Partener de mulți ani al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, editura Nemira, aduce și în acest an trei volume de excepție, publicate în colecția Yorick, care vor fi lansate în această săptămână, la Librăria Habitus din Piața Mică.
Primul dintre evenimente va avea loc marți, 14 iunie, la ora 11.00. Reputatul critic de teatru şi scriitor, George Banu, îl va avea ca invitat special în cadrul unei conferințe, pe regizorul Thomas Ostermeier, care va primi în acest an și o Stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu. În cadrul conferinței va ave loc și lansarea volumului „Teatrul și frica” de Thomas Ostermeier, în traducerea lui Vlad Russo, apărut la editura Nemira. Volumul, care apare în limba română la doar câteva luni după ce s-a tipărit în Franța, reunește pentru prima dată conferințe și comunicări susținute de cunoscutul regizor german Thomas Ostermeier despre teatru. Lucrarea, ilustrată cu imagini color din creația scenică a autorului, se deschide cu un subsțial dialog între cunoscutul creator și reputatul critic de teatru și scriitor George Banu, care semnează și postfața.
A doua zi, pe 15 iunie, de la ora 11.00, FITS a dedicat o conferință specială colaborării cu editura Nemira începută în urmă cu mulți ani de Valentin Nicolau și Constantin Chiriac. Conferinţa cu titlul „Mari întâlniri teatrale la FITS şi sfertul de secol al Editurii Nemira” va fi moderată de George Banu, unul dintre cei mai importanți autori publicați de Nemira, și îi are ca invitaţi pe Constantin Chiriac (Director FITS), Ana Nicolau (General Manager Editura Nemira) şi Monica Andronescu (coord. colecţia Yorick). În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul „Convorbiri teatrale. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu” de George Banu. Convorbirile teatrale oferă cititorilor posibilitatea unui voiaj în arta teatrului de azi, având drept călăuză pe marii artiști a căror operă le confirmă discursurile, iar acestea le lumineaza spectacolele. Ambele sunt indisociabile, reciproc necesare. George Banu este ghid și partenerii lui sunt artiștii festivalului: Felix Alexa, Eugenio Barba, Klaus Maria Brandauer, Dragoș Buhagiar, Constantin Chiriac, Alexandru Dabija, Pippo Delbono, Emmnuel Demarcy-Mota, Lev Dodin, Declan Donnellan, Benard Faivre d’Arcier, Jean-Jacques Lemêtre, Krystian Lupa, Piotr Skiba, Mihai Măniuțiu, Wajdi Mouawad, Silviu Purcărete, Peter Stein, Erhard Stiefel.
Ultima lansare din cadrul Festivalului, are loc pe 17 iunie, de la ora 13.00, și este dedicat evenimentului editorial al acestei primăveri, apariția volumului „Istoria teatrului universal, ediție ilustrată” de John Russell Brown (coord.), ediție Oxford, traducere de Dana Ionescu, Adriana Voicu și Cristina-Maria Crăciun. Invitați la lansare sunt George Banu, Ana Nicolau şi Dana Ionescu (redactor şef Editura Nemira). Instrument indispensabil pentru oricine studiază azi artele spectacolului, într-o țară în care se tipăresc rar sinteze, lucrarea publicată acum în premieră în limba română constituie o incursiune mai mult decât necesară în istoria, știută și mai puțin știută, a teatrului. Volumul, unul dintre puținele de gen din biblioteci, este opera unor distinși experți și apare însoțit de numeroase ilustrații. Pentru practicienii și teoreticienii teatrului, pentru studenți profesori sau pur și simplu spectatori, „Istoria teatrului universal” reprezintă o sursă esențială.