Desfășurată sub titlul Ganymed Nature, abordarea multidisciplinară trezită la viață cu opt ani în urmă de către regizoarea Jacqueline Kornmüller și actorul Peter Wolf în Muzeul de Istorie a Artei din Viena a reunit pentru a cincea oară opere de artă cu literatura, teatrul și muzica. De data aceasta – după Ganymed Boarding (2010), Ganymed goes Europe (2013), Ganymed Dreaming (2016) și Ganymed Female (2017) – tema principală a constituit-o natura.
Şi în acest an, șapte scriitori contemporani au fost invitați să compună câte un text pentru o pictură din colecția muzeului, la libera lor alegere. Scrierile rezultate au fost apoi trezite la viață de către douăzeci și cinci de artiști, chiar în fața operelor de artă selectate. Această producție teatrală performativă derulată în timpul serii, după programul de vizitare al muzeului, este de fapt un „traseu cu mai multe stații”, în care spectatorilor li se oferă libertatea de a decide cât timp vor să petreacă la fiecare oprire. Tablouri de Rubens, Tițian, Pieter Brueghel cel Bătrân, Antonio de Pereda y Salgado și Gillis van Coninxton au constituit, printre altele, sursele de inspirație pentru călătoria literară și muzicală naturistă prin galeriile muzeului. Dacă ultima dată fusese inclusă și o scenă de dans în program, de data aceasta evenimentul s-a rezumat la monologuri și interpretări muzicale.
Dintre contribuțiile textuale – compuse cu precădere de scriitori austrieci precum Franz Schuh, Eva Menasse, Milena Michiko Flasar – se remarcă în special cea realizată de Ahmet Altan, despre care Orhan Pamuk spune că este „unul dintre cei mai importanți scriitori ai Turciei”. Şoapta zăpezii se intitulează monologul scris de celebrul romancier și jurnalist, condamnat la închisoare pe viață pentru presupuse legături cu tentativa de puci din iulie 2016. Textul poetic, extras cu succes din închisoare de către avocatul acestuia, poartă spectatorul printr-o călătorie plină de amintiri prin diverse orașe. Iar punerea în scenă pe pervazul ferestrei în fața picturii Bătrân stând la geam de Samuel van Hoogstraten s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată. Tot în sfera politicului s-a situat și Odiseea lui Rania. Cu ajutorul unui cearșaf ținut în mâini, pe care erau proiectate imagini de refugiați, Rania Mustafa Ali a povestit despre periplul său spre Europa. Tânăra care locuiește de un an la Viena, și al cărei video intitulat „Fuga din Siria” a atins peste opt milioane de vizionări online, a selectat pentru istoria sa pictura Odihna în timpul fugii spre Egipt a lui Orazio Lomi Gentileschi.
La rândul său, textul Consider the Lobster al lui David Foster Wallace a fost pus în relație cu Piața de pește a lui Joachim von Sandrart. Monologul în interpretarea lui Peter Wolf se remarcă nu numai prin conținutul plin de umor, ci și prin atenția acordată costumelor. Căci toga roșie purtată de acesta s-a aflat în deplină concordanță cu homarul de aceeași culoare din tablou. Rămânând în sfera literară, ar mai fi de menționat monologul in vitro al lui Vivien Löschner care a tratat un subiect delicat al „naturii umane”: dorința de a avea copii. Textul declamat în fața tabloului lui Fra Bartolomeo Maria cu Pruncul în brațe capătă o însemnătate simbolică tocmai în zilele noastre, când, conform statisticii, în Europa Centrală mai mult de zece la sută dintre femei se folosesc de metode de inseminare pe cale artificială.
Cu nimic mai prejos au fost cele șase compoziții muzicale. În lucrarea sa Some Way Up Karlheinz Essl a explorat Peisajul de furtună al lui Peter Paul Rubens făcând uz de o paletă largă de sunete electronice inspirate de fenomene naturale precum tunete, vârtejuri de vânt, rafale de ploaie. O interpretare aparte a oferit grupul coral Company of Music care, în timp ce intona o melodie religioasă, a purtat pe brațe un spectator pentru a da viață compoziției Desigur supranatural în fața tabloului Adormirea Maicii Domnului al lui Peter Paul Rubens. Unul dintre cele mai emoționante momente l-a oferit actrița Sona MacDonald în prezența picturii lui Marie Louise Elisabeth Vigée-Lebrun ce o reprezintă pe Arhiducesa Marie Antoinette, regina Franței cu un trandafir în mână. Acompaniată de Manu Mayr la contrabas și de Philip Haas la trompetă, cunoscuta actriță a dat glas cântecului popular irlandez The Last Rose of Summer care dă și titlul secvenței.
Highlight-ul evenimentului l-a constituit amplasarea unuia dintre momentele muzicale deasupra scării principale, pe un pod metalic situat la doisprezece metri înălțime. Pe această construcție ingenioasă duo-ul Die Strottern, compus din cântăreții Klemens Lendl (la vioară) și David Müller (la chitară), a interpretat compoziția proprie Îți place să privești. Apariția cunoscuților muzicieni a cucerit publicul prin felul lor caracteristic de a îmbina melodii vieneze cu jazz-ul. Iar posibilitatea oferită vizitatorilor de a admira în imediata vecinătate picturile realizate de Klimt pe tavanul muzeului, pe când acesta avea numai douăzeci și șapte de ani, a fost momentul de apogeu al serii.
Print