Viața unei actrițe ca o poveste. Ardeleancă de la Huedin, Natașa Raab este o prezență artistică puternică și fascinantă. După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1988, la clasa profesorului Mircea Albulescu, destinul său s-a scris de la sine. Înzestrată cu o voce sonoră, cântă jazz și muzică populară încă din timpul studenției. Datorită șarmului (pe care și-l păstrează cu rafinament) a devenit model al Centrului de Creație UCECOM și a colaborat cu Casa de Modă „Venus”, ale cărei prezentări erau realizate de Zina Dumitrescu, în perioada 1979-1988. După ce a devenit angajată a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova imediat după facultate, Natașa Raab și-a urmat chemarea și a jucat pe scene din întreaga țară. La scurt timp, harul său a fost remarcat și recompensat cu Premiul UNITER pentru Debut (1989), pentru rolul Elena Andreevna din spectacolul „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, în regia lui Mircea Cornișteanu. Pe parcursul amplei sale cariere a făcut parte din distribuțiile unor spectacole-fenomen precum „Ubu Rex cu scene din Macbeth”, „Orestia”, „Phaedra” în regia lui Silviu Purcărete. O altă întâlnire memorabilă a fost cea cu regizorul Robert Wilson în cadrul spectacolului „Rinocerii” de Eugène Ionesco, montat în stagiunea 2013-2014 la Teatrul Național din Craiova. Natașa Raab „a avut privilegiul de a trăi foarte multe vieți”, după cum afirmă în interviu. Rolurile pe care le-a avut în teatru și în film și distincțiile primite i-au adus împlinirea profesională și i-au dat puterea de a înfrunta încercările mai puțin fericite. Pentru rolul Mamei din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (regia Adrian Sitaru, 2011) a fost nominalizată pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal într-un film de lungmetraj ficțiune la Premiile Gopo. Iar prin rolul Doctoriței Olga Cerchez din filmul „Poziția copilului” (regia Călin Peter Netzer, 2013) a devenit cunoscută pe plan mondial. A păstrat contactul cu mass-media prezentând evenimente culturale la televizor și moderând emisiuni de radio. Profesor al Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere din Craiova, Natașa Raab are sufletul deschis către tineri, emană energie pozitivă și le oferă îndrumare în urma experienței sale artistice.
Am avut privilegiul de a o întâlni pe Natașa Raab la Brăila, în cadrul Festivalului „Zile și nopți de teatru”, ediția a X-a. După ce a jucat rolul Psihologului școlii în spectacolul „Exploziv” de Elise Wilk, regia Andrei Măjeri, mi-a vorbit cu emoție și răbdare despre noua generație de creatori, despre condiția teatrului și a actorului într-o lume în care urâtul poate fi anulat prin artă.
Cum regăsiți publicul brăilean în atmosfera efervescentă de festival?
Minunat. Același public cald! Cu ani în urmă am fost aici la Brăila și am jucat Romeo și Julieta (regia Yiannis Paraskevopoulos) la Casa de Cultură a Studenților. De data aceasta, însă, am avut norocul să joc pe scena unei bijuterii arhitectonice și de acustică teatrală… Teatrul „Maria Filotti” din Brăila.
Spectacolul Exploziv, în regia lui Andrei Măjeri, a creat contextul întâlnirii dumneavoastră cu generația tinerilor creatori. Prin ce se caracterizează schimbul de energii cu actorii și regizorii noului val?
Având în vedere că pe 15 iulie am făcut 18 ani și jumătate, mă consider foarte, foarte tânără! (Râde.) Lăsând gluma la o parte, mă bucur că destinul a făcut astfel încât să fac parte din acea generație între cei tineri și cei mai vârstnici – sau cei cu mai multe amintiri, cum spun eu. Mă bucur enorm că în acest festival sunt prezenți foarte mulți actori și regizori tineri. Sunt foarte mândră că fac parte din distribuția unui spectacol semnat de un tânăr regizor și, o spun (!), de mare viitor! Pentru că avem de-a face cu o adevărată maree de talente în regia de teatru, așa cum se întâmplă și în regia de film.
În seara aceasta am jucat în regia lui Andrei Măjeri și am văzut un spectacol al lui Dragoș Mușoiu, „Jocul de-a vacanța”, producție a Teatrului de Comedie din București. Acești doi tineri nu bat la porțile afirmării, pentru că deja sunt niște nume cunoscute în peisajul teatral românesc. Dar au ceva de spus și trebuie urmăriți. Pentru mine e o mare bucurie că fac parte din distribuția de la Exploziv alături de cei mai tineri colegi ai mei de la Teatrul Național din Craiova!
Tinerii artiști militează pentru o schimbare în teatrul românesc, căutând diferite forme de spectacol și lucrați cu ei pe scenă. Care este mesajul pe care ei îl transmit prin intermediul spectacolelor lor?
În primul rând, trebuie să se obișnuiască și publicul că piesele clasice pot avea un corespondent în modernitate – cum este „Jocul de-a vacanța” despre care am menționat (jucat în orașul lui Mihail Sebastian). În al doilea rând, tinerii regizori încearcă și reușesc să decodeze un nou mesaj pentru tânăra generație: faptul că teatrul este elaborarea firescului și că artiștii trebuie să aducă în prim-plan acest firesc al societății noastre.
Tinerii regizori încearcă și reușesc să decodeze un nou mesaj pentru tânăra generație: faptul că teatrul este elaborarea firescului și că artiștii trebuie să aducă în prim-plan acest firesc al societății noastre.
Vă aflați la confluența a două generații – cea tânără care aduce spiritul inovator pe scenă și cea a artiștilor cu experiență. Are loc o schimbare în acest moment în teatrul românesc?
Da, există o diferență! Eu, de pildă, sunt o actriță care am fost dotată de la mama natură cu o voce extraordinară și trebuie să fac foarte, foarte puțin ca să am grijă să nu „îngroș” ceva. Elaborarea firescului – acest firesc de care avem nevoie în viața de zi cu zi –, acesta cred că este mesajul teatrului de acum. Să fim cât mai adevărați! Pentru că dacă Shakespeare spunea că lumea e o scenă și noi actori în ea, actorii trebuie să fie firești. Cei care teatralizează viața sunt oamenii de zi cu zi. Dacă am putea să ne transformăm în mici insecte să vedem cum x este invitat la o petrecere și spune că nu va reuși să fie la înălțimea celor de acolo – vom vedea cum el încearcă să fie altcineva. Prin urmare, se caută teatralizarea vieții. Iar teatrul de astăzi, regizorii de astăzi, tânăra generație încearcă să îi convingă pe oameni că teatrul nu este ceva fals. Auzim tot timpul în limbajul cotidian: teatru de acțiune. Nu, doamnelor și domnilor, teatrul este viața ca o oglindă întoarsă pe dos! De foarte multe ori râdem în sală și râdem de noi, de apucăturile noastre, de slăbiciunile noastre, de tot ce este fals în existența noastră. Teatrul este o lecție de viață. Și nu uitați ca atunci când veniți la teatru să vă aduceți și copiii pentru că văzând un spectacol învață cât ar citi zece cărți!
Apropo de reflectarea realității, credeți că publicul din secolul XXI are nevoie mai mult de comedie sau de dramă care să îl trezească la realitate, să îi arate viața așa cum e?
Thalia este o mască: una care râde și una care plânge. Așa e și viața. Viața este râs cu plâns și dacă vreți să traduc pe românește: balegă de mânz. Nu textele de doi lei din așa-zisele manele. Am să-mi permit să vă spun un banc. Știți de ce elvețienii nu au manele? Pentru că nu au dușmani. Și cu asta cred că am spus totul.
Trebuie să tindă tânărul artist să devină actorul total, să-și exploateze toate mijloacele de expresie?
Sigur că un actor care este dotat și cu voce și cu alte aptitudini are un emploi mai larg. Dar asta nu înseamnă că cel care se folosește doar de talentul lui nu este un actor total. Sigur că despre acela care râde, cântă, dansează spunem că este un actor total. Dar, doamnelor și domnilor, credeți în teatru pentru că teatrul este cel care vă învață cum este să trăiești, indiferent de mijloacele de expresie ale actorului. Noi avem privilegiul de a trăi mai multe vieți. Noi suntem vocea cetății. Noi facem bine și rău. Suntem băgați în seamă când politicienii sunt în campanie și își aduc aminte de noi. În rest, suntem doar niște oameni care vorbesc despre viață, despre viața cetății. Noi suntem Actori. Noi suntem Teatrul.
Auzim tot timpul în limbajul cotidian: teatru de acțiune. Nu, doamnelor și domnilor, teatrul este viața ca o oglindă întoarsă pe dos! De foarte multe ori râdem în sală și râdem de noi, de apucăturile noastre, de slăbiciunile noastre, de tot ce este fals în existența noastră. Teatrul este o lecție de viață. Și nu uitați ca atunci când veniți la teatru să vă aduceți și copiii pentru că văzând un spectacol învață cât ar citi zece cărți!
Se resimte vreo lipsă majoră din punct de vedere artistic în teatrul românesc?
Din punct de vedere artistic nu sunt lipsuri. Există doar o mare, mare lipsă de interes a celor care conduc destinele unei națiuni. Artiștii au fost, de când a apărut lumea asta, sărăntocii națiunii. Pentru că noi spunem adevăruri și enervăm; și atunci trebuie să tăcem și să ne „bucurăm” de această lipsă de interes a celor cărora ar trebui să le pese că un actor este un om care trăiește, care trebuie să se hrănească. Salariile și pensiile actorilor sunt derizorii în această țară. Ca și unele spații de spectacol. Peste tot pe unde am umblat în lume actorul nu poate să evolueze decât într-o sală care este ea însăși un eveniment artistic. Așa cum se întâmplă cu Festivalul de la Brăila. Sunt de-a dreptul onorată că am avut ocazia să joc într-o bijuterie arhitectonică pentru că teatrul de aici și acest festival sunt evenimente de excepție.
Noi avem privilegiul de a trăi mai multe vieți. Noi suntem vocea cetății. Noi facem bine și rău. Suntem băgați în seamă când politicienii sunt în campanie și își aduc aminte de noi. În rest, suntem doar niște oameni care vorbesc despre viață, despre viața cetății. Noi suntem Actori. Noi suntem Teatrul.
Relația dumneavoastră cu teatrul după aproape 30 de ani de carieră…
Vocea cetății. Putem să facem și bine și rău.
Are actorul puterea de a salva societatea de astăzi?
Da. El este cel care remarcă ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Actorul – doctorul sufletelor, vocea cetății.
Print