Astăzi, 1 octombrie, la ora 19.00, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” deschide stagiunea teatrală 2014–2015 cu premiera oficială a spectacolului cu piesa „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu. În distribuție: George Costin, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron, Andrei Huțuleac și Mihaela Velicu/ Alexandra Fasolă/ Irina Bucescu. Decorul și costumele sunt semnate de Adriana Grand. Direcția de scenă îi aparține lui Victor Ioan Frunză
„Într-un peisaj teatral schilodit de tăieturi bugetare și nivelare estetică, trupa de elită coagulată de Victor Ioan Frunză se încăpațâneaza să facă Teatru prin excelență – deviza proiectului teatral început acum cinci ani la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu”. Continuând colaborarea cu Adriana Grand, scenograf de o inepuizabilă inventivitate, și cu o echipa omogenă de tineri actori, Victor Ioan Frunză își reafirmă prin această punere în scenă inițiativa de restaurare a valorilor de breaslă începută cu Furtuna de Shakespeare și continuată cu Familia Tót de Örkény István, Scene din viața insectelor (toate la Centrul Cultural „Nicolae Balcescu”), Îngeri în America de Tony Kushner, Tartuffe de J.B.P. Molière și Visul unei nopți de vară de William Shakespeare la Teatrul Metropolis, Dom Juan de J.B.P. Molière la ArCub”, se arată într-un comunicat de presă.
După o perioada de studiu de câteva luni, timp în care s-au lecturat și dezbătut câteva zeci de texte, echipa (care nu are încă un nume, în ciuda faptului că și-a configurat o identitate artistică) s-a oprit asupra comediei „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu. „Râsul comediilor lui Mazilu poate face să se încreţească pielea şi să se zburlească părul”, scria poetul Marius Robescu. Jocul fin între comedie și abjectie a fost unul dintre motivele ce au determinat alegerea textului, fiind totodată un obiectiv urmărit în montarea sa ulterioară. Ca și în alte comedii ale sale, Mazilu reușește aici să jongleze, precum în tehnica cinematografică, cu emoțiile, trecând de la planul strâns, în care râdem de caracterul mărunt, de „prostia”, de „micimea sufletească” a personajului, la planul general, în care fresca societății pe care o alcătuiește totalitatea tipurilor ilustrate în piesă e cutremuratoare. La fel cum imaginea unui om care se impiedică pe drum e caraghioasă, în timp ce imaginea unui popor care se împiedică pe drum e tragică. În spectacol, aceste „jocuri de cameră” sunt făcute posibile de inedita soluție a scenografei Adriana Grand, care se ridică din nou la înălțimea reputației. Diversele spații sunt ilustrate prin intermediul unui „mobilier magic”, care sub aparența austeră a unei garnituri de sufragerie, se transformă după necesități, sugerând când un interior de birou de cooperativă, când o garsonieră săracăcioasă, când apartamentul unor parveniți, când braseria de unde se vede crucea de pe Caraiman. Autorul, prin excelență ludic, își întâlnește în Adriana Grand un partener de joacă pe măsura sa.
De asemenea, în această montare se remarcă o altă întâlnire fericită – aceea între meticulozitatea caracteristică echipei lui Frunză (manifestată în integralitatea expresiei artistice – abordare a rolurilor, execuție, rostire, etc) și aceea a autorului, ambele părți având, fără îndoială, un cult al cuvântului. De altfel, Teodor Mazilu afirma despre sine: „Gândul că undeva e o frază superficială nu mă lasă să dorm”. Actorii impun personaje puternice, animate de o scânteie vitală, care în momentele celei mai joase abjecții dublează banalitatea mărunțimii omenești de o candoare și impetuozitate care le conferă un suflu dramatic shakespearian. Un teatru viguros, fără a fi lipsit de subtilitate. O oglindă în fața lumii românești de ieri și de azi.
Print