Zilele acestea s-ar împlini un veac şi jumătate de la… începutul unei cărţi celebre, scrise de un francez vizionar. O filă de jurnal imaginar desprinsă din „Insula misterioasă” a lui Jules Verne consemna: 25 martie 1865 – Deasupra apelor pustii ale Oceanului Pacific, un balon cu aer cald pluteşte în derivă pe cerul negru, dus de colo-colo de un uragan puternic. Cartea însăşi are o doză de mister, căci romanele lui Jules Verne au ca laitmotiv mişcarea, or, aici, vorbim despre izolare. Aceasta devine însă motorul unei frumoase demonstraţii, emblematică pentru un demn urmaş al Secolului Luminilor: omul înzestrat cu cunoaştere poate schimba lumea sălbatică în civilizaţie.
„Insula misterioasă” a fost publicată mai întâi în foileton (1874 – 1875), apoi în volum, vândut în aproape 50.000 de exemplare numai în timpul vieţii autorului. Pornind de la ideea că ştiinţa nu are valoare doar prin cercetare teoretică, ci mai ales prin aplicare practică, romanul musteşte de învăţăminte din geografie, chimie, botanică, zoologie, geologie. Posibil compendiu al cunoştinţelor de secol XIX şi, de ce nu, punct de plecare al oricărui manual… for dummies, valabil şi în prezent. Fiorul aventurii îndulceşte, însă, pedagogia. Ceea ce pare a sta şi la baza curajoasei alegeri repertoriale a Teatrului „Ion Creangă” din Bucureşti.
Data de 17 martie 2015 nu a reprezentat doar premiera „Insulei misterioase”, ci şi startul unui maraton de zece spectacole, pe care instituţia le-a dedicat Zilei Internaţionale a Teatrului Pentru Copii. Celebrat ca în fiecare an pe 20 martie, evenimentul a marcat încă o aniversare: o jumătate de secol de la înfiinţarea ASSITEJ, prestigioasa Asociaţie Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, organizator – cu această ocazie – al campaniei „Du un copil la teatru”. Şi, duşi sau aduşi, copiii chiar vin la teatru. În fond, „Insula misterioasă” urmează unui alt celebru roman, „Robinson Crusoe”, şi precede o serie nu mai puţin vestită de filme, „Indiana Jones”. Iar fantezia, aventurile şi suspansul continuă a fascina generaţii după generaţii, prin temele lor generoase – curaj, ştiinţă, natură, umanitate.
Ca urmare, demnă de toată atenţia este producţia Teatrului Creangă, prin modul ingenios şi lucid în care este adaptată povestea pentru timpurile noastre. Câte din calităţile intrepidelor, serioaselor, aproape puritanelor personaje ale lui Jules Verne mai au azi darul de a trezi interesul publicului ţintă? Dramatizarea experimentatei Elise Wilk biruieşte posibilele obstacole printr-o simplificare maximă. Deja menţionata filă de jurnal continuă astfel: Balonul are cinci pasageri – inginerul Cyrus Smith, jurnalistul Gédéon Spilett, marinarul Pencroff, Herbert, un orfan aflat în grija acestuia, şi câinele Top. Se renunţă la afro-americanul Nab, un sclav eliberat, personaj ce a stârnit recent o serie de discuţii despre „corectitudinea politică” a autorului, care a trăit într-o vreme când acest concept nu exista. Câinele Top se sublimează într-o imagine digitală, urangutanul Jup este complet eliminat, iar multe din peripeţiile naufragiaţilor sunt condensate pentru bunul mers al lucrurilor pe scenă. Poate fi frustrant pentru cunoscători, dar foarte tinerii spectatori sunt fermecaţi.
Cezar-Vlad Popescu
Imposibil de realizat cu tehnici scenografice tradiţionale, din cauza sumedeniei de schimbări de decor, spectacolul se materializează prin tehnologie, una de care Jules Verne ar fi fost mândru. Regizorul Theodor-Cristian Popescu îşi alătură o echipă de profesionişti ce dau forma concretă poveştii. Scenograful Mihai Păcurar construieşte două spaţii adiţionale, folosind neconvenţional sala teatrului. Punctul de interes al acţiunii se deplasează de la o scenă la alta, eroii sunt adesea la o palmă distanţă de public, iar imaginile şi sunetele întregesc atmosfera. Proiecţiile video inspirate din grafica jocurilor pe computer, familiare publicului, îmbracă ilustrativ şi convingător întâmplările. Misterul e sporit prin clarobscur şi prin alternanţa de culori într-un light-design inteligent semnat Lucian Moga, dar, mai ales, prin sound-designul expresiv al compozitorului Yves Chamberland. (Cine a avut norocul de a ajunge în insule – misterioase sau nu – va regăsi bucuria sonorităţilor vii ale acestor locuri…)
Ultima filă din jurnalul evocat în spectacol sună astfel: Balonul nostru s-a prăbuşit pe-o insulă şi nu îi ştim coordonatele… În ultimele zile, aici ni s-au întâmplat cele mai ciudate şi mai neaşteptate lucruri. Ne-am hotărât că vom supravieţui. Schematizate, personajele dramatizării supravieţuiesc romanului, prin trăsături definitorii, precupeţite de regizor şi actori. Cezar-Vlad Popescu îl interpretează pe inginerul-savant Smith, asumându-şi rolul de conducător de grup, atunci când deciziile se cer luate. Voicu Hetel construieşte cu umor rolul marinarului Pencroff, dependent de tutun şi-o mâncare bună (atunci când acestea există). Foarte tânărul Mihai Cojocaru are toate datele lui Herbert cel inimos şi bine şcolit, dând ceva emoţii audienţei, atunci când personajul său este rănit. Oliviu-Cristian Bughiu schiţează un ziarist-reporter de război, supus meseriei şi jurnalului pe care îl ţine. Daniel Tudorică se măsoară cu o partitură mult redusă faţă de importanţa lui Ayrton, un bandit abandonat pe o insulă nelocuită, fără a-şi fi pierdut însă valorile umane în izolarea lui forţată. La rândul său, Ionuţ Antonie interpretează un erou a cărui faimă o depăşeşte cu mult pe cea din spectacol: căpitanul Nemo, un prinţ indian izolat voit de lumea pe care o urăşte.
Mihai Cojocaru
Pentru adulţii care îşi pun prea multe întrebări, povestea devine, uneori, greu de urmărit. Să nu uităm, totuşi, că „Insula misterioasă” este un soi de „Star Wars” avant la lettre, fiind o continuare a cărţilor „Douăzeci de mii de leghe sub mări” (unde apare Nemo) şi „Copiii căpitanului Grant” (în care este părăsit Ayrton). Sequel-uri şi prequel-uri, cum s-ar zice astăzi… Publicul ţintă, însă, este captivat. Scenariul conţine destule subiecte de interes (încă) actual: piraţi, submarine, erupţii vulcanice, adesea evidenţiate prin efecte vizual-sonore şi pirotehnice. Iar veacul îşi cere tributul şi, în locul vechiului „pionier”-deschizător de drumuri (termen demonetizat de comunism), apare mult mai atrăgătorul „aventurier”…
Ideea Teatrului „Ion Creangă” de a înfăţişa unor puşti deja obosiţi de dinamica jocurilor digitale povestea unor naufragiaţi harnici şi omenoşi este meritorie. Violenţa, promiscuitatea şi alte metehne contemporane au suficienţi susţinători în media. În schimb, cu sau fără piraţi şi submarine, valorile umane descrise în spectacolul „Insula misterioasă” rămân undeva întipărite în minţile şi sufletele spectatorilor în formare. Şi asta e minunat.
Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti (în sala Teatrului Excelsior)
„Insula misterioasă”, după Jules Verne
Regia: Theodor-Cristian Popescu
Dramatizarea: Elise Wilk
Scenografia: Mihai Păcurar
Light design: Lucian Moga
Sound design: Yves Chamberland
Distribuţia:
Cyrus Smith – Cezar-Vlad Popescu
Pencroff – Voicu Hetel
Herbert – Mihai Cojocaru
Gédéon Spilett – Oliviu-Cristian Bughiu
Ayrton – Daniel Tudorică
Căpitanul Nemo – Ionuţ Antonie
Naratorul – Vlad Corbeanu
Print