„Să măsori de zece ori şi să tai o dată” – cam aşa sună o zicătoare împrumutată din argoul croitorilor, dar care poate fi aplicată fără nicio parafrază şi în teatru. În primul rând să măsori; adică să cântăreşti bine ce vrei tu de la spectacolul tău. De zece ori dacă e nevoie. Iar de tăiat, taie cu încredere ce iese din tiparele acestui singur gând pe care se presupune că ar trebui să îl dezvolte unitar şi consistent actul artistic. Şi dacă porneşti că croieşti un spectacol ca un frac elegant, nu îi mai pune şi pampoane, şi falduri, şi paiete ca de rochie de păpuşă Barbie. Termină fracul şi treci la alt spectacol în lumea de plastic şi silicon.
Andrei Măjeri a conceput un spectacol cu potenţial montând „Meşterul Manole” după Lucian Blaga la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Pornind de la bun început de la conceptul de remix, de reinterpretare şi mizând pe liniile de forţă ale textului, temele general valabile şi mitul creatorului, demersul său artistic are consistenţă şi coerenţă, impresionează vizual şi îi oferă lui Sorin Leoveanu ocazia de a crea, cu adevărat crea, un rol plin de nuanţe, cu sensibilitatea şi forţă, un Manole din care se rup fâşii de îndoială, ego-creator, iubire, credinţă pierdută şi sacrificiu. Alături de el grupul celor trei meşteri – Mihai-Florian Niţu, Cosmin Stănilă, Radu Dogaru – construiesc o scenă a jurământului care vibrează de o energie aparte; aproape tenebroasă. Cu multă asumare, expresivitate şi atenţie unul la celălalt, creează un personaj colectiv puternic precum un pumn în plex, dar cu individualităţi aproape candide. Iar scena cheie de boltă a spectacolului, zidirea în joc a Mirei – Romina Merei – este unul dintre acele momente de teatru care are tot ce îi trebuie pentru a rămâne în memoria afectivă şi vizuală a spectatorilor; intensitate, creativitate, frumos estetic, gând coerent şi o forţă de expresie artistică organică şi fără ostentaţii. La toate aceste piese care compun partea de „frac” a spectacolului se adaugă şi ilustraţia muzicală concepută ca o prezenţă continuă, angoasantă, care completează perfect decorul conceput de Mihai Păcurar ca un joc cu percepţia, cu câteva elemente-simbol şi materiale-capcană.
Dar, pentru că există un mare şi nefericit „dar”, primele două ore de spectacol care dacă şi-ar fi găsit o continuare în aceeaşi notă s-ar fi putut numi „un mare spectacol”, sunt completate de o jumătate de oră de kitsch, glume proaste, un deget vârât în ochi prin proiectarea de imagini cu blocuri, biserici, oameni ai străzii şi tristeţi contemporane picate din jurnalele de ştiri în plin mister şi mit ca de nicăieri şi cu miză mică. Şi de acolo totul s-a dus de râpă. Vrând parcă să suplinească drumul lin şi cu prea puţinul potenţial de controversă de până atunci, Andrei Măjeri alege să murdărească parcă ostentativ finalul, să termine într-o cu totul altă notă şi să intervină brutal, parcă voind să îşi dărâme propria creaţie. Toată intensitatea şi atmosfera construită cărămidă cu cărămidă, scenă cu scenă, ţi se scurg printre degete şi te uiţi cu părere de rău la parada încărcată şi îngroşată de personaje şi replici de-a valma care arată ca o fantoşă a spectacolului care tocmai s-a terminat fără final, fiind urmat de acest extro ca de vlog înzorzonat.
E drept, existau câteva semnale de alarmă care prevesteau picajul pe panta schizofreniei artistice, ca simptome prevestitoare, încă de la început şi camuflate ca intermezzo. Dar scenele consistente şi personajele puternice te făcuseră să uiţi că Găman – Radu Lărgeanu – arată ca Genie, duhul lămpii lui Aladdin, şi că personajul amfitrion al spectacolului – Miriam Cuibus – e Maleficent bucăţică-tăiată. Nici solii lui Vodă – Anca Hanu şi Sânziana Tarţa – care vin cu pistoale şi cântă live şi ameninţă à la Matrix nu prevesteau, totuşi, cataclismul final. De la subtilităţile şi rafinamentul estetic al primei părţi a spectacolului se trece la un Vodă – Ioan Isaiu – cu o perfuzie de sânge albastru la purtător, ca un accesoriu ce strigă pe două picioare „cioacă inteligentă”, la un semn de binecuvântare din leduri mare cât jumătate din tot fundalul, bonsai care ies din trapă cu Manole şi Mira ca un fel de Eden/Purgatoriu/Nirvana/whatever a vieţii de apoi, un arhanghel luminat de proiector şi atât – Cristian Rigman şi un sfat al ţării/sinod de patru băieţi pe role. De ce? Pentru că se poate şi aşa. Păcat că am văzut până atunci că se poate altfel şi mult mai bine.
Efectul acestui final ca nuca în perete nici nu şochează, nici nu vine ca un contrapunct, nici nu actualizează, nici nu impresionează – doar strică. Are efectul unui singur atribut negativ venit după un „dar” într-o înşiruire de calităţi. Şi îţi pare rău când ieşi din sală ca atunci când te uiţi cu drag la un copil inteligent cum construieşte cu castel înalt şi elaborat din cuburi colorate şi înainte să îi pună ultima piesă dă cu piciorul în el şi se bosumflă. Aşa este „Meşterul Manole” de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca; precum o grămadă de cuburi prăbuşite după ce au fost castel.
Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca
Meşterul Manole
Scenariu de Andrei Măjeri, după Lucian Blaga
Regia și ilustrația muzicală: Andrei Măjeri
Decor și video design: Mihai Păcurar
Costumes and styling: Lucian Broscățean
Mișcarea scenică: Sinkó Ferenc
Pregătirea muzicală: Incze G. Katalin
Încălțăminte: Mihaela Glăvan
Imprimeuri digitale realizate la: YOUNG Advertising
Consultant creativ: Liana Martin
Asistenţi de regie: Alexandra Felseghi, Petro Ionescu
Maestru de lumini: Mădălina Mânzat
Mulțumiri speciale: Genoveva Hossu, Paul Pitea, Carmen Cherecheș, Adelina Șulea
Distribuţia:
Manole: Sorin Leoveanu
Mira: Romina Merei
Starețul Bogumil: Ionuț Caras
Găman: Radu Lărgeanu
Întâiul (a fost cândva cioban): Mihai-Florian Nițu
Al doilea (a fost cândva pescar): Cosmin Stănilă
Al treilea (a fost cândva călugăr): Radu Dogaru
Amfitrion spectacol / Doamna lui Vodă: Miriam Cuibus
Vodă: Ioan Isaiu
Solii lui Vodă: Anca Hanu, Sânziana Tarța
Umbra lui Manole: Ruslan Bârlea
Protestatarul / Arhanghelul: Cristian Rigman
Femeile: Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze
Meșterii copii / Călugării: Dragoș Bârlea, Tudor Corb, Teodor Pop-Curșeu și Alex Todea
Print