare alt gen de teatru). Cât despre „mijloacele interne“ cu care să putem face un asemenea studiu, ele nu sunt nici pe departe adecvate. De aceea am decis să comandăm un studiu sociologic făcut cu instrumente profesioniste (eşantion reprezentativ, chestionare structurate tematic, operatori de interviu specializaţi). Nu ne putem lăuda că avem, în teatru, posibilitatea de a realiza aşa ceva. Nu avem sociologi angajaţi, nu avem mijloace specifice, nu avem instrumente adecvate.
I.I.: Ce aţi aflat în urma sondajului? Lucruri pe care nu le ştiaţi înainte despre publicul (format în timp) al teatrului?
M.Ț.: La nivel de municipiu, faptul că 36% din populaţia bucureşteană merge măcar o dată pe an la teatru. Lucru care ne apropie de oricare altă capitală europeană. Promiţător, nu? Cei care nu merg la teatru, o fac din lipsă de timp, nu din alte motive. Asta e „de“ bine, pentru că ne putem gândi cum să-i atragem în sala de spectacol, măcar o dată pe an, apoi de mai multe ori. Am mai aflat că bucureştenii aleg, în cea mai mare parte, spectacolele pe care vor să le vadă de pe site-urile teatrelor sau la recomandarea unor prieteni, nu după ceea ce se scrie despre ele. Atenţie, criticilor de specialitate şi jurnaliştilor culturali!!! La nivelul teatrului nostru, am aflat care sunt spectacolele preferate (şi acestea corespundeau celor mai bune vânzări, conform evidenţelor noastre), că vin pentru trupa de actori (nu neapărat pentru vedete, cum se întâmplă la nivel de capitală), că avem carenţe destul de mari la nivelul secretariatului literar şi în activitatea de marketing-comunicare, pe care încercăm deja să le remediem, că este preferată cumpărarea on-line a biletelor, şi facem eforturi disperate pentru a le veni în întâmpinare… Şi multe altele! De pildă, că publicul bucureştean şi, implicit, cel al Teatrului „Nottara“, nu ştie ce este şi câtă importanţă are regia în realizarea unei producţii scenice. Noi însă ştim şi cred că ar trebui să le aducem şi spectatorilor la cunoştinţă. Însă nu prea îmi dau încă seama cum s-ar putea face asta. Este important să ştim că un studiu sociologic măsoară notorietatea, popularitatea. De calitate ar trebui să se ocupe oamenii de teatru, criticii de specialitate. Dar critici sunt din ce în ce mai puţini şi nu prea mai au spaţiu tipografic. Pe de altă parte, această popularitate, notorietate a teatrelor, a actorilor vinde foarte bine.
I.I.: Cât a costat sondajul? A fost plătit din fonduri publice sau din fonduri extrabugetare atrase de Teatrul Nottara?
M.Ț.: Nu a costat foarte mult, mai ales dacă avem în vedere că, de fapt, s-au făcut două sondaje: primul s-a adresat întregii populaţii de 18 ani şi peste din Bucureşti, deci spectatorilor de teatru în general (acest sondaj s-a făcut telefonic, ceea ce presupune costuri mai mici), în timp ce al doilea sondaj s-a adresat strict spectatorilor care au frecventat Teatrul „Nottara“ (prin interviuri faţă în faţă, efectuate în sala de spectacol sau la agenţia de bilete a teatrului). Totul s-a făcut conform procedurilor prevăzute de legislaţia specifică achiziţiilor, prin intermediul SEAP. Şi, câtă vreme ni se cere, prin lege, să vorbim despre asemenea studii în fiecare raport de activitate (anual), nu ne rămâne decât să le facem.
I.I.: În momentul în care aţi dat concurs pentru postul de director al Teatrului „Nottara“ aţi prezentat şi un Plan de management. Sondajul vă obligă să îl modificaţi, să îl adaptaţi, să îl reconstruiţi/ajustaţi sau concluziile sondajului nu au făcut decât să vă confirme planurile?
M.Ț.: Sondajul a fost făcut în timpul interimatului. Şi e firesc să fie aşa, pentru că voiam să ştiu ce reprezintă, realmente, Teatrul „Nottara“ în conştiinţa publicului, care este notorietatea sa, care sunt carenţele şi cum sunt ele percepute de public. De altfel, sondajul face parte dintr-un proiect mai amplu, realizat pe două planuri şi intitulat: Teatrul „Nottara – între ochiul criticii şi privirea spectatorului“. După cum se poate vedea, m-a interesat atât opinia publicului, cât şi cea a oamenilor de teatru. Doream să am la îndemână ambele perspective pentru a-mi putea construi o strategie managerială pe termen mediu şi lung. În acest moment există o strategie şi unele puncte au fost deja puse în aplicare şi funcţionează. Vor mai veni şi altele.
I.I.: Sondajul a confirmat faptul că spectatorii preferă comedia. Aveţi în plan pentru viitor numai comedii? Menţionez aici, pentru cititorii noştri, că la „Nottara“ se joacă de peste un deceniu comedia „Uzina de plăceri S.A.“ de Valentin Nicolau, regia Alexandru Berceanu – unul dintre recordurile bucureştene de longevitate.
M.Ț.: Aşa este, dar şi „Soţul păcălit“, după Moliere, în regia lui Mircea Cornişteanu, se joacă de peste treisprezece ani, „Titanic vals“ de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu, se joacă de vreo nouă ani… Şi sunt tot comedii. De altfel, după 1990, Sala mare a Teatrului „Nottara“ s-a specializat oarecum pe comedie. Şi la Sala mică se mai pun comedii. Iar când aproape 69% dintre spectatori doresc să vadă comedie, de ce ne-ar fi teamă să montăm astfel de piese? De oarecare vreme, o parte a criticii româneşti de teatru consideră că spectacolele de comedie sunt facile. În fapt, comicul este facil, adică nu pune probleme spectatorilor, este uşor de asimilat, este relaxant. Un spectacol de comedie se pune la fel de uşor sau de greu ca oricare altul şi poate avea succes sau nu, ca oricare producţie scenică. Este motivul pentru care vom da publicului ceea ce îşi doreşte, cu o singură condiţie: nu vom face rabat la calitate. Pe baza sondajelor au putut fi sintetizate deja câteva direcţii de acţiune, una dintre acestea fiind poziţionarea clară a spectacolelor montate la Sala mare sub logo-ul BULEVARDUL COMEDIEI, şi vor purta pecetea comediei de bună calitate. Avem deja „Un pic prea intim“ de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu, „Mobilă şi durere“ de Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb, urmează „Nevestele vesele“, după Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză… Ne mândrim cu astfel de titluri, cu astfel de regizori… Nu e nimic degradant în a face comedie.
I.I.: Aveţi proiecte specifice pentru diferite segmente de public? În ce constau ele?
M.Ț.: Desigur. Şi dorim să devenim (şi) mai aplicaţi în ceea ce priveşte oferta noastră. „Nottara“ şi-a câştigat publicul printr-un repertoriu foarte mozaicat. E timpul să-i dăm teatrului o personalitate distinctă, printr-o poziţionare mai clar conturată în peisajul teatrelor bucureştene. Oferta teatrului va fi structurată pe două direcţii principale. Pe de o parte, vom avea un produs de masă, accesibil publicului larg, care vizează cele mai multe (şi mai numeroase) segmente ale publicului de teatru: „spectatorul iubitor de teatru“, „spectatorul nostalgic“ şi chiar „spectatorul afectiv“ (identificate de studiul IMAS). Iar pe de altă parte, vom avea un produs premium, dedicat unui segment de public restrâns („spectatorul sistematic“), dar mai sofisticat, deschis tuturor abordărilor, inclusiv celor considerate elitiste. În cazul Teatrului „Nottara“, produsul de masă a fost, şi trebuie să rămână, spectacolul de comedie. În condiţiile în care oferta teatrelor bucureştene acoperă (nediferenţiat) aproape toate speciile de comedie, teatrul nostru poate căpăta o identitate proprie, inconfundabilă, prin profilarea exclusiv pe una dintre aceste specii, şi anume pe comedia de bulevard. Sala mare va fi profilată pe acest gen de produs teatral. Ca şi până acum, Sala mică va trebui să dezvăluie publicului – dar într-o formulă mult mai elaborată şi mai bine „regizată“ – cealaltă faţă a Teatrului „Nottara“ (şi a teatrului în general). De altfel, şi în prezent, în acest spaţiu, se joacă altceva, pentru altcineva. Această marcă trebuie păstrată şi rafinată. Produsul premium al Teatrului „Nottara“ necesită însă o croială mai atentă, plecând de la faptul că acesta este dedicat unui segment de public mult mai restrâns, dar unul avizat, deschis tuturor abordărilor, inclusiv celor considerate elitiste. Pentru aceste categorii de public, oferta trebuie să includă atât texte clasice, cât şi foarte moderne, de mare valoare, atât marile nume ale dramaturgiei universale, cât şi autori contemporani. Ceea ce, cu siguranţă, va contrabalansa dimensiunea „bulevardieră“ şi va conferi Teatrului „Nottara“ un plus de prestigiu. Nu trebuie neglijat nici aspectul educării publicului larg, în sensul creării, cu timpul, a unui orizont de aşteptare care să includă şi opere teatrale cu o stilistică proprie celor mai originale şi actuale direcţii de inovaţie. Sala „George Constantin“ (Sala mică) poate deveni un spaţiu de inovaţie teatrală, cu o direcţie repertorială orientată spre lărgirea domeniului creaţiilor novatoare, în care căutările estetice şi experimentul se întâlnesc cu publicul interesat (oameni de teatru, public sofisticat etc.). Cu alte cuvinte, un laborator de căutări: experimente, noi forme de exprimare scenică, descoperirea de noi talente (găzduirea unor producţii reprezentative ale UNATC, a unor producţii independente etc.), organizarea unor dezbateri, colocvii, realizarea unor spectacole-lectură, aducerea, într-o primă etapă, a unor regizori de mare valoare (Tompa Gabor, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Victor Ioan Frunză, Radu-Alexandru Nica ş.a.), a unor regizori deja reprezentativi pentru generaţia tânără (Alexandru Mâzgăreanu, Catinca Drăgănescu ş.a.), precum şi a unor absolvenţi de regie din ultimii doi-trei ani. Într-o etapă ulterioară, vor fi invitaţi şi regizori prestigioşi din străinătate. Un laborator în care nume mari ale actoriei, regiei şi scenografiei româneşti se întâlnesc şi lucrează cu cei care vor fi vedetele de mâine. Ar fi benefic, pentru teatrul românesc în general şi pentru Teatrul „Nottara“ în special, ca marii actori şi regizori să aibă posibilitatea de a-i ghida şi îndruma pe aceia care, în mod firesc, le vor lua locul. Pe vremuri, marii actori obişnuiau să facă aşa ceva. Sala „George Constantin“ poate oferi spaţiul în care această tradiţie să fie reînnodată. Tot în acest spaţiu pot fi derulate şi celelalte programe curente ale Teatrului „Nottara“: „Nocturne“, „Seri de muzică şi poezie“, „Grupul pentru Dialog Teatral“ (GDT).
M.Ț.: IMAS a realizat, pe baza concluziilor reieşite din studiul de piaţă, şi un set de recomandări, pe care încercăm să le punem în aplicare. Aşa că ne vom promova cât mai bine actorii, încercând să-i evidenţiem pe cei mai buni şi care au şansa de a deveni, la rândul lor, vedete. Cum facem asta? Realizând spectacole în a căror distribuţie să fie unul sau două nume importante, dar care să cuprindă, în roluri principale, şi actori mai puţin cunoscuţi. Pentru aceştia din urmă vom face o publicitate mai intensă, pe toate căile: Internet, publicaţii (print), televiziuni, radiouri, Facebook. Vor fi prezenţi la conferinţele de presă. Vom organiza sesiuni de autografe, jocuri şi concursuri în urma cărora premiul pentru spectatorii câştigători să fie posibilitatea de a lua un interviu unui asemenea actor sau actriţă, sau de a vedea un spectacol cu ei etc. Despre autori? Deja am avut o încercare după modelele internaţionale, anume de a aduce autorul la repetiţii, la conferinţele de presă. Este vorba de Lia Bugnar şi de realizarea spectacolului „Matrimoniale“. Sunt multe de făcut şi, permanent, mă tem că nu ne ajunge timpul pentru toate.
I.I.: 54% din public vine la teatru la recomandarea unor prieteni, cunoscuţi. Cum folosiţi în avantajul Teatrului „Nottara“ această stare de fapt? Aveţi scheme de fidelizare pentru public, reduceri etc.?
M.Ț.: Pe lângă reducerile cunoscute, acelea pentru elevi, studenţi, pensionari, persoane cu dizabilităţi, am încercat şi introducerea unui nou tip, pe parcursul Festivalului – Fest(in) pe Bulevard, anume abonamentul de teatru. De asemenea, avem reduceri cu ocazia unor zile speciale (8 martie, Ziua îndrăgostiţilor etc.). Avem şi spectacole gratuite pentru cei mai fideli spectatori. Aceştia au parte de întâlniri, după reprezentaţii, la un pahar de vin ori de şampanie cu trupa teatrului nostru. Asemenea evenimente au loc în preajma Sărbătorilor de iarnă, şi au devenit tradiţionale.
I.I.: Cu ce fraze cheie (în textele de promovare) îşi vinde Teatrul Nottara biletele?
M.Ț.: Pentru a vă arăta cât de importantă a devenit, pentru noi, colaborarea cu IMAS, vă voi reda un fragment din setul de recomandări, referitor la arhitectura brand-ului „Nottara“ (logo, viziune, misiune, valori, principii). Brand-ul „Nottara“ va fi centrat pe produsul teatrului pentru publicul larg (comedia de bulevard). Ea permite definirea unei identităţi puternice şi foarte clar conturate, din care decurge nu numai o poziţionare netă în raport cu toate celelalte teatre din Bucureşti, dar şi o provocare lansată acestora: noi suntem cei care readucem comedia la ea acasă, pe Bulevard, acolo unde ea s-a născut şi a avut/are succes la marele public. „Nottara“, teatrul de pe Bulevard, este Bulevardul Comediei. Acest slogan – esenţa identităţii Teatrului „Nottara“ – beneficiază de efectul unui joc de cuvinte care mixează trei componente de imagine ce trebuie fixate în mintea publicului: a) Bulevardul – locaţia teatrului (un atribut de imagine puternic, deja prezent în percepţia spectatorilor şi care trebuie menţinut); b) Comedia – produsul generic, genul de teatru pe care îl oferă „Nottara“-ul; c) Comedia de bulevard – specia, produsul propriu de marcă, brand-ul „Nottara“. Prin modul în care este formulată viziunea, o altă componentă identitară importantă, se încearcă o uşoară înnobilare a acestui tip de poziţionare. Suntem pe Bulevard, jucăm comedie de bulevard pentru marele public, dar nu vă propunem producţii facile, fără substanţă. Pentru noi, universul comediei este însăşi condiţia umană. Visul nostru este să cuprindem acest întreg univers: Visăm la întreaga Comedie Umană! Dacă sloganul exprimă esenţa a ceea ce suntem acum, iar prin viziune ne proiectăm şi visăm frumos despre ceea ce am vrea să devenim, misiunea trebuie să comunice ceea ce facem. Mai cu seamă ceea ce facem altfel decât ceilalţi. Teatrul „Nottara“ readuce comedia în spaţiul în care s-a consacrat, dar marchează acest teritoriu cu stindardul pe care se află culorile sale: o producţie curăţită de vulgaritate şi prost gust, modernă, atrăgătoare, seducătoare. Valorile asumate, împreună cu principiile derivate din acestea, constituie ghidul pe baza căruia este îndeplinită misiunea. Cum faci ceea ce faci, depinde de valorile în care crezi şi de principiile pe care le respecţi în activitatea pe care o desfăşori. Din setul de valori propus, două sunt asociate cu comedia de bulevard, şi sunt absolut indispensabile acesteia: umorul şi râsul. Alte două valori, sinceritatea şi publicul, ţin de însăşi condiţia actorului: nu este actor dacă nu e sincer, nu există ca actor dacă nu are public. De aici derivă o serie de principii, în care actorul trebuie să creadă şi pe care trebuie să le respecte. În fine, dar nu în ultimul rând, responsabilitatea este esenţială oricărui produs artistic, şi poate îndeosebi comediei, care e considerată adesea un gen uşor, neproblematic şi neproblematizant. Şi aici „Nottara“-ul se poziţionează oarecum diferit faţă de produsele similare ale altor teatre: vă punem pe râs ca să vă punem pe gânduri, ne distanţăm cu ironie de lumea în care trăim, râdem de slăbiciunile şi de tarele noastre, pătrundem în suflete etc. Adevărul este că trăim într-o epocă în care nu poţi face performanţă fără a beneficia de consiliere de specialitate în domenii precum sociologie, marketing, comunicare etc. Nu fac o apologie a acestor profesii, dar am devenit conştientă de două lucruri: 1. Măsurătorile sociologice pot fi utile şi pentru alte domenii decât cel politic, dacă sunt folosite cu înţelepciune şi moderaţie; 2. Spectacolul este un produs de piaţă (chiar dacă este un produs cultural) şi poate fi mai bine vândut pe baza unei politici de marketing. Trebuie să ţinem pasul cu vremurile şi să ne adaptăm acestora.
M.Ț.: Avem încă unele carenţe la nivelul promovării. Suntem în momentul în care site-ul nostru a fost atacat, cu consecvenţă, de hakeri. (Nu, nu glumesc deloc!) Au fost și ştiri publicate prin diverse ziare. Este, de altfel, singurul site cultural atacat cu atâta consecvenţă (săptămânal, apoi, zilnic). Am luat în considerare partea plină a paharului, presupunând că suntem foarte buni, atâta timp cât s-au găsit să ne agaseze taman pe noi şi numai pe noi. Doar că, acum, trebuie să refacem tot site-ul şi cu asta ne şi ocupăm! Şi dacă tot suntem în această situaţie, avem în vedere şi o nouă interfaţă, mai accesibilă şi, sperăm, mai atractivă, precum şi posibilitatea reală de a vinde bilete on-line. Am actualizat adresa de Facebook şi răspunsurile spectatorilor s-au văzut imediat. Avem şi o mică publicaţie lunară on-line, destinată celor mai fideli prieteni ai noştri, intitulată „Veşti şi poveşti de la Nottara“. Mai avem şi alte surprize…
I.I.: Cine se ocupă de marketing la Teatrul Nottara. Ce studii şi ce experienţă au aceste persoane?
M.Ț.: În fapt, echipa de la secretariatul literar s-a înnoit cu totul. Nu pentru că aşa ne-am fi dorit, ci pentru că aşa s-a întâmplat. Semnalul de alarmă a fost tras tot de către sondaj. În opinia publicului, serviciile secretariatului nostru literar şi ale compartimentului de marketing trebuiau îmbunătăţite. Aşa că am încercat să colaborăm cu un specialist în marketing. Din păcate, programul acestuia nu coincidea cu cel al teatrului şi au existat şi disfuncţii de compatibilitate cu departamentele din interiorul instituţiei noastre. Totuşi, ne-a fost de mare ajutor. Am înţeles că este vitală colaborarea cu un specialist în acest domeniu. Din păcate, teatrul nu-şi permite cooptarea unui specialist de elită, din cauza bugetului foarte restrâns, aşa că suntem în căutarea unor voluntari sau a unor tineri specializaţi în acest domeniu, şi mai puţin pretenţioşi.
I.I.: Cum i-aţi selectat şi cum îi pregătiţi în continuare?
M.Ț.: I-am selectat în urma unor recomandări. Apoi a rămas cine s-a asociat programului nostru cultural şi strategiei făcute pe termen scurt şi mediu. Învăţăm cu toţii şi cred că acest lucru este esenţial. Nu trebuie să încremenim, spunând mereu: „Dar de ce a fost bine până acum şi, dintr-odată, ni se cere altceva?“ M-am plictisit tot răspunzând: „Se pare că nu era bine, atâta timp cât publicul ne-a sancţionat atât de drastic. Şi e bine să ne adaptăm cererii actuale…“ Oricum, sunt mândră că am convins-o pe Mădălina Negrea, filolog şi teatrolog, cu care am mai colaborat acum mulţi ani la „Nottara“, să se întoarcă la noi şi să preia departamentul de secretariat literar. Şi îmi pare bine că avem alături de noi două tinere absolvente (un teatrolog şi un jurnalist) cu mult temperament, doritoare şi să înveţe, şi să ne dea o mână de ajutor la reorganizarea acestor activităţi. Încă mai sper că vom găsi un bun specialist în marketing, care să ne ajute să profesionalizăm această linie de activitate.
(va urma)
Irina Ionescu este teatrolog, profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti şi lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Lucrează de peste 15 ani în domeniul managementului şi marketingului cultural, în special, la Institutul Cultural Român.
ianuarie 2014
Print