„Actor, dansator, fotograf, ființă umană, tată, soț…” așa se descria Mikhail Baryshnikov într-un interviu pentru Vanity Fair, cu foarte puțini ani în urmă. Un artist căruia îi place să îmbine artele, să-și depășească limitele, să clădească lucruri de la zero, bucurându-se parcă de un rezervor de energie inepuizabil. Asemănat adeseori cu balerini celebri precum Vaslav Nijinski sau Rudolf Nureyev, Mikhail Baryshnikov nu s-a limitat la baletul clasic și e recunoscut în lumea întreagă pentru apariții neobișnuite, imprevizibile, care i-au adus și mai multă faimă, precum rolul său din serialul Sex and the City, lucru care ulterior a atras filantropiști pentru organizația lui non-profit, Centrul de Arte Baryshnikov din New York, pe care l-a fondat în 2005. Un centru ce seamănă mai mult cu un spațiu de întâlnire pentru mai multe discipline, job-ul lui de la nouă la cinci atunci când nu se ocupă de propriile proiecte și pasiunea pentru care și-a vândut o parte din tablourile de colecție pe care le deține, motivând că: „Vechea artă ar trebui să facă o nouă artă”.
S-a născut în Riga, în Letonia, într-o familie mai degrabă disfuncțională. Cu tatăl său, un colonel rus, nu s-a înțeles niciodată – „am pus în interpretările mele toate manierismele lui, toate obiceiurile militare”, avea să spună mai târziu. S-a purificat de imaginea tatălui prin artă, însă mama lui s-a sinucis încă de pe vremea când era doar un adolescent. În aceeași perioadă a început să studieze baletul, iar la 16 ani se antrena deja la Institutul Coregrafic Vaganova. În 1967 debuta în „Giselle” cu Baletul Kirov din Leningrad (acum cunoscut sub numele de Mariinsky), iar de aici a început să câștige medalii de aur la diferite competiții internaționale de balet. La sfârșitul anilor ’60 era unul dintre cei mai recunoscuți balerini din Rusia, iar publicul îi admira calitățile care l-au consacrat: tehnica lui excepțională care transforma fiecare mișcare într-o formă perfectă și expresivitatea emoțională atribuită interpretărilor sale.
Deși talentul său a fost apreciat în Rusia, Mikhail Baryshnikov a rămas până în ziua de astăzi reticent față de țara în care a debutat, însă continuă să sprijine cultura rusă inclusiv la centrul său. Nu s-a conformat doar baletului clasic, așa că a plecat în New York să-și satisfacă toate curiozitățile și să lucreze cu George Balanchine și Frederick Ashton, dar și cu alți coregrafi contemporani precum Paul Taylor, Twyla Tharp și Mark Morris. New York-ul s-a transformat în „casa” pe care o mai părăsește din când în când pentru multiplele sale proiecte din Europa, unde lucrează cu regizori de renume. De exemplu, împreună cu actorul Willem Dafoe a jucat în „The Old Woman”, o adaptare după o poveste scurtă scrisă de un avangardist rus Daniil Kharms, cu puternice influențe de suprarealism și absurd în care apăreau îmbrăcați ca niște personaje din commedia dell’arte. Spectacolul a fost regizat de Robert Wilson și prezentat în 2013 la Festivalul Internațional de la Manchester. „E un teatru fizic. Cântăm, dansăm, ne jucăm de-a clovnii. E un amestec straniu de provocări și momente tulburătoare” declara Mikhail Baryshnikov amintindu-și de repetițiile la care lucrau și zece ore, aproape fără pauze. Dar lui Mischa, așa cum i se spune adesea, îi place să treacă dincolo de limitele cunoscute. Mai mult decât rezultatul în sine, la orice proiect îl entuziasmează procesul în sine: „Este entuziasm. Astăzi, de exemplu, o să stau o oră doar să mă machiez. O oră. O oră care nu se mai întoarce niciodată. În acea oră, îmbătrânești.”
„Dansul este obsesia mea. Viața mea.” Așa își rezumă totuși, timpul, alegerile, drumurile, munca, efortul. „Mi-am forțat corpul. Am ajuns până la extreme. M-am operat de 12 ori, forțând și mai mult, fiind puțin inconștient, dar a fost interesant.” A lucrat cu cei mai buni coregrafi din balet și din dansul contemporan, atât în America, cât și în Europa. S-a alăturat instituției American Ballet Theatre, ca mai apoi să cocheteze cu actoria, să creeze White Oak Dance Project împreună cu Mark Morris – o companie mai aproape de dansul contemporan, să ajungă inclusiv în televiziune, să-și înființeze propriul centru și propria linie de parfumuri, numită Misha. Toate, ca în cele din urmă să-și dea seama că nu există perfecțiune: „Perfecțiunea nu poate fi atinsă. E ca un joc de golf. Dar atât timp cât fereastra ta e luminată, poți doar să visezi la următorul pas sau să faci ziua de astăzi mai bună, sau să faci ziua de astăzi să fie mai interesantă decât cea de ieri. [Josepf] Brodsky avea un crez preferat: <<Fii bun! Fii bun cu tine, cu alți oameni, cu tot ce faci! E o regulă a vieții după care ar trebui să trăim. Nu-ți pierde timpul! Fii interesant și interesat!”
La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, vom avea ocazia să descoperim poeziile scriitorului Josepf Brodsky într-un one-man show cu Mikhail Baryshnikov, intitulat chiar „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis. Dar să nu ne fie mare mirarea că, din primele zile, ambele spectacole cu Mikhail Baryshnikov, au fost sold out.
Daniil Kharms! Dam un google rapid si ne lamurim ca este totusi Daniil Harms si nu “un avangardist rus” ci unul dintre cei mai importanti scriitori ai perioadei avangardiste. Tradus, fireste si in romana.