Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune, în „Film Corner”, o discuție despre cele mai relevante filme și evenimente cinematografice ale momentului.
„Dacă voi muri înaintea ta, vreau să le spui tuturor cine am fost cu adevărat.” Iată câteva cuvinte care sună aproape hamletian, care seamănă atât de mult cu celebrul îndemn/rugăminte al lui Hamlet către Horațiu, pe care-l roagă să mai rămână o clipă pe pământ după moartea lui și să-i spună povestea. Adevărata poveste… Aceste vorbe spuse odată prietenei ei Nadia Stancioff de către Maria Callas și pasiunea documentaristului Tom Volf pentru personalitatea fascinantă a celei considerate probabil cea mai mare soprană a tuturor timpurilor au dus la realizarea filmului documentar „Maria by Callas”, poate cea mai importantă producție care rulează în această perioadă în cinematografele din România.
Filmul recompune povestea vieții Mariei Callas „La Divina” dintr-o perspectivă interesantă, unind ca într-un puzzle fascinant fragmente de interviu în care se dezvăluie uneori cu o sinceritate teribilă, cu momente prelungite din marile ei turnee și recitaluri, cu multe momente de arhivă personală, fragmente filmate pe vapor, în compania lui Aristotel Onassis, sau momente în care este hărțuită de presă la fiecare prezență într-un nou oraș și multe fragmente din scrisori personale, adresate unor prietene apropiate, în care-și dezvăluie frustrări, spaime și suferințe, citite din off de Fanny Ardant.
Întâlnirea cu Maria Callas din acest film, fie că-i cunoșteai povestea și cariera, fie că o descoperi acum, este absolut copleșitoare în extraordinara ei simplitate. Pentru că ceea ce reușește, înainte de toate, filmul lui Tom Volf este să creeze portretul unei femei atinse de geniu care se zbate întreaga viață într-o teribilă singurătate. Cuvintele ei din scrisori, amintirile despre mama ei, o femeie dură, care i-a marcat copilăria și viața, care a îndreptat-o spre această carieră în care a cucerit lumea, dar a privat-o de căldură, familie, copilărie, tristețea care i se citește în priviri, tristețea pe care și-o mărturisește cu curaj de multe ori, că n-a avut niciodată o familie adevărată și că muzica nu i-a lăsat timp să aibă copii, tristețea singurătății absolute a geniului care nu-și poate afla împlinirea în iubire și care, atunci când crede că a găsit-o, o plătește, de fapt, cu propriul geniu, cu propria voce. Totul e un schimb, pare să fie concluzia finală a acestei vieți sfârșite mult prea repede, la 53 de ani, în apartamentul ei din Paris, în deplină singurătate… Un sfârșit de o tristețe sfâșietoare pentru femeia care era aclamată de săli uriașe în care se aflau mii de oameni, pentru femeia care ani la rând avusese lumea la picioarele ei.
Documentarul urmează aproape cronologic traseul existenței Mariei Callas, urmărind să pună în echilibru cele două laturi ale personalității ei: Maria, de o parte, femeia simplă, fragilă, care tânjește după iubire și după o familie, și La Callas, marea artistă care a cucerit lumea prin forța ei teribilă, prin vocea ei extraordinară, prin frumusețea ei cu totul aparte, pe care ea nu și-a înțeles-o cu adevărat. Câteva dialoguri cu profesoara ei Elvira de Hidalgo, care i-a și rămas prietenă o viață, aruncă o vagă lumină asupra fetiței Maria, cea care se pregătea cu o seriozitate uriașă pentru cariera ce o aștepta. Și apoi, drumul spre glorie… Iar Tom Volf alege să lase întregi, netăiate, multe momente în care vocea ei răsună extraordinar, pe mari scene ale lumii, justificând adorația și fascinația celor care o ascultau în sălile arhipline. Nu lasă deoparte nici primul trist moment din cariera ei, petrecut la Roma, atunci când, a fost nevoită la actul doi să nu mai intre pe scenă pentru că și-a pierdut vocea… a făcut o bronșită peste noapte în camera rece unde a fost cazată și n-a putut cânta decât primul act. Publicul italian n-a iertat-o iar manifestările de violență verbală surprinse de camera de filmat sau titlurile din ziare, dincolo de cruzimea lor, vorbesc despre o lume dispărută… O lume în care o mare soprană era urâtă de mulțime pentru că n-a mai putut cânta, pentru că nu s-au mai putut bucura de vocea ei. Cum vă sună asta azi? În lumea superficialităților noastre?! De altfel, acesta este și mare alt merit al documentarului lui Tom Volf, faptul că surprinde o lume, lume dispărută, o lume în care fanii Mariei Callas – tineri de până în 20 de ani –, în America, stau la coadă nopți întregi, dormind pe jos, pe lângă ziduri, înveliți în pături, ca să cumpere un bilet la recitalul ei… Din nou, cum vă suna asta azi?!
Pe data de 1 a fiecărei luni, revista Yorick vă propune, în „Film Corner”, o discuție despre cele mai relevante filme și evenimente cinematografice ale momentului.
Și din aceeași categorie fac parte și imaginile în care este hărțuită de ziariști, încă de la sosirea în aeroport, felul cum interacționează cu ei, zâmbetul, teama, iritarea…
Însă cu siguranță cele mai valoroase imagini pentru public rămân cele din arhiva personală, imagini intime, în compania prietenilor, cele de pe vas, unde s-a aprins prima scânteie de iubire pentru Aristotel Onassis, o iubire ciudată, amară, care pe ea a chinuit-o o viață și care s-a sfârșit – dacă e posibil așa ceva… – printr-o prietenie puternică, după trădările lui repetate, după căsătoria lui cu Jacqueline Kennedy, căsătorie care pe Maria Callas a aruncat-o într-o adevărată depresie. Și poate una dintre cele mai frumoase imagini din film, pe care n-o poți uita multe zile la rând, este una dintre ultimele secvențe, cu ea la piscină, împreună cu cățelul, o Maria Callas care aproape că nu mai seamănă cu ea însăși, iar în spatele ochelarilor ei cu ramă groasă se zărește o tristețe adâncă. Acea tristețe care învăluie ca un abur filmul și întreaga ei personalitate, din care acest documentar nu lasă să se întrevadă, de fapt, decât frânturi… și acesta este și meritul lui, că, în ciuda imaginilor care dezvăluie, țese o pânză de mister cu mult mai valoroasă, pe care o iei cu tine atunci când ieși din sala de cinematograf și te (re)îndrăgostești de Maria Callas, „regina” care a trăit și a murit într-o singurătate absolută.
Print