Trupuri zvelte în mişcare. Carne fermă dezgolită. Semiîntuneric, fum, alcool, culori. O trompetă, un pian, o întreagă orchestră, voci pline de erotism. Corsete, tocuri înalte, pene, paiete, peruci, machiaj, ruj aprins. O lume nebună, nebună, nebună; exotiă, excentrică, excitantă, intoxicată de libertate luxuriantă. Welcome to Cabaret!
Spectacolul semnat de Răzvan Mazilu la Teatrelli este un Golden Twenties Tribute. Timp de o oră şi jumătate eşti invitat în Berlinul anilor ’20 şi, odată cu stingerea luminilor din sală şi aprinderea reflectoarelor pe scenă, devii la rându-ţi un flapper. La fel de neştiutor ca personajul lui Owen Wilson din „Midnight in Paris”, părăseşti astăzi-ul globalizat şi amorţit, simţi cum smartphone-ul ţi se dezlipeşte uşor-uşor de mâna stângă, cum căştile îţi ies din urechi, ochii încep să vadă, îţi aduci aminte cum e să simţi şi să trăieşti nemijlocit de tehnologie – brutal, pasional, la persoana I. Acest efect îl are asupra spectatorilor „Mon Cabaret Noir”. O doză concentrată de stimuli senzoriali de mare voltaj, ce resuscitează pofta de viaţă.
Construit în jurul personalităţii artistei Anita Berber, o veritabilă legendă urbană a acelei perioade, spectacolul spune povestea unei vieţi pline de excese, extravaganţă, curaj, în care limitele existau doar pentru a fi depăşite. Fiecare scenă vorbeşte despre o altă latură a acestei personalităţi cu adevărat fascinante – de la femeia fatală la copilul fragil. Euforia orgiilor şi tristeţea însingurării merg mână în mână. Graficul pe care îl descrie evoluţia spectacolului este o spirală; un twister de dans, muzică live şi imagini puternice. Ramona Ţopescu şi Dragoş Trăistaru au creat un cadru vizual de impact, alcătuit din detalii, materiale preţioase şi obiecte inventate. De la scaunele personalizate cu blană, pene, lanţuri sau dantelă, cada-discoball, masa de toaletă gotică sau haina din peruci blonde, fiecare element scenografic are o viaţă proprie, o identitate, şi un rol bine argumentat în povestea divei de cabaret. Rezolvările regizorale sunt nu doar spectaculoase; nu bucură doar retina, ci răscolesc în mod veritabil simţurile şi stârnesc imaginaţia şi emoţia de tip intelectual. Reţii tablourile în mişcare create de Răzvan Mazilu pentru sinceritatea lor artistică şi pentru densitatea lor. Contrapunctul este bine speculat, echilibrul constant, ruperile de ritm bine plasate, iar firul narativ, chiar dacă insuficient dezvoltat în scenariu, e augmentat prin acţiunile scenice şi astfel devine clar.
Cele patru actriţe sunt, fiecare, o parte din Anita Berber, iar laolaltă, împreună cu Răzvan Mazilu, Anita Berber. Ilona Brezoianu este Anita Berber cea erotică şi perversă, Anca Florescu este Anita Berber cea pasională şi, de ce nu, maternă, Alina Petrică este Anita Berber cea ludică şi sensibilă, Ana Bianca Popescu este Anita Berber cea strălucitoare în lumina reflectoarelor, iar Răzvan Mazilu alter-egoul său masculin. Cu personalităţi artistice diferite, cu atuuri proprii, multă asumare şi încredere în sine, cele patru actriţe au, fiecare, câte un moment care îi poartă amprenta. O reţii pe Ilona Brezoianu în cada orgiastică rotindu-se ritualic, pe Anca Florescu ocrotind o păpuşă inertă, pe Alina Petrică – un Arlechino şugubăţ, emoţionant de trist, şi apoi dezarmant de sinceră cântând Ne me quitte pas în cel mai cutremurător moment al spectacolului, pe Ana Bianca Popescu încadrată în rama ovală de trandafiri albi la songul de final – împlinirea destinului artistic apolinic, dincolo de viaţa diurnă dionisiacă şi Răzvan Mazilu de la înălţimea tocurilor cui, cu corset şi ciorapi de plasă, senzual, felin, cu chip expresiv şi generos cu partenerele sale.
Jocul cu simţurile de la Teatrelli este o reuşită într-un peisaj teatral banal, previzibil şi lipsit de ambiţii. Este o demonstraţie: ce se poate întâmpla când ai un crez artistic, o estetică asumată şi ştii ce vrei să spui prin spectacolul tău. Este entertainment de calitate, care te ia de mână, te ridică din scaun şi te conduce blând către un mesaj limpede, comunicat de la suflet la suflet: trăieşte, trăieşte, trăieşte, indiferent cât de nebunesc ar fi!
Clubul Teatrelli
„Mon Caberet Noir”
Concept, regie, coregrafie, costume: Răzvan Mazilu
Distribuția: Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu și Răzvan Mazilu
Text: Dan Mihu, Salvador Dali, Edith Piaf, Joe Jencik
Sound design: Mihai Dobre, Gabriel Baruta
Decor, obiecte, afiș: Romana Țopescu, Dragoș Trăistaru
Asistent regie-coregrafie: Silvia Călin
Make-up artist: Dora Codita
Light design: Alin Popa
Foto Mihai Benea
Print