Musicalul clasic şi copiii secolului XXI

3stars

Climb every mountain… Să urci orice munte…

Într-o lume aiurea, bezmetică, pe dos, într-o lume în care munţii îşi pun poalele-n cap şi-apoi îşi îngroapă vârfurile în pământ, ca struţul, curajul de a-ţi urma visul până la capăt devine o raritate. Rara avis par a fi cei care urcă munţii vieţii şi aleg calea cea curată spre vârf. Cei care îndrăznesc să creadă în Bine, Frumos şi Onoare… Cei care mai cred în poveşti şi eroi… Cei care mai au visuri… Pe vremuri, copilăria era simbolul sinonim. Astăzi, lexicul pare să se fi schimbat, odată cu înţelesurile cuvintelor, odată cu lumea.

Şi totuşi…

Opera Comică pentru Copii şi Răzvan Mazilu au îndrăznit să-şi urmeze visul. L-au dus până la capăt şi rezultatul se vede pe scena sălii din Calea Giuleşti. Şi se aude. Sunetul muzicii, la propriu, este forţa călăuzitoare – atât în povestea din secolul trecut, cât şi în realitatea  montării de azi. „Sunetul muzicii” este musicalul care – prin poveste şi partitură – a învins vremea şi vremurile.

Bazat pe cartea de memorii a Mariei von Trapp (1949), musicalul „The Sound of Music” este un clasic al Broadway-ului. Compozitorul Richard Rodgers şi textierul Oscar Hammerstein II creaseră împreună musicaluri vestite, precum „Oklahoma!”, „Carousel” sau „Pacificul de Sud”, până la „Sunetul muzicii”, pentru care îi cooptează pe Howard Lindsay şi Russel Crouse ca libretişti. Musicalul spune povestea tinerei Maria, o călugăriţă aspirantă, care devine guvernanta unei familii cu şapte copii (câte note muzicale). Se îndrăgosteşte de ei, dar şi de tatăl lor, văduv, Căpitanul von Trapp. Acţiunea se întâmplă în 1938, în Austria, înaintea anexării la cel de-al Treilea Reich. Căpitanul ar trebui să accepte un angajament în marina germană, dar este un opozant declarat al naziştilor. Împreună cu Maria, pune la cale un plan de-a fugi cu toţii în neutra Elveţie. Cu ajutorul muzicii, reuşesc. Iar dragostea învinge.

Premiera din 1959 a fost un imens succes, în pofida unor cronici negative care îi reproşau musicalului o prea mare dulcegărie, iar spectacolului… comportamentul copiilor din sală, de neoprit ca reacţie. Insuficiente reproşuri, însă, pentru acest titlu care de-abia îşi începea drumul către celebritate. Şase ani mai târziu, „Sunetul muzicii” era ecranizat, cu Julie Andrews şi Christopher Plummer în rolurile principale, iar musicalul devenea un reper pentru istoria genului.

Spre vârf de munte, cerul cuprinzi, prin ploi, furtună, visul tău să-l prinzi…

Cu siguranţă, copiii secolului XXI nu mai înţeleg ce-i cu Austria versus Germania nazistă, Anschluss, al Treilea Reich sau fuga în Alpii Elveţieni şi poate-i mai bine aşa. Dar pot înţelege muzica, dragostea, curăţenia sufletească, primii fiori ai iubirii. Probabil, pe toate astea s-a bazat Opera Comică pentru Copii atunci când l-a solicitat pe Răzvan Mazilu să pună în scenă acest titlu. Aflat la prima colaborare cu instituţia, artistul nu e la prima întâlnire – nici cu un musical celebru, ulterior ecranizat, nici cu un astfel de public. Un public pe care nu-l poţi minţi, nu-l poţi păcăli, după cum el însuşi declară. Aflat în perioada maturităţii sale artistice, Răzvan Mazilu este, la rândul său, un exemplu de curaj întru împlinirea visului: acela de a monta musical în România. De la Timişoara – „Full Monty” la Teatrul Naţional, „Cabaret” şi „Cartea junglei” la Teatrul German de Stat, până la Târgu Mureş – „Femei în pragul unei crize de nervi” la Teatrul Naţional şi apoi la Bucureşti – „Mon Cabaret Noir” la Teatrelli, „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” la Excelsior şi „West Side Story”, o producţie FNT – UNITER, pe scena Teatrului Odeon.

Lista e deja lungă şi, pe lângă tenacitate, mai dovedeşte un alt fel de curaj: acela de a se lupta cu filme muzicale arhicunoscute, cu melodii amprentate de voci celebre, cu imagini fixate pe retină, dar şi cu mijloacele pe care nu le are scena. Aparent, lupta e inegală. Mazilu a găsit soluţia sincerităţii artistice şi a discreţiei regizorale, fără să încerce a copia originalul, fără să încerce nici show off, ci folosind exact acele mijloace pe care i le permitea „plapuma” fiecărui nou proiect: trupă şi scenotehnică. Cucerind, însă, directori de instituţii şi, mai ales, artişti cu puterea sa de a-şi urma visul. To dream the impossible dream… (Versul e din alt musical, dar ce ne-am face fără un Don Quijote pe ici, pe colo, acum sau mereu?)

Montarea de la Opera Comică pentru Copii urmăreşte versiunea original scenică a musicalului, extinsă ca text şi partitură, unele cântece fiind necunoscute marelui public de film. Răzvan Mazilu a păstrat spiritul, fondul clasic din „Sunetul muzicii”, dar i-a dat o formă adaptată spectatorului contemporan, obişnuit c-un alt ritm, cu o altă viteză, un spectator ce nu mai are răbdare (copii şi adulţi deopotrivă), dependent de imagini şi de succesiunea lor rapidă. Lăsându-se cucerit de luminozitatea acestui musical, regizorul îşi îndrumă colaboratorii pe acelaşi drum către lumină, către regăsirea de sine, a candorii şi inocenţei pe care riscăm să le pierdem în viaţă. Împreună cu Sabina Spatariu (decor) şi Eranio Petruşka (video şi lighting design), imaginează o lume fragilă, vulnerabilă, aflată sub ameninţarea Răului. Muzica şi Iubirea sunt salvarea.

Estetic vorbind, povestea scenică are ceva din trecerea de la rigiditatea şi regulile Clasicismului, de la opulenţa Barocului – la ghiduşia şi intimitatea Rococoului. Impunătoarea Mănăstire Nonnberg, unde-o găsim pe Maria, şi apoi casa cea rece a Căpitanului von Trapp se vor încălzi şi colora de râsetele şi cântecele copiilor eliberaţi de severitatea unei discipline prea dure pentru vârsta lor. Spaţiul Operei Comice este eficient folosit: intrarea minunatului cor de călugăriţe se face din sală, printre spectatori, către scena delimitată de vitralii frumos colorate. Curba emoţiei publicului a început să se contureze. Te afli deja în poveste. La finalul spectacolului, după atâtea oscilaţii emoţionale, simţi nevoia, ca la liturghia catolică, să dai pacea celui de lângă tine, vecinului din sală, necunoscut, neştiut, fie şi sub forma unei batiste de hârtie cu care să-şi şteargă lacrimile…

Pe scenă, spaţiul este împărţit pe adâncime, prin rame ce creează efectul de mise en abyme. Imaginile proiectate riscă redundanţa cu versurile cântecelor, dacă n-ar fi amuzamentul recunoaşterii elementelor cheie, ca-ntr-un manual video pentru copii: ceai bun în ceainic, mănuşi căptuşite, flori, fluturi, porumbei şi pisici. Forţa culorilor – adesea pastel – şi a muzicii, regia discretă, dar fermă, precum şi umorul fin, onest al întregului spectacol ţin mereu, laolaltă artiştii. Deşi provin din medii artistice diferite, îi simţi atunci-acolo-împreună: solişti, copii, corişti, dansatori, membri ai orchestrei. Este meritul regizorului, al dirijorului, al asistenţilor de regie, mişcare scenică şi coregrafie, al corepetitorilor şi, mai ales, e… „Sunetul muzicii”.

Cum e şi firesc pentru un astfel de spectacol, Răzvan Mazilu a optat pentru o distribuţie multiplă. Reprezentaţia la care am asistat a avut-o ca protagonistă pe Ana Bianca Popescu în rolul Mariei. How do you solve a problem like Maria? Cum rezolvi o astfel de problemă? Simplu, prin distribuţie. Căci mai presus de ceea ce învăţăm în şcolile de teatru – rol versus personaj, micul sau marele adevăr, asumare şi tot aşa…, Bianca Popescu e… „Maria”. Cea care a crezut în visul ei încă de copil, când petrecea ore în şir la repetiţiile şi spectacolele Teatrului de Operetă din Bucureşti, mai apoi, ca absolventă de Master Arta Actorului la UNATC, susţinându-şi disertaţia cu rolul Velma Kelly din musicalul „Chicago”, apoi jucând o altă Marie în „West Side Story”, tot în regia lui Răzvan Mazilu, pe care l-a mai însoţit şi-n alte musicaluri – „Mon Cabaret…” la Teatrelli şi „Fecioarele noastre…” la Excelsior. Ana Bianca Popescu a luat Premiul UNITER pentru Debut în spectacolul „Numele”, este o foarte bună actriţă, dublată de o foarte bună cântăreaţă, c-o voce specială, ce învăluie, dar, mai ales, dezvăluie profunzimi – de personaj, de personalitate umană. Este o actriţă-zâmbet.

În „Sunetul muzicii” l-a avut ca partener, în rolul severului Căpitan von Trapp, pe solistul Daniel Pascariu, care şi-a construit personajul în două culori. La început, este un tată-militar strict, mult prea iubitor de reguli, ce va deveni, în partea a doua a spectacolului, un îndrăgostit – de Maria, de copii, de viaţă. Însă transformarea nu e perceptibilă. Îi regăsim căldura de-abia ca remarcabil interpret al cunoscutei arii „Edelweiss”, cântecul de despărţire a Căpitanului de ţara sa natală, Austria, simbolizată prin floarea-de-colţ cea rară şi pură. Povestea acestui vals trist compus de Richard Rodgers e tristă, la rândul ei: versurile erau scrise de Hammerstein deja bolnav de cancer, iar „Sunetul muzicii” este ultimul musical la care au lucrat împreună. La câteva luni după premieră, Oscar Hammerstein II se stingea din viaţă.

O prezenţă fermecătoare – ca actriţă şi cântăreaţă – este Irina Sârbu, în rolul Elsei, eleganta parteneră a Căpitanului, posibilă viitoare soţie. Îi stă alături, în contrapunct comic, Valentino Tiron, în rolul prietenului de familie, Max, un clovn în fond şi-n formă. Îmbujoraţi – şi de emoţie (ca actori), şi de aerul montan al locului (ca personaje), cei şapte „copii” (mai mari, mai mici) aduc tinereţea şi bucuria jocului pe scenă. Mădălina Constantinescu (Liesl), Raluca Tudor (Gretl), Antonia Pencu (Marta), Mara Săceanu (Brigitta), Rareş Popa (Kurt), Smaranda Moisescu (Louisa) şi David Jighirgiu (Friedrich), alături de Andrei Mihalcea (Rolf) sunt o explozie de energie – atent controlată şi excelent coordonată. Scenele şi melodiile binecunoscute din film sunt minuţios reconstruite – prin voci şi joc actoricesc – de către „copiii” secolului XXI – pentru „copiii” secolului XXI, chiar dacă vârstele din buletin ne spun altceva.

Voci foarte bune şi în grupul de călugăriţe, şi în cor, sunet echilibrat, niciun accident de lavalieră sau alte dezacorduri, orchestra se aude confortabil din fosă. Ca şi-n cazul altor spectacole muzicale puse în scenă de Răzvan Mazilu, coregraful lasă mai mult spaţiu regizorului. Cele câteva momente de balet au fost intercalate în poveste, respectând structura musicalului. Şi încă o apreciere aparte – pentru traducerea versurilor cântecelor, care au sunat firesc şi cuvintele s-au aşezat frumos pe note. Do-Re-Mi… Responsabil pentru asta: tânărul actor Alex Ştefănescu, experimentat într-ale muzicii, mai cunoscut, poate, pentru concertele sale la  unteatru, în dialog cu chitara lui – „Ziua necunoştinţei” şi „9 piese remixate”.

La Opera Comică pentru Copii, „Sunetul muzicii” e un spectacol sincer, şi emoţionant, şi entuziast – datorită entuziasmului întregii echipe: creatori, interpreţi, producători, personal de sală. E o atmosferă bună acolo, tânără, vie, zâmbitoare. Detaliile organizatorice sunt de remarcat: caiet-program cuprinzător, ghid de etichetă pentru micii spectatori, magazin de suveniruri, tur în spatele cortinei, semnalizarea spaţiilor. Îţi revine speranţa…

După ultimele două experienţe personale în sala de cinematograf, la musicalurile „Mamma Mia” şi „The Greatest Showman”, c-un public relativ tânăr, dar agresiv de needucat, cele trei ore (cu tot cu pauză) petrecute în spaţiul Operei Comice pentru Copii au fost o bucurie. Poate mai e, totuşi, o speranţă pentru viitorul musicalului în România… Poate sunetul muzicii e soluţia… Poate…

OPERA COMICᾸ PENTRU COPII

„SUNETUL MUZICII”, musical de Richard Rodgers

Versuri: Oscar Hammerstein II (traducerea: Alexandru Ştefănescu)

Libret: Howard Lindsay şi Russel Crouse

Regia, coregrafia și costumele: Răzvan Mazilu

Decor: Sabina Spatariu

Video și lighting design: Eranio Petrușka

Asistent regie: Elena Morar

Asistenți mișcare scenică și coregrafie: Theodora Munteanu, Andreea Soare

Pregătire muzicală: Maria Alexievici, Tudor Scripcariu, Abel Corban, Mihaela Neacșu

Conducerea muzicală: Alexandru Ilie / Gheorghe Iliuță

Distribuția (în ordine alfabetică):

Maria – Ana Bianca Popescu

Maica stareță – Ionela Mani

Căpitanul Georg von Trapp – Daniel Pascariu

Max Detweiler – Valentino Tiron

Elsa Shraeder – Irina Sârbu

Rolf Gruber – Andrei Mihalcea

Liesl – Mădălina Constantinescu

Friedrich – David Jighirgiu

Louisa – Smaranda Moisescu

Kurt – Rareș Popa

Brigitta – Mara Săceanu

Marta – Antonia Pencu

Sora Margareta – Andreea Achilov

Sora Sophia – Daniela Cârstea

Sora Berta – Călina Epuran

Frau Schmidt – Otilia Panainte

Franz – Mihai Munteniță

Zeller – Rareș Lucaci

Amiralul von Schreiber – Traian Măicănescu

Corul de călugărițe: Oriana Bîrlădeanu, Francisca Bulai, Rodica Bunea, Diana Hurjă, Melania Gheorghe, Milanka Noveska

Cu participarea Ansamblului de balet şi a Orchestrei Operei Comice pentru Copii

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.