Mircea Ghiţulescu sau teatrul este literatură…

„Este foarte important, în această epocă de imperialism al regiei, să ştim că nu regizorii (sau nu numai ei), ci autorii au reînnoit arta teatrului începând cu Shakespeare şi terminând cu Ionesco sau Beckett. Nu numai că, după Ionesco, nu se mai poate scrie teatru ca înainte, dar nici nu se mai poate juca acelaşi teatru (…). Este suficient să pui în scenă piese de Shakespeare, Cehov, Jarry, Pirandello sau Brecht ca să se schimbe cu totul nu stilul literar, ci stilul scenic. De aceea, am insistat mai degrabă asupra unor dramaturgi care au reformat arta spectacolului decât pe calitatea exclusiv literară a unor autori…”

Cuvintele pe care Mircea Ghiţulescu le scria în Introducerea la volumul „Mari autori pe scenă. De la Shakespeare la Ionesco”, apărut la Editura Tracus Arte, într-o ediţie îngrijită de Cristiana Gavrilă, deschid drumul unei analize de text şi de spectacol de teatru cum prea puţine există în lumea noastră teatrală, de altfel destul de săracă în astfel de studii. Volumul lui Mircea Ghiţulescu, pornind, aşa cum el însuşi mărturiseşte, de la un curs universitar susţinut la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion (volum editat în colaborare cu Casa de Cultură I.L. Caragiale a Municipiului Ploieşti) este, înainte de toate, un foarte util instrument didactic şi apoi, un fel de studiu-oglindă al traseului marilor dramaturgi prin lume şi prin teatrul românesc.

Ca o anti-demonstraţie la celebrul eseu al lui Caragiale „Este teatrul literatură?”, textul scriitorului Mircea Ghiţulescu îşi propune să dovedească tocmai contrariul, şi anume că teatrul este literatură… „A nu citi dramaturgia pentru că <nu este literatură, ci teatru> este un act de superioară ignoranţă pentru că te lasă cu cel puţin jumătate din marea literatură a lumii necitită.” Iar punctul de pornire în această demonstraţie îl reprezintă chiar motto-ul cărţii, aparţinându-i lui Henri Gouhier: „Proba decisivă ce verifică teatralitatea unui text nu e montarea propriu-zisă, ci tocmai cealaltă probă, care este absenţa reprezentării, adică inutilitatea ei.” Analizând în câteva cuvinte evoluţia psihologiei spectatorului de teatru, cu care astăzi „timpul slot machines nu mai are răbdare”, Mircea Ghiţulescu găseşte aici însăşi cheia transformării pe care o suferă textul teatral, pe drumul de la Shakespeare la Ionesco şi descoperă în câteva vorbe esenţiale misterul dramaturgiei: „Fiind <incompletă> (în aparenţă) piesa de teatru te pune în situaţia profitabilă de a face apel la fantezie, cultură şi perspicacitate pentru a adăuga <ceea ce lipseşte>”. Aşadar, receptarea determină tipul de creaţie, opera de artă şi, cu precădere, cea de teatru se supune publicului şi publicurilor, fiindu-şi unul alteia oglindă…

Discursul lui Mircea Ghiţulescu, limpede şi profund, urmăreşte, aşa cum spuneam, traseul marilor dramaturgi pe scena românească. Shakespeare, Molière, Goldoni şi commedia dell’arte, Goethe, Byron, Cehov, Caragiale, Pirandello, Gorki, Alfred Jarry, Brecht şi Ionesco sunt aşezaţi pe rând în contextul vremii lor, în context universal şi românesc. Studiul se adresează deopotrivă cunoscătorilor şi celor care vor să se iniţieze, fiecare dintre autori fiind prezentat pe scurt, în câteva pagini, urmate de mici studii-eseu asupra pieselor, urmate, la rândul lor, de prezentări-eseu ale unor montări după piesa respectivă. Mici istorioare despre mari spectacole, care deja au început să se cufunde în uitare, aşezate faţă în faţă şi trădând viziuni atât de diferite asupra aceluiaşi text, în funcţie de epocă, de spaţiu, de regie şi de orice altceva mai face ca teatrul să fie acea minunată artă a inefabilului.

Un asemenea volum umple, cu siguranţă, spaţiul nostru editorial, sărac în astfel de studii, ce au marele merit că nu lasă să se piardă definitiv montări ieşite de ceva vreme de pe afişe, şi alcătuieşte, în fapt, o mică panoramă a teatrului ultimelor decenii, Mircea Ghiţulescu fiind, de altfel, singurul autor al unei istorii a teatrului contemporan. Singurul regret? Dacă ar fi fost completat de fotografii din spectacolele discutate volumul ar fi fost o mică bijut

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.