Personalitate de prim rang în industria britanică a musicalului, Mary Hammond a participat zeci de ani la realizarea unora dintre cele mai cunoscute și cele mai importante spectacole de gen. Printre ele, „Les Miserables”, „Cats”, „Jesus Christ Superstar”, „Miss Saigon”, „Witches of Eastwick”, „Phantom of the Opera”, „Billy Elliot” sau „Charlie and the Chocolate Factory”. A înființat și a condus Departamentul de Teatru Muzical de la Royal Academy of Music de la Londra până în anul 2012, a fost implicată în numeroase proiecte din domeniu și a contribuit la perfecționarea multor artiști în ceea ce privește partea muzicală și tehnica vocală. Acum, după ce a contribuit la realizarea variantei din România a celebrului musical „Mamma mia!”, unul dintre cele mai longevive show-uri din toate timpurile, Mary Hammond se află la București, unde se pregătește intens musicalul „We will Rock You”, în regia lui Răzvan Mazilu, creat de trupa QUENN, pe un scenariu semnat de Ben Elton. Până la primele reprezentații, care vor avea loc în aprilie la Sala Palatului și în care publicul va vedea mulți artiști cunoscuți din România, vă prezentăm un scurt dialog realizat în timpul lucrului la un spectacol care nu doar va pune în lumină povestea unei formații legendare, ci va atrage atenția asupra creației autentice într-o lume dominată adesea de fals și de producția în masă.
La castingul pentru „We will Rock You” au participat 200 de doritori. Ce calități ați căutat?
I-am ales împreună cu regizorul, căci în primul rând contează ce vrea el de la această producție. Eu sunt aici să dau o mână de ajutor. Ideea a fost ca distribuția să fie cu adevărat pregătită din punct de vedere vocal înainte să înceapă repetițiile propriu-zise. Unele partituri, de exemplu, presupun capacitatea de a atinge note foarte înalte, așa că am făcut sugestii și am propus exerciții specifice pentru fiecare. Eu am plecat și acum m-am întors. Am constat cu bucurie că între timp au lucrat mult și au făcut progrese enorme. Evident, e vorba despre voci care să atingă note înalte și a trebuit să vedem cine e apt, din punct de vedere fiziologic, de așa ceva. Dar eu, personal, sunt foarte preocupată să găsesc căi de a integra într-un întreg partea de actorie cu partea de muzică. Împreună cu regizorul, am căutat în primul rând voci expresive, voci care să-l ajute pe spectator să descopere personajele, să le simtă. Am dorit să descoperim un contur, o culoare a sunetului, cum îi spun eu, care să se poată mișca, să se poată schimba în funcție de gând. Pentru musical, caut întotdeauna cântăreți care se pot adapta, artiști ale căror voci se schimbă pe scenă în funcție de ce gândesc. Nu trebuie doar să cânți un rol, ci să-ți folosești vocea astfel încât să exprimi un mesaj, să schimbi în funcție de stare. Și cred că am ales o distribuție foarte bună, care va fi din ce în ce mai bună. Și, credeți-mă, eu chiar am obiceiul să spun ce cred! Mi-e clar că sunt artiști cu potențial în România, ceea ce am constatat și când am lucrat la „Mamma mia!” Noi doar îi inițiem într-o formă artistică diferită, care nu e deloc ușoară. Iar ambiția mea, dorința mea, ar fi să găsesc aici oameni cărora să le pot împărtăși ce am învățat eu, după ce am contribuit la atâtea și atâtea musicaluri și, de asemenea, la o mulțime de proiecte din industria pop. Și aici, și în Anglia trebuie să căutăm, împreună cu profesioniștii pe care îi antrenăm, modalități de a cânta profesionist fără efort, fără să-și rănească vocea. Din nefericire, în zona muzicii clasice persistă ideea că, dacă faci performanță, te doare, fizic. Dar nu trebuie să te doară deloc!
Da, și acum abordarea s-a flexibilizat?
În zilele noastre, copiii cresc cu muzică și mulți dintre ei cântă, oricum. Acum zeci de ani am fost primul antrenor vocal pentru „Les Miserables”, iar de-atunci am observat o schimbare uriașă, chiar și la Academia Regală de Muzică, unde am lucrat atâta timp. Lucrurile au mers în direcția descoperirii de noi modalități de producere a sunetului. Împreună cu colegi care au ales același drum, am ținut cursuri în acest scop. Pot să spun că s-au schimbat considerabil și mijloacele de predare a muzicii, ceea ce e minunat. Nu e vorba că lucrăm mai bine acum, ci că avem alte experiențe.
Cunoașteți din interior lumea musicalului din ultimii cincizeci de ani. Acum suntem în secolul XXI. Unde suntem, de fapt?
Impresia mea este că în momentul de față, cel puțin la Londra, e o perioadă bună pentru texte, dar pentru cele scrise de americani. Am senzația că scriitorii britanici nu au suficiente ocazii să dea ce pot și cred că și aici, în România, e la fel pentru creatorii autohtoni. Cred că industria pop exercită o mare influență asupra musicalului. Eu lucrez cu mulți profesioniștii care își compun propria muzică, iar asta îmi place, fiindcă așa pot să aflu cel mai bine ce gândesc. Și, tot repet de vreo șase-șapte ani, mi se pare că acum se cântă mai firesc, mult mai firesc. Înainte, pe Broadway domina un sunet mai rigid, mai „clasic”. Bine e că aceste abordări pot coexista. La multe teatre de repertoriu din Londra se pun în scenă musicaluri din establishment, la care oamenii vin mereu, fiindcă li se pare o alegere sigură pentru o seară în oraș. Iar multe dintre ele își păstează un nivel ridicat de calitate. Am fost recent la „Les Miserables”, de exemplu, și mi-e clar că au mare grijă de spectacol. Acum se joacă într-un fel prin care spectatorul se simte mai aproape de artiști. În același timp, la teatrele mici se fac experimente cu artiști tineri, adesea pentru un public restrâns și cu un număr mic de reprezentații. Ca oriunde, totul depinde de interesul pe care-l arată sau nu publicul. Altfel, din ce observ la artiștii cu care lucrez și care compun musicaluri, mi se pare că acum temele sunt într-adevăr mai preocupate de femei și se creează mai multe partituri pentru ele. Musicalul se schimbă, da, parcă apar roluri mai interesante, parcă se mai depășesc clișeele.
Teatrul pare de destulă vreme concentrat pe corp, pe expresia corporală, în relație cu dezvoltarea dansului contemporan. Oare acum suntem martori la un fel de resuscitare a interesului pentru voce?
La Londra, a cărei viață artistică o cunosc eu cel mai bine, standardele în ceea ce privește vocea fac parte din tradiție și se respectă. Mă tot gândesc că noi mizăm pe actoria de tip realist în musicaluri, că suntem tot acolo. Asta afectează felul în care produci suntetul și de multe ori am putut ajuta regizorii să găsească ce e dincolo de cuvinte. Părerea mea este că în prezent interesul pentru voce rămâne constant. Așa și trebuie.
Apropo de Londra, e important că ați trăit frenezia Queen chiar acolo. Cum vă pare ea acum?
Queen și toată epoca aceea au fost extrem de interesante și incitante. Muzica de atunci era cu adevărat subversivă și chiar se lupta cu establishment-ul. Trupa Queen era alcătuită din muzicienii foarte buni, din oameni care ținteau foarte sus și voiau foarte mult de la muzica lor. Compuneau muzica pentru a exprima sincer exact ce gândesc. Acum e puțin altfel. În anii ’70-’80, când eu am cântat mult, de la hard rock la spectacole de muzică clasică la Covent Garden, când făceam mult backing pentru formații importante, pur și simplu mergeai pe mâna acestor muzicieni. Legendele din rock și pop aveau mare putere, erau urmărite și admirate de milioane de oameni. Sigur, acum suntem copleșiți de tehnologie, de roboți și smart phone-uri. Dar ființa umană este aceeași. Iar muzica pe care o face acum exprimă, firește, ce se întâmplă în societatea de acum.
Ce înseamnă, de fapt, o prestație bună? Când sunteți mulțumită de roadele muncii, să spunem așa?
Eu nu gândesc așa. Arta e fără sfârșit, nu? Eu sunt mulțumită în clipa în care artistul e fericit. Simt. Nu caut un alt fel de putere sau de influență asupra lui. Eu simt că doar îi facilitez un drum, că ajut la îndeplinirea unei misiuni trasate de regizor, mai ales că în vremea noastră mulți artiști sunt, cumva, obosiți de prea mult lucru. Treaba mea este să-l fac pe artist să se simtă în stare să facă ce are de făcut. Nu este vorba deloc despre mulțumirea mea, căci, dacă punem problema așa, eu nu sunt niciodată mulțumită. Mereu vrem mai mult, nu-i așa?
Print