Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Max Reinhardt…
„Cred în nemurirea teatrului. E cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzuna și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor.
Totuși, arta actorului constă în eliberarea lui concomitentă de convenționala comedie care este existența noastră, căci misiunea actorului nu e de-a se travesti, ci de-a se descoperi.
Astăzi putem trece Oceanul cu avionul, putem auzi și vedea ce se întâmplă de cealaltă parte a lui. Dar drumul care duce spre noi înșine și spre semenul nostru de află la mii se ani lumină. Actorul face pași înainte pe acest drum. Ținând în mână făclia pe care i-a încredințat-o poetul, el pătrunde în tainele neexplorate ale sufletului omenesc, pentru a se metamorfoza în taină și a se arăta din nou cu mâinile, cu ochii și cu gura pline de minunății.
El este în același timp creator și obiect creat, el este omul care se înalță și granițele cele mai îndepărtate dintre realitate și vis, iar picioarele lui se afundă în pământul ambelor împărății.
Forța de autosugestie a actorului este atât de mare, încât el poate realiza nu numai metamorfoze psihice, dar, fără cel mai mic artificiu tehnic, transformări efective ale trupului său. Și dacă ne gândim la aceste miracole care s-au produs din toate timpurile și în toate locurile, dacă ne gândim la aceste ființe simple care participau la spectacolele Patimilor cu atâta imaginație, încât mâinile și picioarele lor purtau răni și ochii lor puteau plânge cu adevărate lacrimi de sânge, îți poți da seama până în ce regiuni misterioase poate conduce arta dramatică. Acest fenomen îl descrie Shakespeare când afirmă că actorul își poate modifica în mod vizibil chipul, aparența fizică, atitudinile, în sfârșit, ființa întreagă, că poate să plângă… și să-i facă pe alții să plângă urmărind destine cu totul străine lor sau pe care le-a făurit imaginația poetului.”
(Fragment din volumul „Max Reinhardt 25 jahre Deutsches Theatre”, München, 1930, traducere de Constanța Trifu)