Foarte adesea când scriu despre un nou spectacol semnat de Vlad Massaci simt nevoia să reamintesc că regizorul este unul dintre cei mai consecvenți promotori ai primenirii repertoriului teatral românesc în ultimele două decenii.
Avantajat de o foarte bună cunoaștere a limbilor engleză și germană, cu confirmate înzestrări de traducător de literatură dramatică (să reamintesc că prima lui opțiune au fost studiile filologice), Vlad Massaci a tradus și montat un număr însemnat de texte de teatru din spațiul germanic și anglofon. Și totuși, periodic, regizorul operează câte o breșă, se întoarce la repertoriul clasic, cu o preferință evidentă pentru literatura dramatică franceză. Să fie oare vorba despre nostalgia tinereții, despre dorința reîntoarcerii în timp, atunci când, aflat la primii pași în profesie, punea în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț Romanțioșii de Edmond Rostand? Posibil.
De data aceasta, Vlad Massaci a optat pentru Marivaux, iar profesorul de literatură care sunt nu a putut decât să se bucure că un regizor de bună condiție profesională a spart nedreptul embargo de care are parte, pe scenele din România, opera unui mare dramaturg și romancier din secolul al XVIII-lea. Încă și mai mare bucuria că Vlad Massaci nu s-a oprit nici la Le Jeu de l’Amour et du Hasard, nici asupra altei piese, cea intitulată La double inconstance (în stagiunea trecută aceasta a fost pusă în scenă la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila de Sânziana Stoican, sub titlul Prințul nefericit), singurele despre care superficialii spun că ar fi cu adevărat valoroase, ci la Disputa, excelent tradusă în românește de Doru Mareș.
A fost o vreme când așa-numita critică de specialitate, adică cea specializată pe literatura franceză, a căzut în greșeala de a susține sus și tare că da, e foarte adevărat că Marivaux a scris peste 30 de piese, însă în vreo 28 nu a făcut decât să repete ceea ce a spus în Jocul dragostei și al întâmplării și în Dubla nestatornicie. Nedreptatea a fost reparată de un superb eseu ce i-a fost consacrat lui Marivaux de Georges Poulet în celebrele sale Etudes sur le temps humain în care criticul insistă asupra faptului că dramaturgul surprinde ca nimeni altul momentul în care ființa umană își descoperă semenii și se descoperă pe sine. Omul are surpriza alterității, a sinelui și a iubirii. Aceasta înseamnă, la urma urmei, marivaudage-ul care apare într-o formă concentrată în Disputa. Un concept despre care a vorbit printre primii Denis Diderot, asupra căruia a insistat și Sainte-Beuve și căruia i-a consacrat un studiu consistent Frédéric Deloffre. Aici, în Disputa, el se asociază, la modul superior, cu mitul lui Narcis.
Marele merit al lui Vlad Massaci este că într-un spectacol care nu durează nici măcar 90 de minute a identificat și exprimat toate aceste teme și motive. Apa, oglinda, acvariul, baloanele, fereastra prin care Hermiane și Prințul îi „supraveghează”, observă pe cei patru tineri supuși unui experiment doar aparent șăgalnic sunt rafinat alese și exploatate de Vlad Massaci și de scenografa Iuliana Vîlsan. Decorul, în varianta în care spectacolul poate fi văzut la Teatrul „Nottara” (fiind vorba despre o co-producție cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad acolo a fost creat un alt decor), seamănă, în minutele de dinaintea începerii reprezentației, cu un tablou din secolul al XVIII-lea. Care se animă în clipele în care intră în scenă Hermiane, jucată de Isabela Neamțu, și mai apoi Prințul, interpretat de Zoltan Lovas.
Care e tema disputei dintre cei doi? Cine trădează primul. Femeia sau Bărbatul? Este aceasta o constantă, trădarea, nestatornicia (un descriptor al marivaudage-ului) sunt oare vechi de când lumea? Așa începe experimentul la care sunt supuși Eglé (Cecilia Donat), Azor (Alex Mărgineanu), Adine (Cristina Juncu) și Mesrin (Răzvan Bănică). Supravegheați de Mesrou (Călin Stanciu) și de Carise (Anca Bejenaru). Hronicul și cântecul vârstelor. Efuziune și înțelepciune. Nebunia iubirii și demența nestatorniciei. Mirarea, zăpăceala, imposibilitatea controlului de sine. Amețeala și dezmeticirea. Toate jucate cu foarte multe nuanțe de cei patru tineri actori din distribuție cărora le dau replica maturitatea, cinismul, revolta maturilor interpretați și ei cu un remarcabil simț al măsurii. Amețeala aceasta și dezmeticirea sunt admirabil surprinse de momentul coregrafic din final, cu lăudabilă măiestrie imaginat de Florin Fieroiu. În sunetele minunatei muzici a lui Vlaicu Golcea.
Teatrul „Nottara” din București & Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad
DISPUTA de Pierre de Marivaux
Traducerea: Doru Mareș
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica: Vlaicu Golcea
Light design: Lucian Moga
Cu: Isabela Neamțu (Hermiane), Zoltan Lovas (Prințul), Călin Stanciu (Mesrou), Anca Bejenaru (Carise), Cecilia Donat (Eglé), Alex Mărgineanu (Azor), Cristina Juncu (Adine), Răzvan Bănică (Mesrin)
Foto: Ciprian Duica
Data reprezentației:14 octombrie 2018
Print