Până mai deunăzi, orice om de teatru din România se plângea de lipsa cărților, a arhivelor nemuritoare, în paginile cărora să poți (re)descoperi un destin artistic când vine vorba despre lumea Thaliei. Fără îndoială că actorii noștri nu au ce merită și cărțile scrise despre ei în ultimul deceniu le numeri pe degetele de la două mâini. Oricum, românii n-au talent la scriitura biografică și nici nu au cultura cărții-document. Iubitori de efemer ori poate doar ființe cugetătoare la întâmplare, înzestrate cu o memorie scurtă, nu asociază teatrul cu cartea, un simptom sau o lacună vizibilă, de altfel, și în peisajul teatrul de la noi. Unde, tocmai dintr-un imbold recuperator, criticii de teatru s-au apucat de publicat volume monografice despre actori. Minunat, este adevărat. Începem să ne trezim din somn. Unele dintre aceste volume sunt mici bijuterii, în care plutește în justă măsură și spiritul autorului, altele sunt doar niște ordonate și documentate dări de seamă, a căror utilitate și importanță rămân, desigur, incontestabile. Iar altele, dintr-o modestie asumată sau involuntară, doar reconstituie un parcurs, netransformând personajul principal într-un adevărat personaj în carne și oase, cu umbre și lumini.
După Gina Patrichi, Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Victor Regenciuc, Mariana Mihuț, acestea fiind primele nume care-mi vin acum în minte, este rândul Tamarei Buciuceanu să-și ocupe locul în paginile unei cărți și să se arate într-un volum ce privește cu un ochi spre posteritate. Despre cartea Bogdanei Dariei, intitulată „Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei“, publicată la Editura Litera și lansată în iunie la târgul de carte Bookfest, au circulat doar câteva știri. Toată lumea a pomenit de ea, a venit să vadă actorii la lansare și atât. A doua zi s-a făcut liniște. Cine să fi avut timp să o citească și apoi să ne spună cum este actrița Tamara Buciuceanu, în viziunea unei autoare cuminți, fără îndrăzneli stilistice și în general fără îndrăzneli scriitoricești?
Pentru mine, care mă număr printre cei care o vedeau pe Tama Buciuceanu la televizor înainte de a învăța alfabetul, actrița este acum așezată într-o cutie curată, lustruită, pe care tronează o etichetă sacrosanctă ce amintește de alte vremuri și alte limbaje: „o viață închinată scenei“. În cele aproape două sute de pagini ale cărții, viața actriței curge cuminte, lin, previzibil, ca într-o poveste moralizatoare din care înveți că, dacă faci tot ce trebuie, vei fi negreșit premiant „cu coroniță“. Destinul Tamarei Buciuceanu, așa cum se creionează în recentul volum, elucidează tot și nu elucidează nimic. Existența artistică pare atât de previzibilă, atât de ușor descifrabilă, atât de prinsă în formule de succes gen talent+muncă=reușită, că te întrebi dacă nu cumva porți niște ochelari invizibili care complică lucrurile sau îți îngreunează privirea. Viața nu e un teritoriu sălbatic și nicidecum viața în teatru, înțelegem din carte, destinul fetiței talentate, născute la Tighina din părinți talentați, curge atât de armonios spre maturitate și mereu, mereu mai departe, că te întrebi, citind, dacă nu-ți scapă ceva.
Firul cronologic pe care autoarea alege să-l urmeze, într-o recunostituire din care răzbat firav vocile oamenilor care au jucat un rol în acest destin, ne duce inexorabil de la un început idilic spre un prezent glorios. Chinul creator, sacrificiul, îndoielile, necunoscutele, imponderabilele, blocajele nu par să-și fi găsit vreun loc în povestea protagonistei, fie pentru că autoarea a avut delicatețea excesivă de nu călca pe asemenea nisipuri mișcătoare, fie pentru că realitatea a fost, într-adevăr, așa. Construită în regim diurn, viața actriței pe care am văzut-o cu toții pare departe de existențele nocturne, chinuite de îndoieli și dorințe, ale multora dintre monștrii sacri ai României, ca să folosesc o expresie ce ar trebui interzisă în discursul public pentru că e dăunătoare. Eroina acestui roman moralist se înalță liniștită, surâzătoare, pe piedestalul pe care autoarea o așază de la început și-și deapănă cumpătat povestea. În drumul său prin teatru, film, operetă și televiziune, totul este transparent. Dincolo de fapte și întâmplări care au însemnat mai mult decât ne dezvăluie cartea (întâlnirea cu Liviu Ciulei, de exemplu, este un episod crucial rămas, pentru cititorul care sunt, neterminat), se văd aceleași lucruri: talentul înnăscut, truda, seriozitatea și măsura. Eroina noastră întruchipează echilibrul, imaginea ei contrazicând reprezentarea consacrată a creatorului de teatru. Nimic din ce este întunecat nu-și găsește locul în parcursul ei sau în confesiunile ce stau la baza reconstituirii lui. Dincolo de ușa locuinței personale a eroinei autoarea nu pășește nicio clipă, nici măcar pentru a-și imagina în funcție de datele existenței. Privit în lumina acestui destin, teatrul își recăpătă o aură mirifică pe care, în realitate, a pierdut-o de mult.
Bogdana Darie reconstituie din arhivele vremii principalele etape din receptarea actriței. Vocile cronicarilor dramatici active în diverse perioade prind viață și spun o poveste de succes, în care parcă nu există decât superlative. Turnee, relocări de la un teatru la altul, vremea dedicată operetei, cariera în televiziune și în cinema se ordonează firesc, fără ruperi de ritm în biografie sau în bibliografie. Iată un pasaj reprezentativ pentru tonul preferat de autoare: „În aceste turnee, între Cabo da Roca (din Portugalia) și tărâmurile de poveste din Australia, unde la Sidney a admirat superba clădire a Operei construită pe apele oceanului, Tamara Buciuceanu a dus cu ea bucuria unui spectacol bun și puterea tămăduitoare a sufletului rostit în calda limbă rămânească. Frații noștri plecați de ani buni pe alte meleaguri se reîntâlneau cu sensibilitatea mioritică și cu voia bună și hazul nostru ancestral; toate într-o interpretare de excepție. Pe întreg mapamondul Tamara Buciuceanu-Botez a strălucit!“. Eroina acestei povești de succes în care au curs lapte și miere rămâne departe de cititorul-spectator, căruia volumul nu-i dă acces în lumea ei interioară în profunzimile acelea din care se nasc roluri sau cărți de ținut minte.
Print