Carevasăzică, Teatrul Nottara se va întoarce la sediul său toamna aceasta, Bucureștiul are câteva spații noi de teatru, căci noul sediu al ArCuB s-a deschis în urmă cu doi ani, producând și găzduind spectacole, și s-a înființat, căci se pare că nu se mai putea fără, și Teatrul Stela Popescu, instituție publică subordonată Consiliului General al Municipiului București, inaugurat în mai cu avanpremiera musicalului „de mare interes, cu dansuri incendiare”, intitulat „Aladin” și astfel prezentat de Smaranda Oțeanu-Bunea, director fondator.
Dintre spațiile private noi despre care tot vorbesc artiștii la cafea, susținând că se pregătesc, nu știu să fi apărut de curând altul decât POINT, care își construiește încet și un repertoriu pentru spectatorul de azi. Festivalul de teatru urban din zona Grozăvești mai are până să se închege, iar Festivalul Mozartissimo, organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, este la început de drum, un început, e drept, cât se poate de promițător.
Este, evident, puțin pentru o capitală în care vara nu prea-ți dorești să rămâi. E și loc, e și nevoie de mai mult. Teatrele de stat sunt, conform tradiției, într-o lungă vacanță, majoritatea cinematografelor istorice sunt închise, în urma expertizelor care au arătat risc seismic, și mai rămân câteva cluburi în care se joacă spectacole. Unteatru, excepția fericită și de data asta, rămâne pe poziții și-și programează în continuare spectacolele și chiar se pregătește de festival pentru sfârșitul lui iulie. Pe poziții rămâne însă și Teatrul Elisabeta, să nu uităm!, pentru cei care freamătă la sloganul „Te bucuri de artă! Te distrezi! Socializezi”!
Oamenii de teatru au intrat în vacanță, se pare uitând de revendicările puse în discuție de fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu. Destul de repede, să recunoaștem. Corina Șuteu, noul ministru al Culturii, vine cu o inițiativă pentru salvarea patrimoniului și se ocupă de fondul Arhivei Naționale de filme. Gabriela Vrânceanu Firea, primărița capitalei, are o problemă – nu știm exact care – cu evenimentele distractive și artistice din oraș și ar vrea să le mai rărească. Pictorul Vasile Mureșan-Murivale a pictat trei săptămâni îngeri în Piața Decebal, faptă pentru care a primit… o amendă de la Primărie.
Ziarele vântură, toate, aceleași știri obosite din clipa în care sunt publicate. Iar pe canalele de știri autohtone nu e spațiu decât pentru „analize” la cald ale evenimentelor arzătoare, „analize” la care comentează adesea oamenii fără nicio competență în domeniu. Bucureștiul respiră fără chef, sufocat la căldură. Doar seara se mai animă în Centrul Vechi și la teresele din cartiere, dar și acolo mușteriii sunt ocupați să urmărească pe mobil ce se întâmplă în Turcia…
Cine trece prin oraș zilele acestea, orașul acesta despre care se tot scrie cu entuziasm moderat că revine la viață, că se apropie de spiritul unei capitale din Europa, nu prea are cine știe ce de ales. Așa sunt verile bucureștene și nimic nu se schimbă, deși ar fi motive de schimbare. Știm asta. O vedem mereu. Vara Bucureștiul este ca satul din poeziile lui Topârceanu. E pitoresc să-ți petreci câteva zile în el, dar nu mai mult.
Teatrul de bâlci, din care se trag atâtea forme artistice ce reapar în discursurile multor creatori de azi, parcă s-a făcut nevăzut. Teatrul documentar și teatrul social, acela care accesează cu mijloacele lui actuale comunități specifice, cel mai adesea marginale, e absent din urbe. Nu prea ajunge în mijlocul comunității pentru drepturile căreia cel mai adesea militează. Ați auzit să se joace ceva în Ferentari, poate chiar pe stradă? Ați auzit să se spună pe vreo scenă, convențională sau neconvențională, povestea cartierului Uranus, de exemplu? Ați auzit de astfel de experimente, care să și atragă un public real? Pe lângă binevenitul festival al statuilor vivante, pe lângă spectacolele de teatru pentru copii din parcuri, ați auzit însă de nenumărate ateliere și cursuri de actorie pentru copii, o nouă modă, probabil oarecum lucrativă.
Simplist spus, întrebarea la care s-ar rezuma această stare ar fi următoarea: N-ar fi mai bine cu decât fără?