Lăsaţi orice speranţă, voi cei care intraţi pe culoarele ce duc spre teatrul de operaţiuni „Hair”… Daţi uitării lumina şi culorile Flower Power şi pregătiţi-vă pentru sumbra atmosferă de război, fum şi zgomot de împuşcături. Şi, din loc în loc, la pământ, tineri aducând cu refugiaţii întâlniţi astă-vară prin Europa. Suntem pe holul ce duce către Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat „Csiki Gergely” Timişoara şi celebrul musical „Hair” e pe cale să înceapă. Aflat la a treia colaborare cu instituţia, după spectacolele muzicale „Ai lăv iu” (2009) și „Legături primejdioase” (2011), regizorul şi actorul sârb Puskás Zoltán (n. 1976, Zenta) vine cu o nouă variantă de montare a unui produs reper din istoria musicalului.
Adevărat fenomen al vremii sale, „Hair” – scris de James Rado, Gerome Ragni (libret şi versuri) şi Galt MacDermot (muzică) –, a schimbat convenţiile musicalului „clasic” de pe Broadway, la sfârşitul anilor ’60. Considerat imn al unei generaţii a schimbării – generaţia hippie, avea să fie exponentul contraculturii acelei perioade, generând o serie de comentarii şi controverse. Era şi normal, căci ataca puternice simboluri americane, conţinea scene de nuditate şi folosea termeni tabu legaţi de droguri şi sex. De fapt, era un protest împotriva a tot ceea ce era defect în America acelor ani: rasismul, distrugerea mediului, sărăcia, discriminarea sexuală, violenţa domestică, războiul din Vietnam, depersonalizarea cauzată de noile tehnologii, corupţia din politică. Sună cunoscut?! Parte din ele ne sunt familiare şi, pare-se, l-au inspirat pe regizorul sârb al montării de la Timişoara. Realitatea noastră de zi cu zi a devenit un fel de re-întâmplare a trecutului. „Hair” nu mai este o poveste americană. Oameni de peste tot trăiesc propria epocă „Hair”. Mai ales în Europa. – consideră Puskás Zoltán.
Balázs Attila, Tar Mónika, Kiss Attila, Molnos András Csaba, Molnár Bence
Ca şi anul trecut, când musicalul „West Side Story” (o producţie FNT-UNITER în regia lui Răzvan Mazilu) a fost promovat drept manifestul generaţiei tinere, şi de data aceasta producătorii simt nevoia unor subtitluri pentru „Hair”: strigătul străzii, cântecul unei generaţii, vocea generaţiei de azi. Pe de o parte, pare normal, în condiţiile în care prea puţini tineri au mai auzit de aceste musicaluri aproape necunoscute pe scenele româneşti: „West Side Story” a avut premiera mondială în 1957, iar „Hair” zece ani mai târziu. (Noroc cu variantele lor ecranizate, dar şi acelea venind din anii 1961 şi 1979.) Pe de altă parte, însă, nu trebuie să uităm că, oricât am şti că istoria se repetă, ea se scrie altfel ca în urmă cu jumătate de secol. Azi, în epoca globalizării şi a uniformizării, termenul de „contracultură” e din ce în ce mai greu de înţeles, revoluţia sexuală s-a petrecut de mult, drogurile – deşi la fel de ilegale – nu mai sunt un tabu, cât despre lungimea părului (hair)…
Balázs Attila
Nu contează cât de lung am părul / Important e cât de mult gândesc – sunau vestitele versuri ale lui Dorin Liviu Zaharia, care scria şi cânta despre aceeaşi generaţie, într-o vreme în care, şi în America şi în România, copiii erau daţi afară din şcoli dacă nu respectau regulamentul. Pe atunci, părul lung era un soi de port-drapel, o sfidare a normelor sociale, o reacţie la îngrădirile aşa-zisei civilizaţii; azi lucrurile nu mai stau chiar aşa… Nici Erei Vărsătorului, despre care se cântă la începutul musicalului „Hair” (într-o piesă devenită hit – „Aquarius”), nu i se prea mai cunoaşte semnificaţia. Regizorul alege să figureze momentul încredinţând… umbréle şi pelerine de ploaie actorilor, atras, poate, de simbolul grafic al semnului zodiacal. Vorbim însă de mişcarea spirituală New Age a anilor ’60-’70, cu toate sensurile sale. Vorbim despre începutul unui timp – încă utopic –, atunci când pacea va călăuzi planetele şi dragostea va conduce stelele, când armonia şi înţelegerea se vor instaura pe Pământ, iar minţile vor ajunge la adevărata eliberare.
Éder Enikő
Universalitatea mesajului pacifist al musicalului a străbătut epocile şi generaţiile în special datorită muzicii, povestea fiind mai mult un pretext pentru piesele devenite hituri ale tuturor timpurilor. Libretul original pentru scenă a fost gândit de cei doi americani – actori prieteni – după chipul şi asemănarea lor: James Rado a scris pentru sine personajul Claude, un visător romantic, iar Gerome Ragni l-a conceput pe Berger, un extrovertit histrionic. Încă de la începuturi, însă, povestea a diferit mult de la o montare la alta, de la o ţară la alta şi, în cele din urmă, a rămas cunoscută varianta ecranizării regizate de Miloš Forman, care a depăşit cu mult popularitatea versiunii scenice. Producţia Teatrului Maghiar din Timişoara este mai apropiată de scenariul filmului: Claude Hooper Bukowski (interpretat de Kiss Attila) este un tânăr naiv din Oklahoma, care a primit ordinul de încorporare şi vine la New York pentru a-i da curs, pregătit să plece apoi în războiul din Vietnam. Însă în oraşul care niciodată nu doarme, se întâlneşte cu o gaşcă hippie, condusă de George Berger (interpretat de Balázs Attila). Spirite libere, adevăraţi copii ai Erei Vărsătorului, aceştia îl introduc în secretele drogurilor şi ale prieteniei, indiferent de sex, rasă sau religie. Negrul Hud (Molnos András Csaba), albul Woof (Molnár Bence) şi prietena lor comună Jeanie, adeptă a amorului liber (Tar Mónika), au deviza Trăieşte şi fii fericit! Li se alătură Sheila, o tânără debutantă în înalta societate new-yorkeză (Borbély B. Emília), şi Peggy, logodnica lui Hud (Éder Enikő), într-o poveste care se pierde adesea printre cântece.
Compusă de canadianul Galt MacDermot, având hituri precum „Aquarius”, „Hair”, „Good Morning Starshine” sau „Let the Sun Shine In”, partitura rămâne una din cele mai reuşite şi apreciate în istoria genului. De la rock – rockabilly, folk, rhythm & blues – până la funk şi toate derivaţiile lor psihedelice, muzica redă seva acestui musical, chiar şi în varianta sa înregistrată (precum în producţia timişoreană) şi chiar în alegeri curioase de construcţie a unor momente. (De exemplu, salutul optimist „Good Morning Starshine” se petrece la lumina lanternelor, într-o intenţie probabil ironic regizorală.) Momentele muzicale şi scenele de ansamblu (coregrafia: Gyenes Ildikó) sunt, de altfel, cele care cresc covârşitor cota spectacolului. După cum remarcam şi în alte ocazii, trupa Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” are o excelentă coeziune scenică: muzical, coregrafic, ritmic. Iar energia pe care o transmite este contagioasă. Actorii funcţionează împreună ca un organism viu şi separat ca personalităţi distincte.
Mesajul musicalului capătă o şi mai mare forţă în final. Lupta tinerilor de a-şi găsi locul într-o lume distrusă de război, violenţă şi politicieni corupţi este una inegală. Nu mai ştiu cine sunt, doar un nume pe-o listă… Unii dintre eroi nu pot supravieţui şi aleg să dezerteze uman, incapabili să combată răul din jurul lor. Degeaba vom muri, nu mai există loc pe monument… Ultima scenă este deopotrivă puternică şi emoţionantă: noile garduri înălţate de oameni întru izolarea semenilor nu vor reuşi să împiedice chemarea la acţiune. „Let the Sun Shine In” e un strigăt de speranţă că războaiele se vor sfârşi, iar lumea se va schimba în bine. Musicalul şi-a îndeplinit datoria.
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara
„Hair” de James Rado, Gerome Ragni (libretul şi versurile), Galt MacDermot (muzica)
(Traducere: Szurdi András, Valla Attila)
Regie: Puskás Zoltán
Decor: Mihai Donici
Costume: Ledenják Andrea
Coregrafie: Gyenes Ildikó
Conducător muzical: Kondrát Csaba
Distribuţia:
George Berger – Balázs Attila
Woof Daschund – Molnár Bence
Hud Lafayette Johnson – Molnos András Csaba
Jeanie Ryan – Tar Mónika
Claude Hooper Bukowski – Kiss Attila
Sheila Franklin – Borbély B. Emília
Tatăl lui Berger / Bibliotecarul / Judecătorul / Gardianul / Tatăl lui Sheila – Bandi András Zsolt
Mama lui Berger / Bibliotecara / Gardianul / Psihologul / Mama lui Sheila – Szász Enikő
Steve – Kocsárdi Levente
Peggy – Éder Enikő
Oameni ai străzii, poliţişti, sergenţi, rude – Aszalos Géza, Csata Zsolt, Fall Ilona, Lőrincz Rita, Lukács Szilárd, Magyari Etelka, Nagy Dóra, Simó Emese, Szilasi Eszter Júlia, Vass Richárd
Print