Suflet perecheul pereche este un ideal. Unul în numele căruia merită să îţi dai şi viaţa. „Te voi iubi până la moarte!”, „Nu pot trăi fără tine”, „Mor de dorul tău”, „Îţi dau toată viaţa mea!”. Vorbe bine simţie, trăiri curate şi poveşti care se termină cu happy-end. Doar că pentru a ajunge până la „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” este nevoie ca o minimă condiţie să fie îndeplinită: aceea de a supravieţui.
O tânără atrăgătoare îşi încearcă norocul la fericirea casnică. Are 30 de ani, este proaspătă moştenitoare a unei locuinţe, are viitorul în faţă şi vrea să îl împartă cu un soţ pe care să îl iubească. Doar că soarta are alte planuri pentru ea. În spectacolul „Happy end” de Zsolt Poszgai în regia lui Alexandru Bogdan reţeta spre un final fericit este diferită de tot ce ne-au învăţat basmele şi filmele de la Hollywood. Ştim cu toţii că e nevoie de răbdare şi perseverenţă, că există încercări şi capcane, deziluzii şi speranţe înşelate, dar la capătul drumului Binele învinge şi eroii triumfă. Ghinion. Destinul este implacabil şi hazardul, de această dată, contribuie din plin la dezastrele eroinei.
Într-o comedie de bună calitate, cu umor negru şi inteligent, Raluca Aprodu şi Tudor Istodor ne spun povestea celei mai ghinioniste fete din lume şi a celor şase victime ale sale. Şase bărbaţi îşi găsesc sfârşitul în apartamentul moştenit de curând. De şase ori Liz se vede nevoită să sune la Salvare pentru a anunţa un nou deces. Şi niciodată din vina ei. Bunele sale intenţii nu intră în planurile pe care viaţa le are pentru ea. Fostul coleg de liceu, un om simplu, dintr-o bucată, proaspăt văduv şi deloc complicat este răpus de un os de peşte. Contabilul emotiv şi panicos nu poate face faţă extazului sexual şi capitulează într-un splendid atac de cord. Activistul emo, adept al teoriei conspiraţiei preferă glonţul de pe ţeava pistolului unui viitor ameninţat de meteoriţi şi poluare. Instalatorul jovial şi pudibond cu bun-simţ şi glumeţ face cunoştiinţă cu voltajul de 2.20. Poetul în pijama fugit din sanatoriu se dovedeşte neînţeles ca orice poet şi îşi ia zborul de la fereastră. Chiar şi ultima soluţie extremă este inutilă – vagabondul cu adresa sub podul oraşului pe care tânăra este gata să îl accepte ca soţ în disperare de cauză face greşeala de a scoate un cuţit căruia tot el îi cade victimă. Ce mai e de făcut? Zicala „calci peste cadavre” îşi are rostul, dar când numărul lor creşte îngrijorător, nu mai are niciun haz. Aşa că happy-endul este asigurat de un domn elegant, în costum negru, posesor al unei ustensile de tăiat numită „coasă de buzunar”. Perechea ideală pentru această văduvă devenită neagră încă înainte de a fi fost mireasă.
Raluca Aprodu, cu feminitate şi fineţe, dozează exact traseul prin viaţă al acestei fete bune, dar fără noroc. De la micile stângăcii ale primei întâlniri şi până la determinarea soră cu inconştienţa a celei din urmă este drum lung. Orice nou bărbat care trece pragul casei sale este prilej de speranţă, dar şi de îngrijorare. Docilă şi plăcută, atentă la nevoile fiecăruia, se adaptează la toate genurile de bărbat. Interpretarea sa are mult haz tocmai prin naturaleţea şi stăpânirea de sine pe care le are cu fiecare în parte. Relaţiile cu partenerul sunt de fiecare dată altele, raportul de forţe se schimbă mereu, însă compatibilitatea rămâne constantă tocmai prin măsura justă prin care amndoi îşi construiesc personajele.
Tudor Istodor a găsit fiecărui personaj cheia potrivită. Din atitudine şi ton alcătuieşte şapte personaje distinte, fiecare cu ticurile sale, cu gesturi proprii, toate cu farmec şi mult umor. Fără tuşe groase, din câteva accente îl caracterizează clar pe fiecare „condamnat la moarte”. Extrem de maleabil şi cu o disponibilitate aparte, cu un simţ bun al replicii şi al ritmului, creează un spectacol în sine din paleta largă de mijloace pe care le foloseşte cu maxim de efect. Aştepţi să vezi ce va face în continuare şi crescendo-ul nebuniei frumoase a personajelor pe care le interpretează este savuros.
Inventivitatea şi umorul lui Alexandru Bogdan stăpânite cu măsură şi maturitate sunt atributele care completează fericit personalitatea sa ludică. „Happy end” este spectacolul ideal pentru spaţiul de la Godot Cafe Teatru. Este exact genul de comedie pe care să o savurezi aşezat confortabil la una dintre mese, înainte sau după cină. Final fericit, aşadar.
Godot Cafe Teatru
„Happy end”, de Zsolt Poszgai
Regia: Alexandru Bogdan
Scenografie şi afiş: Silvana Bratu
Distribuţie: Tudor Istodor, Raluca AproduFoto: Oana Monica Nae
Print
Susa undercover, ca mai toate productiile godot…Palatul copiilor si godot…Mai bine stai acasa confortabil si urmaresti Comedy Central sau un serial Hbo, esti mult mai castigat.Andrei Serban spunea la un moment dat ca decat sa intre la Dineu cu prosti mai bine sta afara in timp ce ploua torential, fara umbrela.Dineu cu prosti asa cum e, o susa cu pretentii, e mult peste 90 % din productiile godot.Nu i mai incurajati ca o sa ajunga toti actorii tineri sa faca doar siropuri digestive din astea second, bune doar pt digestia micului burghez de centru vechi…dupa un schnitzel consumat in prealabil, in aceeasi locatie…
Mai degraba o susa undercover, decat o susa pe zeci de mii de euro la un teatru de stat, unde diferiti regizori monteaza dupa reteta spectacole pe care le-au facut in alte tari. In afara de acest mic comentariu rautacios, tin sa va invit la spectacol si putem discuta pe urma despre cat de susa e.
Domnul regizor?! Bogdan Alexandru, ma enerveaza ipocrizia tinerilor de la cafe godot.Da ziceti odata ce dracu….!, dle e teatru comercial, de divertisment, pentru bani…asta e si politica localului.Nu e nici teatru alternativ, nici experimental, e o afacere…profitabila pt patron si pt sarmanii actori, mai castiga si ei o paine.De specificat ca unii sunt sarmani, altii nu.Dar trebuie remarcat, ca locul nu are nimic din caracteristicile “teatrului independent”.Adica nu se pun in scena texte contemporane, cu mesaj, care au ceva de spus, nu ca n ar exista chiar si comedii de acest fel, de fapt nu se ofera nici o sansa tanarului actor, totul e concentrat in jurul micilor vedete de tip soap, seriale, reclame, telenovele sau de tip “mondenii”si a regizorului de tip chris simion etc.Ce e foarte aiurea, ca acest restaurant a acaparat pta independenta (in randul actorilor pt ca publicul totusi vrea si altceva, de asta totusi mai exista teatrul Act) si impune un anumit stil in randul independentilor, bazat pe punerea in scena a textelor mai mult decat superficiale, scheciuri, parodii, CIOACE cu duiumul s a m d.Basca ca e un talmes balmes, actorii sunt si regizori, dramaturgi si scenografi si de toate.Deci toate ingredientele specifice unei suse.E aceeasi poveste ca la palatul copiilor dar la scara mai mica.Si in final, dlui regizor!? Bogdan Alexandru, daca va referiti la regizoriicare monteaza in strainatate si apoi in romania incluzandu l si pe Andrei Serban sau pe altii, faceti o mare greseala, o mare tampenie de fapt.Ipocrizia de fapt nu e numai in privinta asta, sa nu uitam ca dvs. si multi colegi de ai dvs, actori tineri, lucrati de cativa ani buni, in televiziunea lui “The Baby Broker”, vanzatorul de copii nouazecist, Cristian Burci, prima tv, angajandu va politic in cerintele patronului.Bravo si la mai mare!Si la godot e la fel, tot patron si sa nu uitam, tot cu o frumusete de poveste in spate…Asa ca mai bine la stat dl Alexandru decat la patroni din acestia “independenti…”
Asa este doamna! Tare bine le ziceti!
Alexandru Bogdan este regizor, absolvent UNATC-regie teatru E drept, a terminat si clasa de actorie si un master in arta actorului,tot la UNATC Pustiul asta este o explozie de talent Nu are nevoie de incurajari ,se recomanda singur
Ups!godot a devenit o amenintare pentru piata independenta, asa cum regizorii tineri sunt o amenintare pentru “greii” trecuti de 40 de ani :)Sa-i tocam marunt ,cu tot arsenalul din dotare !:) Amuzant ! Numai un imbecil cu ifose isi poate imagina ca poate opri primavara :)Si mai amuzant este modul in care ne raportam la teatrul independent Independent inseamna afacere Cineva vine cu banuti de acasa,investeste in locatie, in productii, plateste taxe ,ca orice afacere Astfel spus, Godot este singurul teatru independent din Bucuresti Restul”independentilor” mananca banii statului Spectatorul,in functie de stare,alege ce gen de spectacol doreste sa vada Exista public pentru toata lumea Trebuie sa stii sa-l castigi , asta nu presupune sa omori capra vecinului 🙂 Ma opresc aici,e greu sa tastezi cu stanga 🙂
Si totusi, chiar daca subiectul e subtirel, predictibil si repetitiv, spectacolul are un haz sanatos (fara excese si vulgaritati)si pe mine m-a impresionat jocul lui Tudor Istodor, chiar dacă e doar un exercitiu de virtuozitate, ca un examen la actori la UNATC. Cat despre Godot, atacul mi se pare chiar nedrept (ceva in genul intrat cu pusca peste caricaturisti), ce treaba avem noi cu „bucataria” lor si cu ce servesc ei la ei acasa? Nu ne place, mergem la alta masa (Unteatru, de exemplu). Dar de ce simtim nevoia sa ne varsam pe ei frustrarea? Pentru ce ii anatemizam de fapt?
PS: Godot a organizat FNTi, un festival la care a avut acces orice trupa sau actor, nerefuzand aproape pe nimeni care si-a exprimat dorinta de a participa.
Scuze ca revin, dar chiar m-am ambalat. Eu am vazut la Godot (ce-i drept, cu sala un pic mai goala) si piese „grele”: Orfani, Omul perna, Cui i-e frica de Virginia Woolf (cu Ionut Grama, nu Stefan Banica Junior!)
Paul G.spectacolele enumerate nu se mai joaca si sau jucat foarte rar, in cele din urma au fost scoase din program pt ca nu erau “rentabile”.Daca se dorea cafe godot chiar putea fi o alternativa a celor tineri.Sunt convins ca publicul ar fi venit si la piese adevarate nu doar la glumitze ieftine, daca se dorea si daca exista o politica in acest sens.La godot primeaza cantitatea nu calitatea.Chestia cu “asta vrea, cere publicul”nu tine, gustul publicului poate si trebuie sa fie cizelat, mai ales de catre cei tineri.Green Hours asta facea, Teatrul Act face asta in continuare.Iar la Unteatru se pun piese ca la Teatrul Mic, dramaturgie clasica in varianta mini.Semnalul de alarma e ca actorii-regizorii tineri, care ar trebui sa aiba un spirit de revolta, sa schimbe, sa descopere, prefera calea usoara a comedioarelor, ce-i drept, multe dintre ele vecine cu shushanelele, mai sunt si exceptii f.putine…Una e un loc underground si altceva e un local in care se serveste mancare in timp ce actorul joaca.Si apropos de teatru underground sau alternativ, dati mi un exemplu in Bucuresti sau in tara unde se face asa ceva…Va spun eu, nu exista.Toate incercarile in acest sens se prabusesc mai nou in favoarea compromisului.Si asta in principiu datorita tinerilor artisti (sunt si exceptii, putine) nu datorita publicului care asteapta sa fie cucerit, surprins nu sa i se dea pe tava, la reteta, cand vine la un spectacol facut de tineri.E ridicol sa te imbeti cu apa rece la godot si sa pleci acasa fericit ca ai primit cu 50- 100 ron mai mult decat in alte locuri pt ca ai facut “arta”in seara respectiva.Confortul personal (foarte cheap) si nu arta castiga.
Mai copii, voi la godot faceti exact ce fac si batranii (Rodica Popescu Bitanescu de ex.) la Nottara-Lpscani-Evreiesc sau prin alte parti, adica vedeta pe afis, un regizor actor (frustrat cat incape pt ca Serban sau Purcarete nu au observat pana acum ca e “genial”) piesa ieftina si stupida sa nu gandeasca melteanul cand se uita, sa nu cumva sa-i pice greu la stomac, ca nu mai vine a doua oara.cica “primavara nu poate fi oprita…”.doamne fereste, de asa primavara!90 % din spectacolele de la godot sunt mai conventionale si mai babesti decat spectacolele maestrei Bitanescu.
Am vazut si eu spect.Teatral vorbind e f slab, examen de facultate, ca divertisment e ok.Genul Godot e un gen care i se potriveste lui Tudor Istodor pe care l-am vazut la Odeon, Bulandra mai demult in spectacole care nu erau genul lui, in care interpretarea lui trena, dar la cafe godot e ca pestele in apa.E bine cand un actor sau regizor isi gaseste calea.Aveti dreptate Mihaela, Paul fiecare cu stilul si opinia lui.Asocierea cu Charlie H e de noaptea mintii.Mult succes tuturor!