„Numele” care merită cunoscut în toată etimologia sa

Livia Stoica, Teatrologie, anul II, UNATC București

numele1Un nume de care s-a auzit mai puțin. Jon Fosse este un dramaturg norvegian care și-a publicat primul roman la douăzeci de ani. De atunci, a mai fost făcut cavaler al Ordinului Național de Merit din Franța (2007), a fost distins cu Premiul Ibsen (2010) și listat în top 100 genii în viață de reputatul Daily Telegraph. A scris proză, literatură pentru copii, poezie și teatru. În ceea ce privește dramaturgia sa, Fosse o descrie ca simplă literatură, spunând că “o piesă de teatru este o poezie verticală”, citându-l pe Lorca. Ca și în cazul unei poezii, imaginea este cea care primează în piesele lui Fosse,  forma în sine reprezintă conținutul piesei. Având  în vedere caracterul stilistic permisiv, textele lui Jon Fosse au fost și continuă să fie montate în varii spații culturale din Iran și Coreea până în Japonia și India.

Poezie, geniu în viață, scriere postmodernă, text adaptabil, jocul de-a teatralitatea… ce poți să-ți dorești mai mult ca student la regie? Deci, justificare regizorală există. Să vedem relevanța socială: un fenomen trebuie analizat în complexitatea lui, spun ‘experții’ în studiul de piață. Se poate să ne oprim doar la orizontul apropiat? Să fim empirici când ne-am născut poeți? Trebuie căutată esența, voința de a fi schopenhaueriană. Nu se spune că am fi campioni la datul cu părerea? De ce n-am fi și filozofi? Așadar, despre ce e vorba în piesă?

„Piesa vorbește despre…”. În cazul de față, piesa nu mai vorbește „despre”. Pur și simplu, nu mai vorbește. Face. Fosse însuși admite că pentru el forma este cea care modelează conținutul și nu invers, înclinând spre defragmentare și ruperea convenției. Aceasta a părut să fie și propunerea studentului la Regie (UNATC, anul III), Mihai Alexandru Ion: o rupere de ritm constantă. Se iese frecvent din cadrul fictiv, lucru care face spectacolul foarte viu; de asemenea,  publicul este activ, în ciuda duratei de două ore pe care se pare că unii o resimt. Și ne întrebăm de ce  nu mai apar clasici.

numele2Este un spectacol ce dispune de calități regizorale, atât în ceea ce privește construcția personajelor cât și relațiile dintre ele. Ceea ce îl face deosebit, distingându-l de alte examene de licență, este caracterul său ambiguu, echivocul personajelor care nu pot fi etichetate: mama bețivă, tatăl indolent, sora mai mică sau iubitul molâu. Mama nu este o simplă alcoolică, ci o alcoolică „fun” și bizară care râde singură la toate non-glumele posibile. Tatăl este nepăsător față de iubitul fiicei sale, se află în nori de maximă grosime în ceea ce privește viața sa domestică, în schimb dă dovadă de o concentrare de campion jucând șah. Iarăși, sora mică nu e chiar atât de mică și inocentă, iar iubitul-zid, inert la prima vedere, este de fapt un sensibil. Punctul forte al acestui spectacol constă în realizarea unor personaje pe atât de daliniene, pe atât de umane. Din punct de vedere spectacular însă, există anumite neclarități, mai ales în ceea ce privește spațiul scenic. Nu este suficient de clară delimitarea dintre convenție și verosimil. Spectacolul se bazează pe testarea limitelor teatralității, însă aceste limite, deși clare ca propunere regizorală, sunt inexacte vizual. Astfel, scenografia redă realist o sufragerie cu tentă de IKEA a unui apartament de bloc, însă (i)cheia spectacolului pendulează între realism și simbolism. Este adevărat că în spatele tuturor simbolurilor și a teatralității se află o dramă cât se poate de cotidiană și astfel decorul în stil naturalist își găsește o justificare, însă acesta reflectă prea puțin universul personajelor, care sunt oricum numai conformiste în stil IKEA nu.

Deși este un spectacol de licență unde primează regia, nu este de neglijat interpretarea – ireproșabil de onestă având în vederea complexitatea și dualitatea personajelor. Din distribuție se remarcă în acest sens Adela Bengescu (Sora), Armine Vosganian (Mama), Andreea Lucaci (Fata).

În concluzie, un spectacol care pe lângă inventivitatea regizorală, îndeamnă și la reflecție.

Ca să nu avem doar catharsys à la Știrile de la ora cinci atunci când mergem la teatru.  Un Nume care merită cunoscut în toată etimologia sa.

Numele de Jon Fosse. Producție UNATC  ”I.L.Caragiale”.

Examen Licență  Arta Regizorului de Teatru ANUL III. Clasa Prof. Dr. Asoc. Mihai Manolescu. Prof. Drd. Alexandru Berceanu.

Distribuție: Andreea Lucaci (Fata), Liviu Popa (Băiatul), Adela Bengescu (Sora), Armine Vosganian ( Mama), Gabriel Chirilă (Tatăl), Mihnea Nicolau (Bjorne).

Regie: Mihai Alexandru Ion

Scenografie: Andreea-Diana-Nistor

Lumini: Cristian Gabriel Niculescu

Sunet: Vivi Stoleriu

Video: Alina Ioana Anca

Instalații: Andrei Mitiș

Asistență regie: Oana Bogzaru

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.