O viziune atipică asupra feminității, dansatori trecuți de vârsta la care, teoretic, mai poți performa, grație și delicatețe nu a corpului, ci a mișcării, capodopere ale dramaturgiei și ale baletului care sunt reinventate cu totul. Coregraful suedez, Mats Ek, nu lucrează cu jumătăți de măsură și nici cu ceea ce se pretinde în mod normal a fi frumos, estetic vorbind. Nici măcar dansul nu îi poate impune limite. Mats Ek își trasează propriile bariere, își conturează propria estetică, în care orice corp se poate mișca uluitor pe scenă, indiferent de anii care s-au scurs peste el. Decât să se supună legilor de orice soi ar fi ele, decât să urmeze istoria baletului clasic, Mats Ek, sub influența mamei sale Birgit Cullberg, și-a creat o amprentă recognoscibilă care poartă nume de sine stătătoare: „Casa Bernardei Alba” (1978), „Giselle” (1982), „Lacul lebedelor” (1987), „Carmen” (1992). Titluri universale cărora Mats Ek le-a găsit rezolvări atipice, ca să nu spunem ieșite din comun. Povestea de dragoste din „Giselle” se petrece într-un sanatoriu, balerinele din „Lacul lebedelor” sunt travestiuri, chele și ciudate, chiar și creațiile care nu au un text la bază, precum „Apartamentul” se bucură de porția lor de insolit în care dansatorii dau cu aspiratorul sau traversează pe scenă trecerea de pietoni, în frenezia vieții cotidiene transpuse prin dans.
Psihologia personajelor, emoția, claritatea – care nu înseamnă obligatoriu simplitate – ironia creată prin imagini contrastante și combinată cu un umor specific lui Mats Ek, care amestecă elemente opuse sau găsește soluții mereu în stare să răstoarne un clișeu sau o lume întreagă, acestea sunt doar câteva caracteristici care se reflectă din spectacolele sale și care i-au marcat traseul coregrafic. Stilul lui s-a impus printr-o fluiditate a mișcării ce nu pare să se continue niciodată sau să se finalizeze, ci doar să deseneze linii în aer, prin gesturi largi care umplu spațiul scenic și printr-o atenție specială dedicată muzicii. Totuși, Mats Ek mai este recunoscut și pentru modul în care s-a raportat la personajele feminine consacrate. El a scos femeia din cochilia în care se presupunea că trăiește o ființă fragilă, slabă, neprotejată, gata să se spargă precum un bibelou. În coregrafiile sale, personajul feminin domină scena, are putere, devine importantă și conduce acțiunea într-un haos marcat de violență și durere.
Lesley Leslie-Spinks, o fotografă de origine canadiană, stabilită în Suedia, care s-a documentat timp de 40 de ani asupra operei lui Mats Ek, afirmă mai în glumă, mai în serios, despre acesta că „e alergic la frumos”. „Din punct de vedere tehnic, își împinge dansatorii dincolo de limite și niciodată nu li se permite să fie pur și simplu frumoși. În schimb, au dreptul de a fi amuzanți. Mats Ek are un simț al umorului aproape violent”, spune Lesley Leslie-Spinks.
Acum, la 71 de ani, Mats Ek așteaptă cu nerăbdare retragerea pe care și-a programat-o din timp, în așa fel încât să poată duce la capăt toate proiectele promise. După aproape jumătate de secol de creație intensă, își dorește să spună „stop”, înainte ca altcineva să-l sfătuiască să o facă.
În primavăra aceasta, la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, Mats Ek a primit Premiul Europa pentru Teatru și a prezentat una dintre ultimele sale creații, „Axe”. Înainte de a-și înceta activitatea profesională, Mats Ek revine în România, în cadrul Întâlnirilor JTI, alături de Ana Laguna, dansatoarea care i-a fost muză și care apoi i-a devenit soție. Pe 7 și 8 octombrie, la Teatrul Național din București, Ana Laguna și Mats Ek vor dansa împreună în spectacolele „Cartoful” și „Amintirea”, ducând mai departe ideea conform căreia vârsta nu este o barieră imposibil de depășit, chiar dacă vorbim despre dans, o artă atât de fragilă, adeseori de necuprins în cuvinte, o artă prin excelență a prezentului așa cum o numea Mats Ek în conferința care i-a fost dedicată la Craiova.
Print