După câteva spectacole regizate la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca dintre care cel mai izbutit mi se pare a rămâne Breaking the Waves (a mai montat acolo Moartea unui comis voiajor și Un tramvai numit dorință), regizorul american Tom Dugdale poposește la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara. Acolo unde propune în formulă de spectacol – studio o nouă versiune scenică a Heddei Gabler.
Am mai observat în câteva rânduri interesul crescând de care se bucură în vremea din urmă pe scenele românești literatura dramatică a lui Ibsen. Ignorat, evitat un timp, socotit drept autorul unor piese prea reci, prea fără emoție, din cale afară de scrobite, poate și din cauza faptului că a acționat un fel de bizară prejudecată pe care aș numi-o tranzitivitate meteorologică între țara natală a lui Ibsen și scrierile acestuia (dacă țara e nordică atunci și piesele zămislite acolo trebuie obligatoriu să fie înghețate, fără emoție?), dramaturgul norvegian se bucură de câțiva ani încoace de o mare atenție pe scenele din România. Să fie oare vorba despre un efect al fascinației exercitate de cele câteva spectacole bazate pe piesele montate de Thomas Ostermeier și care au ajuns și în țara noastră? Să fi avut vreun rol reușita exemplară reprezentată de spectacolul cu Hedda Gabler, pus în scenă în 2012, de Andrei Șerban, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca? Cine știe?
Sigur e că Tom Dugdale adoptă, în montarea de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, tot formula studio, cumva en rond, pe care a fost construită și cea a lui Andrei Șerban. Scenografia propusă de Albert Alpár este una simplă, minimalistă. Ale cărei elemente sunt o canapea de piele nițeluș cam veche, moștenire de familie, scaunele pe care stau actorii așteptându-și rândul, cam tot la fel ca în Pescărușul de la Unteatru al aceluiași Andrei Șerban, florile pe care le presară Hedda ca un simbol menit să anunțe morțile viitoare.
Tom Dugdale operează o reducere bine cumpănită a textului (care nu-i afectează defel claritatea poveștii, aici constând unul dintre principalele argumente în favoarea montării), îl contemporaneizează. Acțiunea se petrece în zilele noastre așa că Hedda primește cadou de la judecătorul Brack o instalație de karaoke la care cântă, pe muzica din respectiva instalație dansează înșelător- interesat-seducător cu soțul ei Jörgen Tesman, sunt și proiecții video, Eilert și-a scris cartea care ar urma să îi certifice definitiv celebritatea la computer. De fapt, aceasta a fost scrisă după dictare de Thea Elvsted care a și salvat-o pe telefonul mobil etc. etc.
Costumele create de Carmencita Brojboiu sunt în consecință și ele contemporane, fapt care în ruptul capului nu mă va ajuta să înțeleg de ce dr. Tesman poartă tot timpul panataloni scurți (înțelegem din interpretarea lui Molnár Bence și din atitudinea posesivă a mătușii Iulia, jucată de Szász Réka, că este astfel) ori care sunt motivele care îl fac pe agresivul, respingătorul, necondiționat maleficul judecător Brack (Mátyas Zolt Imre) să apară îmbrăcat în trening.
Distribuția dispune de o Hedda Gabler cu posibil potențial dramatic – e vorba despre actrița Simó Emese. Din nefericire, regizorul Tom Dugdale nu îi conferă personajului suficiente argumente care să-i justifice faptele. E foarte puțin subliniat efectul dominator pe care l-a avut și continuă să îl exercite asupra Heddei personalitatea tatălui acesteia, generalul Gabler. Așa că acțiunile ei distructive asupra lui Eilert (remarcabil interpretat de Aszalos Géza), doamnei Elvested (păcat că Lörincz Rita are parte de un costum cu totul imposibil) și a judecătorului Brack nu sunt mai bine, mai profund argumentate scenic. Bun. Să zicem că pe judecătorul Brack vrea să îl umilească din răzbunare. Nu prea se înțelege, însă, de ce vede în Thea o rivală. Iar răzbunarea ei cumplită asupra lui Eilert să fie determinată doar de faptul că acum acesta o respinge? Să se explice totul prin faptul că Hedda este o femeie rea, o nevrotică, “o personalitate profund frustrată”, așa cum nota undeva Marin Esslin? Toate acestea le știm din bibliografie. Dar prin ce se explică frustrarea Heddei? Doar prin motive materiale, prin faptul că Jörgen este un medicru și nu își poate permite să îi ofere servitorii promiși. Aceasta cu excepția Bertei (Tar Mónika).
Nu e cam puțin, totuși?
Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara
HEDDA GABLER
Traducerea în limba maghiară: Kúnos László
Dramaturg: Demeter Kata
Regia: Tom Dugdale
Decor: Albert Alpár
Costume: Carmencita Brojboiu
Muzica: Cári Tibor
Cu: Molnár Bence (Jörgen Tesman), Simó Emese (Hedda Gabler), Szász Enikó (Julia Tesman) Aszalós Géza (Eilert Lövborg), Lörincz Rita (Thea Evsted) Mátyas Zsolt Imre (judecătorul Brack) Tár Mónika (Berthe)
Data reprezentației:30 ianuarie 2019
Print