„Gânduri pentru actor” de Michael Chekhov va apărea în această primăvară, în colecția Yorick a Editurii Nemira, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Vă oferim în avanpremieră un fragment în traducerea realizată de Oana Bogzaru.
Dar Frumusețea? Se spune frecvent că frumusețea este rezultatul obținut din conglomerarea mai multor elemente psihologice. Fără îndoială, este adevărat. Însă actorul care e interesat de exercițiile pentru frumusețe nu trebuie s-o cunoască din punct de vedere analitic sau indirect, ci imediat și instinctiv. Dacă actorul ar înțelege frumusețea ca fiind doar confluența dintre mai multe elemente, s-ar crea o confuzie din care ar rezulta multe greșeli în antrenament.
Înainte ca actorul să înceapă să exerseze asupra frumuseții, trebuie să fie conștient că în ea coexistă părțile bune, dar și părțile rele, adevărul și eroarea, avantajul și dezavantajul. Frumusețea are fețele ei întunecate, la fel ca orice lucru pozitiv. Dacă îndrăzneala e o virtute, atunci nechibzuința și sfidarea fără sens sunt părțile negative; dacă prudența e o trăsătură pozitivă, atunci frica orbitoare e opusul ei și tot așa. Același lucru trebuie spus și despre frumusețe. Adevărata frumusețe își are rădăcinile în interiorul ființei umane, pe când falsa frumusețe o întâlnim doar la exterior. „A fi plin de sine” e partea negativă a frumuseții, precum și sentimentalismul, dulcegăria, narcisismul și alte vanități asemănătoare. Un actor care dezvoltă un simț al frumuseții doar pentru a-și bucura sinele, creează doar o suprafață superficială, o fațadă șubredă. Însă scopul lui este să capete acest simț doar pentru arta sa. Dacă reușește să scoată veninul egocentrismului din simțul frumuseții, atunci e în afara oricărui pericol.
Dar vei întreba: „Cum să joc situații urâte și personaje respingătoare dacă ce creez trebuie să fie frumos? Această frumusețe nu-mi va răpi expresivitatea?” În principiu, răspunsul rămâne același și constă în a distinge între ce și cum, între temă și modul în care o interpretezi, între personaj sau situație și artistul cu un simț al frumuseții dezvoltat și cu bun gust. Urâtul exprimat pe scenă prin mijloace inestetice irită nervii publicului. Efectul unui astfel de spectacol este mai degrabă fiziologic decât psihologic. Forța înălțătoare a artei rămâne paralizată în cazul acesta. Dar, interpretate din punct de vedere estetic, chiar și o temă, un personaj sau o situație neplăcută au puterea să înalțe și să emoționeze publicul. Frumusețea cu care o astfel de temă este interpretată transformă urâtul ca detaliu într-o idee; în spatele detaliului se conturează arhetipul și imediat sunt atrase mai degrabă mintea și spiritul spectatorului, în loc să-i fie zdruncinați nervii.
Un exemplu potrivit pot fi discursurile regelui Lear în care își ocărăște fiicele, aruncând blesteme unul după altul. Luate separat, cu siguranță, nu intră în sfera frumuseții, dar în context, toate creează impresia că acel fragment din piesă este minunat scris. Aici vedem geniul lui Shakespeare care se folosește de mijloace frumoase (cum), ca să expună o temă foarte neplăcută (ce). Acest exemplu clasic ne arată semnificația și utilitatea frumuseții histrionice mai mult decât ar face-o un număr infinit de cuvinte.
Print