Există în România o inflație de festivaluri. Aproape orice teatru din orice oraș face măcar un festival pe an. Multe dintre ele, prea puțin justificate de o temă anume sau de un concept. Cel mai probabil, pe ideea că denumirea de „festival” va funcționa ca piramidonul dat cu sirop și lumea va veni la teatru, mai ales că, de obicei, „festival” înseamnă și vedete de la București invitate.
Festivalul Gala STAR de la Bacău, încheiat săptămână trecută și ajuns la ediția a IX-a, este construit în jurul unei idei bine închegate, dar mai puțin bine reprezentate la noi: one-man show-ul. Din păcate, în afară de Gala Premiilor UNITER, concurs la care toată lumea participă de voie, de nevoie, în România actorii de top sau vedetele nu sunt deloc dispuse să se înscrie în întreceri, motiv pentru care competiția de la Bacău (și nu numai) rămâne deschisă doar actorilor tineri sau mai puțin consacrați. Ceilalți vin cu „recitaluri extraordinare”… Rămâne emblematic gestul lui Ilie Gheorghe de a se fi înscris în concursul primei ediții a acestui festival!
Așadar, nivelul competiției se stabilește în funcție de acești parametri. Dacă, spre exemplu, în ediția de anul trecut nivelul a fost vizibil dezechilibrat, câștigătorul, Attila Harsany practic neavând concurent și fiind, ca valoare, chiar peste categoria „recitalurilor extraordinare”, în acest an selecția realizată de conf.dr. Carmen Stanciu, teatrologul Dan-Marius Zarafescu și criticul de teatru Doru Mareș a propus recitaluri mai echilibrate. Fără însă ca vreunul dintre ele să fie ireproșabil. Cei mai mulți dintre concurenți vin cu propuneri gen Gala HOP.
Puține dintre spectacolele venite la ediția din 2014 de la Bacău au fost mai mult decât simple recitaluri demonstrative, în genul celor adresate „tânărului actor” și asta, pentru că cei mai mulți dintre concurenți confundă sensurile și scopurile. (Și cel mai bun exemplu este însuși câștigătorul premiului pentru cel mai bun one-man show, Cristian Iorga, care a fost la Costinești anul trecut cu un moment asemănător, ușor modificat.) Iar one-man show-urile care nu s-au încadrat la această categorie, care s-au dorit spectacole mai elaborate, n-au convins deloc din punct de vedere al valorii. Cazul cel mai evident a fost al Veronicăi Păpușă, cu „Jurnalul fericirii”, după N. Steinhardt și alte texte și mărturii din închisorile comuniste. Cu o regie și o scenografie sofisticate (multă energie risipită în re-crearea atmosferei din închisoare, publicul intră în sală printr-o ușă metalică, sârmă ghimpată, ecuson de vizitator etc. etc.), spectacolul a fost un exemplu de cum să-ți legi singur pietre de moară de picioare. Și cum să-ți anulezi propria creație… Căci Veronica Păpușă nu a folosit nici un sfert din mijloacele pe care și le-a pus la dispoziție, iar interpretarea ei a rămas în zona artificialului și a demonstrativului.
Și n-a fost singura. Lari Giorgescu în „Poezia visului” produs de UNTEATRU București, după poezia lui Emil Botta, un spectacol de Miriam Răducanu, așteptat cu mult interes de publicul din Bacău, cu atât mai mult cu cât Lari Giorgescu a mai câștigat o dată această Gală și este unul dintre actorii tineri în vogă, a fost o dezamăgire. Motivul? Unul vechi și nou… Creatorii sunt atât de închiși în creația lor, încât mesajul, oricare ar fi el, rămâne lipsit de transparență, rămâne o demonstrație în sine, ce publicului îi este pe alocuri inaccesibilă.
Florina Gleznea, probabil (aș risca și aș spune „cu siguranță”) cea mai bună actriță din concursul de la Bacău, o actriță de forță și de mare finețe, pe care am văzut-o cu mulți ani în urmă, pentru prima dată, în „Cui i-e frică de Virginia Woolf” și nu i-am putut uita interpretarea, pe care am revăzut-o de curând în „Un tramvai numit dorință” și în multe altele și care se numără printre acele actrițe pentru care te întorci în sala de teatru, a ratat pur și simplu. A ratat așa cum se ratează în sport și cum nu credem că se poate rata în teatru. Monologul „Cinci ore cu Mario”, după Miguel Delibes, în regia Marianei Cămărășan, aproape că a lucrat împotriva ei. Nu că n-ar fi avut puterea și inteligența să-l ducă, nu că interpretarea ei n-ar fi fost una de nivel, ci pur și simplu pentru că l-a epuizat în 45 de minute și i-a înțeles greșit ritmul. Toată forța din primele minute, când, în tăcere, așezată pe o scară din lemn, ascultă o melodie și în respirația ei, pe chipul ei, în gesturile ei e atâta „dramă” cât pentru o lume întreagă, se diluează cu fiecare minut, după ce a trecut prima oră, iar textul și regia n-o mai ajută deloc. Mai binele e dușmanul binelui și o anume adecvare la așteptările publicului nu e neapărat de disprețuit. Este posibil ca acest recital să fi fost la primul contact cu publicul, pentru că, cel puțin în ultima parte, era evident că însăși actrița, resimțind energia sălii, îi resimțea lungimile ca pe o povară…
Și Andrei Moșoi, venit de la Berlin și având școala de actorie la Moscova, a picat în aceeași capcană și într-una și mai rea, aceea de a-și etala în primul rând calitățile extraactoricești, în zona circului, a acrobației și a orice altceva mai doriți. Rezultatul a fost un recital eșuat, în care s-au amestecat imagini frumoase cu momente de actorie îndoielnice…
Florina Găzdaru, care a încheiat concursul cu spectacolul „Eu, mama și bunica” după Krzysztof Bizio, a încercat un moment de actorie simplă, clasică, de suprafață, o poveste în trei personaje, la care publicul a reacționat și va reacționa întotdeauna.
În ceea ce-i privește pe cei trei premiați, Katia Pascariu – Marele Premiu, Irena Boclinca – Cel mai bun one-woman show și Cristian Iorga – Cel mai bun one-man show, performanțele lor s-au impus aproape de la sine în acest context. Juriul a fost format la această ediție din actorul Nick Mancuso (el însuși prezent cu un recital la Bacău, mai mult sau mai puțin discutabil…), regizorul Alexander Hausvater și dramaturgul Valentin Nicolau. Unul dintre atuurile câștigătorilor? Toți au avut o bună comunicare cu sala…, recitalul Katiei Pascariu mergând până aproape de zona stand-up comedy.
Comentând nivelul competiției din acest an, președintele juriului, Nick Mancuso, a spus: „Cele mai multe dintre spectacolele pe care le-am văzut sunt bune și foarte bune și, deși n-am înțeles decât textul unui singur spectacol, pe cel din Astă seară, Lola Blau cu Maia Morgenstern (în afara competiției), pentru că era în germană. Totuși, le-am urmărit pe toate cu plăcere. Mi-a plăcut energia lor. Iar ce mi-a plăcut și m-a uimit cel mai mult la Bacău a fost faptul că sunt extrem de mulți tineri la teatru. Sala era în fiecare seară plină de tineri. În Canada, de unde vin eu, greu găsești tineri într-o sală de teatru. Și mi-a făcut mare plăcere că am putut colabora cu ei pentru spectacolul meu The Death of Socrates, mi-au fost de un mare ajutor și mi-au dat idei și energie…”
„Cele mai multe dintre spectacolele pe care le-am văzut sunt bune și foarte bune și, deși n-am înțeles decât textul unui singur spectacol, pe cel din Astă seară, Lola Blau cu Maia Morgenstern (în afara competiției), pentru că era în germană. Totuși, le-am urmărit pe toate cu plăcere. Mi-a plăcut energia lor. Iar ce mi-a plăcut și m-a uimit cel mai mult la Bacău a fost faptul că sunt extrem de mulți tineri la teatru. Sala era în fiecare seară plină de tineri. În Canada, de unde vin eu, greu găsești tineri într-o sală de teatru. Și mi-a făcut mare plăcere că am putut colabora cu ei pentru spectacolul meu The Death of Socrates, mi-au fost de un mare ajutor și mi-au dat idei și energie…”
Nick Mancuso
Foto: Ioan Viorel Cojan
Print