„Nathan înţeleptul”, după Gotthold Ephraim Lessingun, un spectacol al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, realizat împreună cu Teatrul Naţional din Stuttgart, va avea premiera în acest weekend, pe 19 şi 20 septembrie, de la ora 19.00, la Sibiu. Regia este semnată de Armin Petras, unul dintre cei mai importanţi regizori contemporani, care a fost vedeta ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).
Proiectul nu se limitează doar la o simplă punere în scenă a textului, ci urmăreşte scopuri concrete, dimensiunea socială a terorismului şi mai ales a rasismului în aceste două ţări, fiecare cu particularităţile sale. Textul lui Lessing este „tradus” din perspectiva dezbaterilor pe tema violenţei din Europa de astăzi. Pe 17 martie 2016 va avea loc premiera spectacolului la Schauspiel Stuttgart, urmată de o serie de reprezentaţii la Teatrul Naţional din Oslo şi de un turneu în Luxemburg, se arată într-un comunicat de presă.
Distribuţia celor două reprezentaţii de la sfârşitul acestei săptămâni este formată exclusiv din actori TNRS şi beneficiază de participarea extraordinară a muzicianului Marius Mihalache. Scenografia spectacolului este realizată de Dragoş Buhagiar.
În cadrul unei conferințe de presă, care a vut loc la Teatrul Naţional „Radu Stanca” și la care au participat regizorul Armin Petras, scenograful Dragoş Buhagiar şi Constantin Chiriac, director general TNRS, s-a discutat despre acest proiect, unul dintre cele mai importante ale instituției din Sibiu.
Constantin Chiriac a subliniat importanţa colaborării dintre Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Schauspiel Stuttgart.
„Am început acest proiect acum 2 ani şi iată cum spectacolul a prefigurat ce se întâmplă la ora actuală. Vedem cum religii diferite, etnii diferite se întâlnesc şi dau naştere unor fenomene care ne influenţează pe toţi, de aceea avem nevoie de dialog. Despre dialog este vorba în acest spectacol. Armin Petras este unul dintre regizorii cei mai interesanţi pe care i-am cunoscut, ca provocare pentru actori şi ca mod de a face teatru. Este un regizor care iubeşte actorul şi ştie să-l facă pe actor să devină creator, dându-i energii nebănuite”, a declarat Constantin Chiriac.
Lessing își situează textul la Ierusalim, în perioada cruciadelor medievale… Regizorul Armin Petras a fost interesat de actualitatea dimensiunilor politico-sociale pe care piesa Nathan înţeleptul le implică în profunzime. În montarea lui, presonajele lui Lessing se întâlnesc în timpul unui armistiţiu, în recepţia unui hotel, undeva în Europa. Întrebarea legată de condiţiile şi posibilităţile unei coabitări a diferitelor grupări religioase recapătă în contextul politic actual o nouă dimensiune.
La conferinţa de presă, regizorul Armin Petras a explicat că este interesat de actualitatea dimensiunilor politico-sociale pe care piesa „Nathan înţeleptul” le implică în profunzime. „În acest spectacol avem de-a face cu diferite culturi, prin tema piesei şi structura pe care am aplicat-o textului, care duc la o spirală a violenţei ce are de-a face cu situaţia actuală din Europa şi din întreaga lume. Am senzaţia că Europa se reconstruieşte, se va schimba modul de gândire, de aceea ce facem noi pe scenă este un experiment. Este cel mai interesant spectacol la care am lucrat în ultimii ani, iar trupa de la Sibiu este formată din actori excepţionali, rar am întâlnit o trupă care să se bucure atât de mult de lucrul la un spectacol”, a declarat Armin Petras.
La rândul lui, scenograful Dragoş Buhagiar a declarat că acest proiect este o experienţă artistică unică, cu multe momente limită. „Există un Dumnezeu al artiştilor, care a fost alături de noi. Armin Petras face un fel de teatru care mă interesează, de la abordarea textului, care este unul clasic, pe care a intervenit, până la evoluţia repetiţiilor. El se raportează organic la ceea ce se cheamă teatru şi creează un anumit tip de teatru, epurat”, a spus el. „La nivel vizual, am pornit de la un proiect complicat, cu un decor realist, iar în urma discuţiilor si repetiţiilor ne-am întors la ideea de bază, aceea a unui spaţiu care se curăţă de lucruri şi de obiecte inutile”.
Foto Paul Baila