O confesiune

La începutul anilor ’80, atunci când mi-am făcut eu debutul în critica de teatru, ajutat de Mira Iosif de la revista Teatrul și, mai apoi, de Dumitru Chirilă de la Familia, de Ion Cocora de la Tribuna și, desigur, de fosta mea profesoară de la Filologia clujeană, regretata Maria Vodă Căpușan, domeniul era dominat de personalitatea copleșitoare a lui Valentin Silvestru.

Desigur, omul nu era perfect, avea nenumărate parti-pris-uri, idiosincrazii, nu admitea să fie contrazis de nimeni, adesea autoritatea i se transforma în forme mai mult sau mai puțin pronunțate de autoritarism, scria umor (vă mai amintiți de Poșta veselă?), dar nu accepta ca cineva să glumească pe seama lui. Dincolo de toate acestea rămâne certitudinea că ceea ce a construit el într-o viață aproape în întregime dedicată teatrului rămâne se dovedește durabil și, iată, până azi, inegalabil. Chiar dacă, indiscutabil, condițiile în care își exercită astăzi profesia criticii de teatru sunt considerabil altele.

Era firesc, așadar, să aștept cu emoție momentul întâlnirii cu Valentin Silvestru. Când a venit și clipa aceea, cel care era numit și ironic, și cu respect, dar și cu teamă ayatolahul, mi-a dat un sfat pe care nu l-am uitat toată viață. “Domnule Morariu, să nu te bucuri niciodată la gândul că ai avea relații bune cu toți cei ce activează în teatru. Ar fi un semn că nu ești cu adevărat critic. Dacă toată lumea, de la portarul la directorul Teatrului, te va saluta cu simulat respect, atunci să știi că nu e deloc bine”. Nu i-am uitat niciodată sfatul, la fel cum nu am uitat nici bucuria încercată în clipa în care domnul Silvestru m-a invitat să colaborez la România literară.

Trăiesc și scriu de o viață la Oradea. Firesc, așadar, să nu îmi fi scăpat nici o premieră a Teatrului din localitate. Cred că, din 1984 încoace, le-am consemnat cam pe toate. Și chiar și atunci când, preț de vreo șase ani, am fost, în regim de cumul de funcții, secretar literar al Secției române, am rămas critic în spirit și nu am uitat de vorbele domnului Silvestru. Am avut cu cei de la Oradea ceea ce în cartea Ora 19,30 (Editura Eminescu, București, 1983) Valentin Silvestru numește „relații de complementaritate și de contrarietate”. Am produs supărări nefiind blând și nici împăciuitorist, așa cum se așteptau ori credeau unii că ar fi trebuit să fiu că doar sunt din partea locului. Cred că am produs și bucurii. Atunci când ele erau rezultatul bucuriilor venite dinspre ceea ce vedeam că se petrece pe scenă. Am încercat, pe cât posibil, să nu replic la impolitețe, jigniri și alte cele, tot la fel cum m-am străduit să nu comit nedreptăți ori să plătesc polițe. Doamne, cât ar fi fost de simplu! Au existat chiar și momente de criză. Au trecut. Nu am socotit vreodată că, de fapt, criticul ar trebui să fie un fel de Buster Keaton, că nu ar avea voie să fie prieten cu actorii, însă prieteniile erau uitate în clipa în care treceam la scrierea cronicii. Reacțiile de după apariția acesteia au fost semne ale autenticității prieteniei.

Relațiile mele cu Teatrul “Regina Maria”din Oradea trec astăzi prin ceea ce se cheamă un moment de criză. Nu socotesc deloc că Teatrul ar parcurge o perioadă fastă. Interimatul prelungit și ilegal de la conducerea lui se decontează, confirmând astfel spusele lui Mihail Sebastian pe această temă. Nu mi se pare nicio clipă că cei care se află astăzi în fruntea respectivei instituții de cultură ar avea abilitățile necesare pentru această funcție. În loc să continue cele începute, au preferat să nege și să distrugă. Au aruncat la coșul de gunoi proiecte, au căutat în mare grabă alte oferte, și-au angajat prietenii recurgând la artificii administrative.

Firește, am amendat cu argumente spectacolele pe care le-am socotit malformate, nereușite. Reacția? Am devenit ceea ce se cheamă persona non grata. Nu mai sunt invitat la premiere. Echipa care se face că ar conduce azi Teatrul din Oradea mi-a decretat moartea civilă. Nu-i nimic. Nu am nevoie de invitații de protocol. Pot să ajung la spectacole trecând și pe la casa de bilete. Cu speranța că în sală mă așteaptă lucruri bune.

Print

3 Comentarii

  1. R 09/04/2019
  2. Violeta 12/04/2019
  3. R 24/04/2019

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.