Mesajul postat de Oana Pellea pe Facebook săptămâna trecută a făcut înconjurul României. Toată lumea a numărat cele peste 1500 de like-uri, cele peste 500 de distribuiri, plus multele comentarii – Facebook-ul a pătruns într-o asemenea măsură în viața noastră, că like-urile au ajuns unul dintre cele mai serioase sisteme de referință. Dincolo de adevărul de netăgăduit al cuvintelor actriței, de tristețea din spatele lor, care arată din nou și pentru a câta oară frumusețea și verticalitatea unui om, deranjant în toată această poveste e felul cum s-a folosit, iar și iar, presa românească de un prilej de a stârni puțin scandal.
„Mesaj dur postat de Oana Pellea”, „Află ce mesaj a postat Oana Pellea”, „Postarea prin care Oana Pellea îi face de râs pe spectatorii care…”, „Mesajul dur postat de Oana Pellea. Aviz snobilor care se dau intelectuali”, „Oana Pellea enervată de spectatori. Uite mesajul actriței!”, „Oana Pellea își varsă supărarea pe… Facebook” sunt doar câteva din titlurile care au curs peste tot pe unde au putut să curgă.
Problema telefoanelor mobile care sună în timpul spectacolului este una veche și n-am să vorbesc acum despre lipsa de respect pe care o presupune faptul că nu faci minimul efort de a opri această minune a secolului când intri în sală sau când auzi vocea aia care te roagă politicos să închizi telefonul mobil (ba, culmea culmilor, uneori nu-l închizi nici după ce a sunat o dată… am fost martoră la asemenea cazuri). Iar ce a scris Oana Pellea în acea seară și a stârnit atâtea reacții este și justificat, și cu gust amar, mai ales când vine de la un asemenea artist: „Azi, în timpul spectacolului, am vrut să plec acasă. La al treilea telefon ce suna în sală… am vrut să plec acasă! Nu am făcut-o din respect faţă de ceilalţi spectatori şi din respect faţă de partenerul meu de scenă… dar… am vrut realmente să plec acasă! Ce trebuie să facem ca să vă convingem să închideţi telefoanele? Dacă nu îi respectaţi pe cei ce sunt în scenă… barem pe cei ce sunt în sală. Păcat. Mare Păcat. Trist.”
Problema și mai întristătoare încă în cazul de față este că imediat ce a simțit posibilitatea de scandal, presa noastră a devenit brusc interesată de cultură. Aruncați o privire pe ziarele și pe site-uri televiziunilor și vedeți cât spațiu alocă zilnic culturii. Câți sunt interesați cu adevărat de o premieră de teatru. Ei bine, când Oana Pellea s-a supărat ziarele au explodat. Pe bună dreptate, veți zice, dar la o a doua privire veți observa că nu tristețea unui artist i-a interesat, ci posibilitatea de a face rating. Iar asta se vede din agresivitatea titlurilor și din stilul tabloid în care a fost preluată știrea în cele mai multe dintre cazuri. Apetența pentru scandal… Acea apetență care se observă în aproape orice material de presă. Pe ideea că de asta este interesat publicul.
Nu știu de ce îmi imaginez că un om care scrie un material ce se cheamă „Când MOJICII MERG LA TEATRU! Vezi GESTUL care A ENERVAT-O la culme pe actrița OANA PELLEA!” și-a auzit măcar o dată clinchetul vesel al telefonului în timpul unui spectacol, asta dacă a făcut efortul de a călca într-o sală de teatru…
Aceiasi lipsa de respect, aici doar fata de spectatori, se manifesta si in cinematografe cand, pe langa sonerii, lumina ecranelor tot mai mari ale smartphonurilor, fac filmul tot mai greu de urmarit.
Telefoanele care suna in timpul pieselor de teatru transmit urmatorul mesaj: “Ce daca sunt nesimtit, tu si altii ca tine trebuie sa ne suportati… sic!” Nu inteleg totusi de ce mai vin la teatru, presupun ca din pur snobism si doar pentru imagine. Asadar suferim de fariseism pe toate coordonatele. Pacat!
Iarta-ne Oana Pelea !! Asa arata o societate in care familia si scoala nu mai fac nimic sa educe.
Atata timp cat guvernele se ocupa numai de hotia acestei tari, nu cred ca educatia,emanciparea si scoala vor mai avea succes prioritate ca sa nu mai vorbim de investitii in aceste domenii, vor suferi la nivelul pe care cu totii observam consecintele, doamna Oana Pelea este printre putinele doamne influente ale acestei tari distruse si inrobite de incultura,ignoranta si ca sa nu mai vorbim de dezastrul educatiei din familie si de la scoala de unde viitorul cetatean al Romaniei are atata nevoie schimbare ptr a mai putea spune(sper) intr-o zi ca suntem mandri ca suntem romani s-au dragostea nerabdarea de a merge la teatru s-au la cinema cu bune maniere,,,,,,pana atunci va doresc O MARE SCHIMBARE DE CARE ARE ATATA NEVOIE ROMANIA CA DE AERUL FARA DE CARE NU AM PUTEA SUPRAVIETUI . NUMAI BINE ROMANIA SI NU UITA SA-TI RESPECTI ARTISTII FARA DE CARE O TARA AR FI MOARTA
Trist, ar trebui să funcţioneze un afişaj anexat fumatului interzis……………