Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e un spectacol pe care vă invităm să-l descoperiți! Azi, Mario Vargas Llosa…
Teatrul a fost prima mea dragoste, de când am văzut în adolescență, la Teatrul Segura din Lima, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, spectacol care m-a copleșit de emoție și m-a făcut să scriu o dramă cu incași. Dacă în Lima anilor ’50 ar fi existat o mișcare teatrală, aș fi devenit mai degrabă dramaturg nu romancier. Dar fiindcă nu exista așa ceva, m-am orientat tot mai mult spre roman. Însă dragostea mea pentru teatru n-a murit niciodată; la umbra romanelor, ea a dormitat mereu, tentant și nostalgic, mai ales când vedeam câte o piesă care mă încânta. La sfârșitul anilor ’70, amintirea vie a unei mătuși centenare Mamae, care în ultimii ei ani de viață a rupt orice legătură cu realitatea înconjurătoare – refugiindu-se în amintiri și ficțiune – mi-a inspirat o poveste. Și am simțit, în chip fatidic, că povestea ei era făcută pentru teatru și numai scena o putea însufleți, oferindu-i splendoarea ficțiunilor reușite. Am scris-o, tremurând emoționat ca un începător și am fost atât de fericit s-o văd montată, cu Norma Alejandro în rolul protagonistei, încât de atunci, între două romane sau între două eseuri, m-am întors la teatru. Dar nu mi-am imaginat niciodată că, la șaptezeci de ani, o să urc pe o scenă și o să joc teatru. Această temerară aventură m-a făcut să trăiesc pentru prima oară pe pielea mea miracolul – căci miracol este pentru cineva care și-a petrecut întreaga existență scriind ficțiuni – de a da viață timp de câteva ore, unui personaj al fanteziei, de a trăi ficțiunea în fața unui public. (…)
Literatura este o reprezentare înșelătoare a vieții; totuși, ea ne ajută s-o înțelegem mai bine, să ne orientăm prin labirintul în care ne naștem, trăim și murim. Ea ne răscumpără pentru toare necazurile și frustrările vieții reale și prin ea descifrăm, măcar parțial, hieroglifa care este existența pentru majoritatea oamenilor, dar mai ales pentru noi, cei măcinați mai degrabă de îndoieli decât de certitudini, noi, cei uimiți de subiecte precum transcendența, destinul individual și colectiv, sufletul, sensul și nonsensul istoriei, tot ce se află dincoace și dincolo de cunoașterea rațională.
(Fragment din prefața la „O mie și una de nopți”, Humanitas, 2013)
Print